Sursa: arhiva EVZ Declarația aparent surprinzătoare a ministrului Apărării din Marea Britanie închide o dureroasă paranteză. Asta pentru cei care nu au vrut cu niciun preț să deslușească ce e în interiorul acesteia. Demnitarul de la Londra este cât se poate de ferm. El afirmă că este exclus un război împotriva Rusiei, chiar și în condițiile în care Vladimir Putin ordonă și realizează cucerirea Ucrainei. E cât se poate de clar.
Explicația celui mai calificat personaj din Marea Britanie în acest domeniu, al unei posibile confruntări armate cu Federația Rusă, este cât se poate de simplă. Ucraina nu este membru NATO. Nefiind membru NATO, statele membre ale organizației nu au niciun motiv să riposteze. Prin urmare, Vladimir Putin poate decide ce-l taie capul. Fără a risca vreo ripostă militară. Și vine și pansamentul pe rană. În sensul că, dacă Federația Rusă invadează Ucraina, o ocupă și o anexează, ea își asumă alt tip de consecințe. Sancțiuni economice. Și, în fine, este invocat în acest context și Joe Biden, care, în ultima sa luare de poziție, fără a fi la fel de ferm, a spus în linii mari același lucru.
Consecința este că, în plan militar cel puțin, respectiv și în plan geopolitic, Rusia are mâinile dezlegate. Și poate prelua întreaga inițiativă. De ce ar face Putin un asemenea pas, care chiar dacă nu înseamnă, conform doctrinei asumate de statele NATO, o încălcare gravă a unei linii roșii, poate totuși avea consecințe extrem de importante? Care sunt avantajele și care sunt dezavantajele pentru Moscova?
Nu o spun eu. Au spus-o înainte specialiști de primă mărime în geopolitică în general și în spațiul sovietic-rusesc în special. Moscova fără Kiev poate fi o putere relevantă. Un jucător regional extrem de important. Dar Rusia cu Ucraina se transformă într-un imperiu. Într-un jucător global. În principiu, Vladimir Putin are un interes major să întreprindă acest pas, pentru a anula cea mai importantă consecință a ceea ce el a denumit a fi cea mai mare catastrofă geopolitică din istoria Rusiei. Dacă Ucraina va fi revendicată, adjudecată, anexată sau alipită, în funcție de cum vor dori diplomații lumii să definească acest eveniment, atunci desigur se deschide perspectiva repetării aceleiași mișcări și în ceea ce privește celelalte state desprinse din Uniunea Sovietică. Georgia fiind în acest sens cea mai relevantă țintă. Dacă statele NATO rămân cu brațele încrucișate în ceea ce privește perspectiva adjudecării Ucrainei, atunci cu certitudine ele vor lua poziția mortului și în continuare.
Ce riscă totuși Vladimir Putin și care sunt calculele pragmatice, dacă ele există, pe care le au în vedere marii jucători ai lumii occidentale? Vladimir Putin riscă să construiască un joc geostrategic pe care să nu-l mai poată controla, ținând cont de uriașa anvergură a acestuia. Lărgirea, într-o perioadă definită de timp drept nu prea îndelungată, a spațiului controlat de Moscova, presupune asumarea unor costuri și a unor riscuri imense. Costurile sunt în special de natură economică și financiară. Iar consecințele ar putea fi politice și ar putea însemna instabilitate și o nouă implozie, de astă dată și mai puțin controlată, a colosului rus. Făcând o analogie, am putea afirma cu relativă siguranță că a fost ușor pentru Statele Unite să înfrângă Irakul, dar a devenit cu neputință să-l controleze. Ceea ce s-a întâmplat de altfel și în Afganistan.
O altă consecință negativă constă în pretextul pe care, în urma anexării violente a Ucrainei, îl au statele occidentale și în special Statele Unite de a sancționa economic Rusia și de a o rupe pentru mult timp de Uniunea Europeană, primul gest relevant fiind tăierea conductei Nord Stream 2. De altfel, Joe Biden a și amenințat că, dacă Rusia invadează Ucraina, trebuie să-și ia adio de la faimoasa conductă. Prin Nord Stream 2 nu va mai putea fi pompat gaz metan în Europa de Vest. Odată tăiat acest cordon ombilical, Europa va redeveni dependentă de Statele Unite. Iar acum vorbim de Europa dodoloasă, Europa unificată după căderea Zidului Berlinului.
Totuși, în ciuda acestor amenințări, pronunțate cât se poate de răspicat deasupra tablei de șah geopolitice, Moscova are în prezent oportunitatea de a contracara repercusiunile inițiate de combinația dintre NATO și UE cu ajutorul noilor ei aliați strategici, China, Iran și, parțial, India și Turcia. Și deloc întâmplător, zilele trecute a fost tăiată la cel mai înalt nivel panglica uneia dintre cele mai importante alianțe economice și militare ale acestor vremuri, alianța dintre Moscova și Beijing.
Într-o confruntare de asemenea proporții, pe scurt, de tip global, România, ca și alte state din Grupul celor Nouă, care și-au stabilit capitala simbolică la București, pare prinsă într-o capcană. Și ar putea fi strivită între cele două tranșee. Tot la București, în urmă cu mai mulți ani, statele NATO și-au exprimat intenția fermă de a primi în rândul lor Ucraina și Georgia, ceea ce a fost intrepretat la Moscova drept o provocare majoră. Acum, proiectul a fost abandonat într-un mod mai degrabă tacit, mai degrabă implicit decât explicit. Numai că asta s-a întâmplat în condițiile în care state din flancul sud-estic NATO și în special România s-au lăsat antrenate într-o aventură extrem de periculoasă, susținând, prin intermediul unor documente parafate, forțele armate ale Ucrainei împotriva presiunii Rusiei și, prin fapte materiale relevante, specialiști în tehnică militară armata controlată de Kiev, percepută de către Moscova drept un inamic de prim rang. Peste câteva zile România s-ar putea să fie lăsată cu ochii în soare. În ofsaid. Și atunci ce vom face? Ne vom abandona numeroasele jucării militare amplasate în Ucraina, ca și când ele nu ar reprezenta nimic? Ne vom abandona militarii și specialiștii deplasați acolo, ca și când aceștia nu ar fi servit culorile patriei? Și dacă nu vom face astfel, nu cumva vom fi la rândul nostru abandonați de partenerii relevanți din NATO?
Recomandările noastre
