Opinii
Uciderea unui femei însărcinate în 9 luni. Cum l-a ajutat Evenimentul zilei pe procurorul Marian Nazat să-l prindă pe criminal
În urmă cu câteva zile mă pregăteam să scriu un text ca o legătură cu oribila crimă din cartierul Cosmopolis. Vroiam să reamintesc că fapta comisă de dezaxatul acela, Robert Lupu, nu era unică. Am în arhiva mea de ziarist și alte cazuri, la fel de tragice. Ei bine, fix când mă concentram pe subiect, m-a sunat fostul procuror Marian Nazat. Cu el am traversat primul caz în care o femeie, însărcinată în 9 luni, a fost înjughiată pe o stradă din București.
Marian Nazat face parte azi din mica elită a avocaților bucureșteni. Ținuta pe care o afișează în sălile instanțelor de judecată, discursurile pregătite cu rară rigurozitate, în care îmbină textele de lege cu exprimările clare ale unui scriitor arată că a știut să-și urmărească și să-și aleagă mentorii de la bară încă din anii când era procuror criminalist. Recunoaște această „urmărire” a unor eminenți avocați (n.r. pe cei mai mulți i-am cunoscut și eu) din vremea în care, procuror criminalist fiind, nu s-ar fi gândit vreodată să îmbrace roba pentru a apăra un inculpat. O face în noua sa carte – Spovedania unui avocat – apărută la Editura RAO.
„Cum era atmosfera în lăcașele Justiției la sfârșitul anilor '90? Indiscutabil, mai apretată, mai solemnă. Protagoniștii principali - de la magistrați la avocați - nu veneau îmbrăcați în blugi și nici încălțați cu teniși sau adidași, nepieptănați și nerași ! Ținuta vestimentară impunea automat respectul atât de necesar și de reconfortant în relațiile oricum afectate de adversitate. Ținuta aceea elegantă marca și apartenența la o castă ce-și dorea să fie tratată ca atare. Rochiile, fustele, bluzele fine și deux-pièces-urile, costumele și cravata nu fuseseră alungate din garderobă!
Țin minte câteva figuri emblematice ale baroului bucureștean, cu o distincție aparte – Victor Anagnoste, Constantin Vișinescu, Oliviu Tocaciu, Toma Dragomir, Aurică Gherghe, René Niculescu, Virgil Popovici, Mircea Stănculescu, Viorel Pascu, Lucian Bolcaș, Adrian Vasiliu, Valeria Zamfir, Ana Diculescu-Șova, Paula Iacob, Ionel Hașoti, Tiberius Nicu... „Avocatul se cunoaște după cum calcă !” mi se destăinuiau cei bătrâni și nu se înșelau”, scrie Marian Nazat în noua carte.
Pentru a mă invita la lansarea cărții „Spovedania unui avocat” m-a sunat Marian Nazat când eu mă pregăteam să scriu despre primul caz care l-a făcut celebru în societate ca procuror la Parchetul București. A fost o anchetă înfiorătoare prin tragismul ei și toți eram marcați: procuror, polițiștii de la Omoruri, ziariști.
Femeie însărcinată, înjunghiată mortal lângă Piața Crângași
L-am cunoscut pe Marian Nazat la începtul anilor 90. Era procuror criminalist, proaspăt transferat din Teleorman la Parchetul București, unde se forma o nouă echipă după revoluție. Avea 29 de ani, era rigid și nu-i plăceau deloc ziariștii care-l asaltau cu întrebări despre vreun caz la care lucra. Invoca secretul anchetei penale și munca lui și a polițiștilor de la Omoruri care ar fi putut fi compromisă de informații apărute în presă. După multe-multe ore de discuții am convenit ca datele pe care le aflu din investigațiile de pe teren (martori, vecini, rude) sau de la niște polițiști prieteni, el procurorul să mi le confirme, să mi le infirme sau să-mi spună cinstit că publicarea lor i-ar putea strica ancheta penală.
Multe reguli am stabilit în urmă cu peste 33-34 de ani, nu ne-am abătut de la ele, indiferent unde ne-a purtat viața, iar respectul și relația de amiciție nu ne-a fost zdruncinată de nimic. Regret că un procuror ca Marian Nazat a fost nevoit să-și abandoneze meseria și să devină membru al Baroului București. Știu ce s-a întâmplat atunci, spre sfârșitul anilor 90. El, procurorii Dan Apostol, Eugen Vasiliu, Adrian Miclescu, Viorel Spânu au fost victimele noului sistem ce se crea în Justiție.
Era anul 1992 când am primit informația că, în zona Pieței Crângași, o tânără însărcinată a fost înjunghiată mortal în plină stradă și sub ochii trecătorilor. Am fugit acolo cu fotoreporterul. Așa ceva nu se mai întâmplase în Capitală. De la Casa Presei și până în Crângași am ajuns rapid. Poliția înconjurase locul, lume care asista la strîngerea probelor. Am recunoscut polițiștii de la Omoruri, dar și pe tânărul procuror Marian Nazat. Era clar, despre caz nu vom afla mare lucru de la el. Șansa era ca, după ce pleca echipa de anchetatori, să găsim unu-doi martori care să ne povestească ce s-a întâmplat acolo în acea dimineață.
