Ultimul mare pericol pentru sănătate? Excludeți alimentația, stresul și fumatul

Ultimul mare pericol pentru sănătate? Excludeți alimentația, stresul și fumatul

Când vine vorba despre factorii care pot genera cele mai mari pericole pentru sănătatea noastră, alimentația, stresul și fumatul sunt pe lista multor oameni, dar un studiu recent a scos la suprafață că inclusiv prea mult timp liber dăunează grav.

Cercetătorii din Statele Unite ale Americii sunt cei care au ajuns recent la această concluzie. Oamenii de știință au demonstrat că prea mult timp liber afectează negativ sentimentul de bine al unei persoane.

Mai departe apare și impactul asupra stării generale de sănătate. Argumentele experților au fost publicate Journal of Personality and Social Psychology.

Conform theguardian.com, oamenii de știință de la Universitățile din California și Pennsylvania au studiat rezultatele din două sondaje. În aceste cercetări au fost implicați peste 35.000 de americani.

Ne puteți urmări și pe Google News

La primul chestionar, repondenții au oferit informații detaliate despre ceea ce făcuseră în ultimele 24 de ore. De asemenea, ei au relatat și cum i-au afectat activitățile desfășurate. În cele din urmă s-a constatat că starea de sănătate s-a îmbunătățit odată cu petrecerea timpului liber.

Timpul liber în exces, pericolul nevăzut

Totuși, când s-a ajuns la două ore, efectul pozitiv a început să scadă și a dispărut după cinci ore de stat degeaba. Și în analiza celui de-al doilea sondaj au fost obținute aceleași concluzii.

Ulterior, au fost efectuate două experimente online la care au participat peste 6.000 de persoane. Participanții au fost avertizați din start că pe o durată de șase luni, timpul lor liber este prestabilit. Totodată, au fost informați că timpul lor va fi limitat în anumite momente ale zilei.

Așadar, au fost propuse mai multe variante de la 15 minute la șapte ore. Odată expuse condițiile, voluntarilor li s-a cerut să descrie starea de spirit și sentimentele trăite. Cei care s-au relaxat între cinci și șapte ore pe zi au recunoscut că s-au simțit rău.

În cel de-al doilea experiment, participanții au beneficiat în medie de 3,5 ore de timp liber. Lor li s-a cerut să îndeplinească în acel interval diferite activități, de la sport, plimbări și treburi prin casă, la stat pe canapea și privit la televizor.

La final, aceeași concluzie: s-a dovedit că varianta cu telecomanda în mână este cea mai dăunătoare.