UDMR cere autonomia în Parlament

UDMR cere autonomia în Parlament

Grupurile parlamentare ale UDMR s-au întrunit, ieri, la Parlament, unde și-au stabilit prioritățile legislative pentru sesiunea parlamentară februarie – iunie 2018. Maghiarii vor susține adoptarea proiectului de lege aflat în Camera Deputaților cu privire la autonomia Ţinutului Secuiesc.

Liderii formațiunii au precizat că susțin acest proiect chiar dacă le este limpede că restul formațiunilor politice de la București nu susțin propunerea. Urgentarea decentralizării se afla, de asemenea, în cerințele formațiunii politice în vederea apropierii cetățeanului de deciziile luate la nivel politic. Liderul UDMR Kelemen Hunor a menţionat ca prioritate şi adoptarea în forul legislativ, în februarie, a proiectului privind înființarea Liceul romano- catolic de la Târgu Mureş.

Opoziție

Pe de altă parte, Hunor a anunțat că UDMR nu va susţine introducerea impozitului global, apreciind că aceasta este o „aventură fiscală” pentru care nu este pregătită nici societatea românească şi nici administraţia publică