Venind cu bagajul unei tradiții militare în spate, ascensiunea sa militară i s-a datorat strategiilor bine conturate, cât și perspicacității cu care era înzestrat încă de tânăr.

Observat de Ceaușescu, acesta este ales privind misiunile de importanță maximă. A urmat o evoluție fulminantă care l-a propulsat într-un timp foarte scurt în funcția de șef al Direcției de Înzestrare a Armatei. Sarcina privind vânzarea de armament prin comerțul exterior, venită din partea lui Nicolae Ceaușescu, l-a ajutat să își croiască puntea atât spre posibile colaborări externe, cât și spre inima soților Ceaușescu. În perioada dictaturii lui Nicolae Ceaușescu, Victor Stănculescu aducea peste 500 de milioane de dolari venit din vânzarea de armament la bugetul statului.

Legăturile foarte apropiate pe care și le-a făcut cu Elena Ceaușescu prin cadouri din afară, bani, dar și discuții privind evoluția Romtehnica, dovedește capacitatea generalului de a-și asigura locul benefic acestuia atât pe linie militară, cât și de partid.

La Congresul al XIV-lea din noiembrie 1989, Victor Stănculescu se afla pe lista celor care candidau pentru Comitetul Central, fiind propus pentru județul Mehedinți, însă, pierde această calitate din cauza întâlnirii pe care acesta a avut-o la Lacul Balaton din Ungaria, unde a fost prezent și adjunctul șefului GRU pentru țările din Est. Securitatea aflând aceste informații, le-au transmis mai departe către șeful statului, acesta luând decizia de a-l îndepărta de pe lista candidaților pentru Comitetul Central.

Cu toate acestea, într-un moment de disperare pe care Nicolae Ceaușescu l-a resimțit, privind evoluția evenimentelor din decembrie 1989, ia decizia în 21 decembrie seara să îl aducă pe Stănculescu de la Timișoara, simțind că ministrul Milea începuse să oscileze privind planurile de reprimare a demonstranților. Într-un moment de disperare, Ceaușescu ignoră complet informațiile privind acțiunile cu iz de trădare înfăptuite de generalul Stănculescu și îl așteaptă la București pentru a-l ajuta privind rămânerea lui la putere.

În 22 decembrie 1989, în acea stare de neastâmpăr și panică a dictatorului, exista un singur nume pe care reușea să-l rostească, și acesta era Stănculescu, pe care îl aștepta cu înfrigurare, punându-și în el toate speranțele. “Unde e Stănculescu? De ce nu vine? Aduceți-l mai repede!” Constantin Manea arată că, informat în legătură cu „accidentul” lui Stănculescu, Nicolae Ceaușescu i-a strigat: “Cu picioarele rupte să vină, și să vină în 5 minute, să nu se joace că-l aduc arestat!”.

Victor Stănculescu: “Am plecat civil către sediul Comitetului Central după ora 10, când am primit un telefon de la Cabinetul lui Nicolae Ceaușescu, prin care eram chemat de urgență, chiar și în condițiile în care mă aflam (cu piciorul în ghips). «Vino așa cum ești – mi-a spus Manea, care-mi dăduse acel telefon – te caută tovarășul președinte».” (1)

“Trec peste amănuntul cu piciorul în ghips. Cert este că a fost un motiv de acoperire a mea, pentru a avea o justificare a neprezentării mele la o misiune care mă așteptam, și prezența mea până la urmă în C.C., când, după sinuciderea generalului Milea, m-am pomenit cu echipa care, să spunem așa, m-a invitat politicos, ca să nu spun că m-a ridicat de acasă.” (2)

Decizia punerii piciorului în ghips a explicat-o chiar el în cadrul unei Comisii Senatoriale din 1993: “Pe 21.12.1989, m-am dus la avionul militar care era acolo (Timișoara) și cred că la orele 01:45, noaptea, pe 22, am aterizat la Otopeni…Am ajuns acasă în jur de ora două și ceva.

