Premierul din Kosovo acuză Belgradul că a organizat revoltele

Premierul din Kosovo acuză Belgradul că a organizat revoltele Aleksandar Vucic, noi investiții în armament. Mesaj dur pentru NATO . Sursa: Captură video

Premierul kosovar Albin Kurti a acuzat vineri Belgradul că a "organizat" escaladarea situaţiei în nordul Kosovo, unde 80 de persoane au fost rănite la începutul acestei săptămâni într-o confruntare între manifestanţi sârbi şi soldaţi ai forţei NATO.

Confruntat cu presiunile puterilor occidentale care i-au cerut să acţioneze în vederea detensionării situaţiei, şeful guvernului kosovar a fost invitat de Parlament să explice situaţia din nord.

"Escaladarea situaţiei din 29 mai a fost planificată, bine organizată şi a avut un autor. Autorul este Belgradul", a declarat Albin Kurti în faţa deputaţilor. "Serbia a mobilizat grupuri criminale pentru a agrava situaţia", a afirmat el.

Aproximativ 30 de membri ai Forţei NATO în Kosovo (KFOR) au fost răniţi luni în timpul confruntărilor cu manifestanţi sârbi, care cer plecarea primarilor de etnie albaneză. Belgradul a evocat zeci de răniţi în rândul demonstranţilor.

Numeroşi membri ai comunităţii sârbe, majoritară în patru oraşe din nordul Kosovo, nu recunosc autoritatea Pristinei şi sunt fideli Belgradului. Sârbii au boicotat alegerile municipale din aprilie în aceste localităţi, ceea ce a dus la alegerea de primari de etnie albaneză cu o rată de participare de sub 3,5%.

Aceşti edili au fost puşi în funcţie săptămâna trecută de către guvernul kosovar condus de Albin Kurti, sfidând apelurile la reţinere lansate de Uniunea Europeană şi SUA, conform Agerpres.

Ce acuzații aducea președintele Serbiei

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat că omoloaga sa din Kosovo, Vjosa Osmani, a refuzat să se întâlnească cu el joi la summitul Comunităţii Politice Europene (CPE) din Republica Moldova, pentru a aborda actualele tensiuni din nordul Kosovo.

Osmani nu a vrut întâlnirea, nu a vrut să vorbească cu noi (…) Am vrut să vorbesc, întotdeauna vrem să discutăm cu toată lumea pentru că dialogul este necesar. Ce este în neregulă cu dialogul, cu compromisul?”, a declarat președintele din Serbia, Aleksandar Vucic.

El a precizat că întâlnirea a fost propusă de premierul luxemburghez, Xavier Bettel, şi că ”pentru unii a fost o surpriză” refuzul lui Osmani.

”Am impresia că devine din ce în ce mai evident şi mai clar cine este responsabil pentru problemele şi violenţele din Kosovo”, a spus Vucic, într-o aluzie evidentă la autorităţile de la Pristina.

Ne puteți urmări și pe Google News