ULTIMATUM pentru Guvernul Dăncilă! Se anunță GREVĂ GENERALĂ

ULTIMATUM pentru Guvernul Dăncilă! Se anunță GREVĂ GENERALĂ

Guvernul a primit un ultimatum din partea Federaţiei Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), susținând că nu exclude o grevă generală.

FSLI a cerut noului Guvern Dăncilă să găsească soluții problemelor din sistem, inclusiv a lipsei pazei din școli. 

„Colegiul Naţional al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ a hotărât să dea ultimatum Guvernului României. Vom înainta acestui Guvern o listă cu toate problemele din sistem. Concret, sunt şcoli în momentul de faţă unde nu se primesc salarii. Azi am fost informat că avem chiar în Bucureşti, în sectorul 3, în jur de 360 de cadre didactice care nu îşi pot primi salariile pentru că şi-au dat demisia contabilii şi nu are cine să facă ştatele de plată”, a declarat, joi, Simion Hăncescu, preşedintele FSLI, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Mediafax.ro.

Liderul FSLI a făcut referire și la lipsa pazei din școli, subliniind că "orice drogat poate intra într-o şcoală şi omorî un elev" 

Ne puteți urmări și pe Google News

„Şcolile nu au paznici. La fiecare instituţie din administraţie sunt paznici, dar la şcoli nu. Din cauza asta, orice psihopat sau orice drogat poate intra într-o şcoală şi poate să omoare un elev”, a spus Hăncescu, potrivit Mediafax.ro.

În plus, liderul sindical a mai atras atenția că sunt profesori cu probleme psihice care predau

„Avem situaţii cu profesori diagnosticaţi cu schizofrenie, o boală farte gravă, dar care au venit cu hârtii cum că pot preda cât sunt sub tratament. Şi ştim cu toţii cât de complicată este această boală şi cum se poate transforma cel care suferă de schizofrenie”, a mai declarat Hăncescu.

Liderul FLSI a mai mintit şi despre efectele modificările Codului Fisal de la sfârşitul anului trecut:

„O situaţie absolut revoltătoare este legată de prevederile Codului Fiscal. Avem mii de oameni care lucrează fie pe zero lei, fie trebuie să vină cu bani de acasă. Pentru că, aşa cum prevede Codul Fiscal, trebuie plătite dările către stat, raportându-se la salariul minim pe economie. Adică, din 1.900 de lei, taxele sunt de peste 600 de lei, dar avem îngrijitoare cu salarii mult mai mici, iar ele trebuie să vină cu bani de acasă”, a explicat preşedintele FSLI.