Soția era speriată…am început să caut soluții. Nu m-a mai căutat nimeni în noapte aceea, pe la 04:00 am dat telefon la ofițerul operativ de la minister și i-am spus că am sosit… Am căutat o soluție ca să nu particip la ceea ce era foarte clar o acțiune de represiune. Am întrebat la Spitalul Militar cine e de gardă. Mi s-a spus că sunt medici mulți, că au fost răniți mulți și că la toate secțiile sunt șefii prezenți. L-am căutat pe gen.doc. Niculescu, șeful Secției de traumatologie… M-am dus și i-am spus că nu vreau să mă duc la C.C. Mi-a spus: «Îți pun piciorul în ghips…Spui că ai avut întindere de menisc».” (3)

Începând cu data de 22 decembrie, generalul Stănculescu este o persoană vizibilă în desfășurarea evenimentelor de la finalul lunii Decembrie 1989. Prin urmare, este posibil ca dorința acestuia să nu fii fost legată de neprezentarea în câmpul acțiunilor, ci de a avea o implicare mult mai redusă din punct de vedere al prezenței acestuia. Probabil, cel mai sigur pe acesta, ar fi fost stabilirea într-un birou din cadrul Comitetului Central sau al Ministerului Apărării din care putea observa și dirija acțiunile ce aveau să fie întreprinse în capitala țării.

Matenciuc Trifan, aghiotantul generalului Stănculescu: “Nicolae Ceaușescu i s-a adresat gen. Stănculescu spunându-i: «Tov. Stănculescu, te-am chemat să lucrezi cu mine. Armata nu depune armele. Armata folosește toate aceste instalațiuni (arătând cu mâna în jurul CC- unde se afla un puternic dispozitiv de apărare compus din trupe terestre cu tehnică blindată plus cei de la Direcția aVa, cu scutieri și restul trupelor de intervenție). Mergeți acolo (indicând punctul de comandă din interiorul CC) și dați ordinele necesare».” (4)

Victor Stănculescu: “Nu m-am dus să-i transmit ordinul, am intrat în camera unde erau transmisioniștii și am întrebat dacă au legături. Mi-au spus că da. Atunci, “comunicați unităților să oprească, să încerce să se întoarcă în cazărmi și pe parcus să spună că sunt alături de oamenii muncii.” Între timp am venit în camera operativă…la grupa operativă am stat de vorbă, în general, cu activitățile, fără să le spun în momentul acela despre acel ordin, pentru că nu știam care va fi reacția, fiindu-mi teamă să nu îl anuleze. Acesta a fost, să zic, momentul nr.1 al hotărârii pe care am luat-o…” (5)

Locotenent-colonel Alex Rafailescu: “La ora 10:40 a intrat generalul-locotenent Victor Stănculescu, însoțit de aghiotant, căpitanul Matenciuc, care a plecat imediat la bufet după apă minerală. Când am rămas singuri (mai erau de față și alți ofițeri), generalul-locotenent Stănculescu ne-a zis să închidem ușa…și ne-a zis să transmitem ordin la unități să se retragă în cazărmi. După ce am transmis, i-am comunicat și ne-a ordonat să plecăm la etajul VI. ” (6)

Interesant aspect. În timp ce generalul Stănculescu încerca să scoată armata din posturi, Nicolae Ceaușescu decreta pe întreg teritoriul țării stare de necesitate, unitățile armatei fiind în stare de alarmă. Acesta este momentul 0 al dezinformărilor pornite în cadrul Armatei, cât și cheia evenimentelor sângeroase din următoarele zile. În agenda personală a generalului Voinea a fost consemnat că la ora 10:07, Col. Negrea a transmis faptul că nimeni nu trage niciun foc de avertizare, iar la 10:35 contraamiralul Petre George, șef al Direcției organizare din Consiliul Politic Superior al Armatei și prim-locțiitor al generalului Ilie Ceaușescu, “să se parlamenteze cu demonstranții la care să se spună că se retrag în cazarmă.” La 10:40 toate unitățile deja transmiteau manifestanților că urmează să se retragă în cazarmă. Astfel, ori generalul Stănculescu deja știa acest fapt și a transmis acest ordin pentru a primi laudele, ori a încercat prin toate mijloacele de care dispunea să scoată Armata de pe câmpul de luptă.


Note:

1. Cuvântul, nr.8-9, 28 martie 1990, p.9

2. Viorel Domenico, Revoluția de ghips, p.22

3. Rechizitoriu 05.04.2019, Comisia Senatorială, dosar nr.172/J.I.4 și 88/J.I.4, Stenogramele nr. 12/01.11.1993 și
130/06.09.1994

4. Sediul SPM declarație de martor, 23.05.2017, rechizitoriu 05.04.2019

5. Rechizitoriu 05.04.2019, Comisia Senatorială, dosar nr.172/J.I.4 și 88/J.I.4, Stenogramele nr. 12/01.11.1993 și
130/06.09.1994

6. Viorel Domenico, Revoluția de ghips, p. 60