Șeful DNA schimbă strategia. Cazurile pe care se vor concentra procurorii

Șeful DNA schimbă strategia. Cazurile pe care se vor concentra procurorii Marius Voineag. Sursa foto: Arhiva EVZ

DNA trebuie să se ocupe de marile cazuri de corupție, iar resursele procurorilor anticorupție nu trebuie risipite pe dosare mici. Șeful Direcției Naționale Anticorupție, procurorul Marius Voineag, și-a prezentat obiectivele pentru acest mandat, la conducere, pe care l-a început în urmă cu aproximativ 100 de zile. El a spus că dorește să construiască o nouă imagine a instituției bazată pe rezolvarea marilor dosare de corupție.

Marius Voineag a vorbit despre intențiile sale, de procurori șef al DNA, la aproape 100 de zile de la preluarea conducerii instituției. El a spus că dorește să schimbe modul de lucru al procurorilor anticorupție pe care îi conduce, astfel încât să se concentreze pe marile cazuri de corupție, iar nu pe dosarele mici. Șeful DNA crede că instituția trebuie să-și construiască o imagine doar pe dosarele mari de corupție.

„DNA este o instituție care se bucură de o susținere largă în rândul factorilor de decizie, în rândul opiniei publice și al societății civile, o instituție cu o reputație extraordinară atât în afară granițelor țării cât și în interior, însă este o instituție despre care eu am apreciat că are nevoie, la momentul la care mi-am depus candidature, de o nouă viziune și din nou suflu la nivel managerial. Trebuie să ne axam și pe cealaltă fațetă a monedei și când vorbesc de asta mă refer în primul rând la recuperarea efectivă a produsului infracțional”, a explicat procurorul Marius Voineag.

Șeful DNA este de părere că trebuie pus accentul și pe recuperarea prejudiciilor produse în cazurile de corupție, iar nu doar pe obținerea condamnărilor, de către procurori.

Ne puteți urmări și pe Google News

„DNA a obținut rezultate extraordinare în investigațiile de corupție la nivel înalt, însă așa cum rezultă atât din date, cât și din exemplele pe care le avem în momentul de față constatate jurisprudențial, DNA nu cred că s-a axat neapărat pe componentă de recuperare a prejudiciului. Există un efect descurajant atât al pedepselor, cât și al recuperării produsului infracțional. E ceea ce am denumit eu un calcul de profitabilitate, pe care și-l fac infractorii dornici să săvârșească infracțiuni de corupție, în ideea de a lua sau nu decizia de a săvârși astfel de infracțiuni”, a mai spus procurorul șef al DNA.

DNA trebuie să se concentreze pe cazurile importante

Marius Voineag a subliniat că resursa cea mai importantă a instituției pe care o conduce este cea umană. Procurorii din subordinea sa sunt suficient de motivați și pot duce la capăt anchete importante de corupție.

„Principalul atu al DNA rămâne totuși resursă umană, adică procurorii sunt suficient de motivați în momentul de față. Este vorba doar un switch pe mentalitate, pe viziune, pe care îmi doresc să îl facem, în sensul să nu mai trăim în senzația și în ideea că factorul extern care permanent poate fi demotivant, aș vrea să-l întoarcem într-un soi de combustie, în sensul că să ne alimenteze nouă motivația de a combate de fapt corupția prin complexitatea anchetelor, corupția la nivel înalt”, a mai spus Marius Voineag.

Șeful Parchetului anticorupție a spus că resursele pe care le are la dispoziție nu trebuie risipite pe dosare cu prejudicii mici, de importanță redusă. Marius Voineag spune că imaginea instituției trebuie construită pe rezolvarea cazurilor mari, importante.

„Avem în momentul de față atât resursele materiale, cât și resursele umane necesare să generăm cazuri penale de investigare a corupției la nivel înalt. Această este chestiunea principala pe care mi-am propus-o și am verbalizat-o și în cursul procedurilor (de numire în funcție – n. red.). N-aș vrea să mai risipim resursele pe cazurile mici care nu ar trebui să fie imaginea DNA. Avem toate mijloacele necesare pentru a ne axa pe combaterea corupției la nivel înalt. (...) Noi trebuie să ne axam pe combaterea corupției la nivel înalt, DNA a fost concepută că un astfel de mecanism de a combate corupția la nivel înalt. Atâta vreme cât avem resursele pe care le avem, cred că trebuie să ne atingem potențialul”, a subliniat șeful DNA la Aleph News