Uniunea Europeană amenință Kosovo că va lua măsuri drastice dacă Guvernul lui Albin Kurti nu va pune capăt conflictelor. Violențele și tensiunile dintre etnicii sârbi din nordul țării și kosovari au ajuns la cote din ce în ce mai ridicate.
Purtătorul de cuvânt al lui Uniunii Europene, Peter Stano, a declarat miercuri, 14 iunie, că cele 27 de state membre au convenit „în unanimitate să ia măsuri reversibile și temporare” împotriva Kosovo. Aceste măsuri vor fi luate în funcție de cum vor evolua conflictele din nordul țării dintre etnicii sârbi și kosovari, dar și în funcție de „pașii decisivi ai prim-ministrului Albin Kurti”.
Stano a transmis că UE deja a pregătit „propuneri cu măsuri cu efect imediat”. Printre măsurile pe care UE le va lua se numără și „suspendarea vizitelor la nivel înalt, a contactelor și a evenimentelor, precum și a cooperării noastre financiare cu Kosovo”. Purtătorul de cuvânt al UE a explicat că premierul kosovar nu a reușit să ia nicio măsură pentru ca situația din nordul țării să fie detensionată în ciuda apelurilor conducerii UE.
De asemenea, Stano a spus că propunerea în cinci pași pentru rezolvarea conflictului propusă de Kurti „nu reușește să abordeze în mod adecvat unele elemente cheie care au declanșat, sunt cauza rutei celei mai recente crize și pe care ne așteptăm să le abordeze urgent. cu măsuri decisive”. Premierul kosovar i-a prezentat șefului UE, Josep Borell, un plan în cinci pași.
Care este soluția propusă de Albin Kurti pentru rezolvarea conflictului din Kosovo
Planul lui Albin Kurti pentru rezolvarea conflictului din nordul Kosovo cuprinde cinci pași. Premierul susține că statul de drept trebuie să fie asigurat în localitățile din nordul țării pentru a se putea afla cine a contribuit la protestele violente din 29 mai 2023. De asemenea, mai multe grupuri violente ar urma să fie retrase de pe teritoriul Kosovo.
O altă măsură propusă de Kurti se referă la Poliția Kosovo și KFOR, misiunea NATO de menținere a păcii în Kosovo, care vor efectua evaluări comune de securitate la fiecare 15 zile. De asemenea, Guvernul va fi ajutat pentru organizarea unui rând de alegeri extraordinare. Albin Kurti i-a transmis lui Josep Borell că al cincilea pas este ca Serbia și Kosovo să revină la dialogul cu UE.
Cu toate acestea, Stano consideră că măsurile propuse de Kurti nu sunt suficiente. „Trebuie să trecem de la managementul crizei la un proces durabil și trebuie restabilit calmul în nordul Kosovo. Ne așteptăm ca prim-ministrul Kurti să implementeze pași pentru a detensiona situația. EU este gata să ia măsuri dacă constatăm că Serbia nu se conformează”, a mai spus purtătorul de cuvânt al UE. Stano a subliniat că Serbia a început să își retragă forțele de la granița cu Kosovo, potrivit Balkan Insight.