În afară că am aflat că atacatorul era un bărbat care s-a repezit cu cuțitul la femeie și a înjunghiat-o direct în burtă de câteva ori, altceva oamenii nu reținuseră. Nimeni nu l-a urmărit pe criminal, nimeni nu putea să-l descrie.
Mai multe zile la rând, anchetatorii au tăcut. A apărut zvonul că această discreție se datorează faptului că tânăra femeie ar fi ruda unui polițist de la Capitală. În lipsă de altceva, ziariștii vehiculau tot felul de ipoteze în articolele lor. Procurorul Nazat era stană de piatră, nu puteai afla nimic de la el, stătea mai mult pe la Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei.
Cum l-a ajutat Evenimentul zilei pe procurorul Marian Nazat să-l prindă pe criminal
Totul era tăcere. Până într-o zi când polițistul grafician a reușit să facă portretul-robot al criminalului. Avea un talent extraordinar acest polițist în a transforma din creion în fotografie informațiile furnizate de martori. Când infractorii erau prinși, vedeai cât de mult seamănă cu portretul-robot. Era unic acest tânăr ofițer. Azi, portretele robot se fac pe calculator, însă sunt mult mai slab realizate.
Procurorul Marian Nazat a aprobat ca portretul robot al ucigașului să fie distribuit presei. A fost publicat în toate ziarele vremii. Ion Cristoiu însă a decis ca poza să apară zilnic, pe prima pagină a Evenimentului zilei, până la prinderea nemernicului.
„Chipul desenat al autorului abominabilei grozăvii a apărut zile de-a rândul în Evenimentul zilei, o premieră în acele vremuri, și găselnița mediatică ne-a ajutat să-l prindem pe ucigaș, un tip cu mințile împrăștiate iremediabil”, a povestit Marian Nazat peste ani.
Ca în aproape toate crimele în care victimele au fost femei însărcinate, anchetele și expertizele medicale au arătat că ucigași aveau probleme psihice. Criminalul din Crângași a murit într-un ospiciu unde a fost internat sub pază.
Cartea „Spovedania unui avocat” este deja în librării
Editura RAO a distribuit deja cartea lui Marian Nazat și o puteți găsi în librării. Sunt sigură că o să vă placă pentru că, dincolo de faptul că veți pătrunde în tainele Justiției, scriitura autorului este de mare calitate. Redau un scurt fragment din partea de început a volumului de confesiuni.
O discuție cu Ion Caramitru l-a convins pe Marian Nazat să o ia pe alt drum
„Nu mi-am dorit niciodată să devin avocat și, până la demisia din Ministerul Public, nu avusesem în vedere o astfel de perspectivă. Îmi era cu neputință să mă închipui altcumva decât vânător de criminali. Numai că, parafrazându-l pe Goethe, caii destinului nu greșesc niciodată drumul. Iar bidiviii ăștia au însemnat schimbarea regimului Iliescu și taifasul de patru ore cu Ion Caramitru, un actor important și pe scena politică la vremea respectivă. Și ce credeam că nu se va întâmpla vreodată, s-a petrecut cu un firesc greu de anticipat, altminteri.
Așa am pășit într-o altă lume, complexă și complicată, plină de provocări, departe de rutina ce începuse să se profileze în biroul de anchete penale. Unde te pândește oricum plafonarea, fiindcă nu poți să hingherești oameni la infinit, entuziasmul se risipește la un moment dat. Laolaltă cu energia, fizică și mentală, desigur. Iarăși destinul a avut grijă să mi-i scoată în cale pe Eugen Vasiliu și Dan Apostol, fără de care habar n-am cum aș fi traversat Rubiconul. Așa, însă, în trei, acomodarea a fost lină, iar accidentele de parcurs, ușor de depășit, surmontabile. (...)
Curând, la ghiontul străinătății, s-a declanșat „Cântarea anticorupției”, cel mai grandios specatacol de sunet și lumină al postdecembrismului. O mană cerească pentru avocați, o molimă pentru țară. S-au deschis cu surle și trâmbițe uzine și fabrici de condamnați, din care, zilnic, plecau în depozitele penitenciare baloți cu marfa cerută cu nesaț la export. Astfel s-a desăvârșit desmădularea României, sub sloganul: „Țării cât mai mulți penali !”
În dosul cumplitei mascarade judiciare, ne-am vândut, pe doi arginți, demnitatea și avuția națională, ființa națională. Dar, nu-i așa?, integrarea în structurile euro-atlantice cerea sacrificii. Ale noastre, bineînțeles, nu ale integratorilor fățarnici ! Pe nesimțite, plutoanele de execuție au înlocuit completurile de judecată, și fruntașii pe ramură, amintind de stahanoviștii de odinioară, au primit sinecuri și privilegii pe viață. Justiției i s-a pus perna pe față taman cât să se curețe scutlâcul valah de elementele ostile și dușmănoase din politică și afaceri. O perioadă sinistră, în care am traversat clipe terifiante, cu judecători încartiruiți de bunăvoie în „câmpul tactic”, mânați de idealurile luptei de clasă și transformați în șefi de dispozitive de securitate”.
