Anul trecut, la întoarcerea dintr-o vizită externă, îl întrebasem pe preşedintele Erdoğan despre sistemul S-400, scrie Mehmet Acet de la cotidianul Yeni Șafak.
Anul trecut, la întoarcerea dintr-o vizită externă, îl întrebasem pe preşedintele Erdoğan despre sistemul S-400, scrie Mehmet Acet de la cotidianul Yeni Șafak.
În acele zile se vorbea despre un scenariu privind depozitarea într-un hangar a sistemului de apărare aeriană pe care îl achiziţionasem din Rusia pentru a calma reacţia Statelor Unite, amânându-se astfel punerea lui în funcţiune.
Iar întrebarea era legată de aceste dezbateri. Erdoğan mi-a răspuns tot printr-o întrebare: „Noi de ce am achiziţionat acest sistem?”. I-am răspuns „Pentru a fi folosit”, el aprobând răspunsul meu şi deschizându-şi palmele în dreapta şi stânga a făcut un gest care însemna „Atunci despre ce vorbim?”.
Dacă ar fi să ne întoarcem la zilele noastre...
Ieri, mergând la Sinop pentru „testul lansărilor” cu sistemul de apărare aeriană S-400, l-am putut observa la Samsun/Atakum.
După 3 ani şi jumătate care au trecut cu dezbateri, presiuni, ameninţări legate de „poţi să-l achiziţionezi/nu poţi să-l achiziţionezi, poţi să-l aduci/nu poţi să-l aduci, dacă îl aduci, nu-l poţi pune în funcţiune”, este foarte important că s-a ajuns într-un astfel de punct.
După aducerea sistenului S-400 la aeroportul Mürted în luna iulie a anului trecut, oficialii din Statele Unite au pus în aplicare Planul B spunând „Bine, dacă tot l-aţi achiziţionat, dar nu-l puneţi în funcţiune”, însă situaţia actuală ne arată că aceste apeluri au rămas fără răspuns.
Să prezint unele informaţii din culise.
După ce sistemul S-400 a fost adus în Turcia, nu s-a renunţat niciodată la decizia de a-l pune în funcţiune. Chiar dacă s-a vorbit despre o „amânare” din cauza pandemiei, în plan secund pregătirile au continuat.
Cursurile de instruire s-au încheiat şi sistemul a fost pregătit pentru „a funcţiona”.
Astăzi când privim în urmă putem presupune că există o legătură între vizita pe care secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a efectuat-o în Ciprul de Sud şi Grecia şi subiectul pe care îl tratăm.
Se înţelege că în cadrul vizitei de-o zi pe care a efectuat-o secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a efectuat-o marți la Ankara, subiectul principal al agendei a fost tot sistemul S-400.
În cadrul conferinţei de presă organizată după întâlnirea cu ministrul de externe, Mevlüt Çavuşoğlu, ambii oficiali s-au referit la acest subiect.
Çavuşoğlu a repetat discursul cunoscut al Ankarei: „Ca stat membru NATO, ar trebui să ne asigurăm cele necesare în industria de apărare de la aliaţii noştri, dar pentru că nu am putut achiziţiona sistemul Patriot sau alte sisteme de apărare antiaeriană de la ei, a trebuit să achiziţionăm sistemul S-400”.
Iar Stoltenberg a folosit fraze prin care insinua că motivul principal al vizitei pe care a efectuat-o la Ankara este sistemul S-400.
Să vedem ce a declarat:
„Sistemul de apărare antiaeriană S-400 nu este compatibil cu sistemul de apărare antiaeriană a NATO. Achiziţionarea de către Turcia a sistemului de apărare S-400 ne-a creat probleme. Am lansat un apel pentru ca Turcia să găsească alternative la sistemul S-400”.
Să ne oprim puţin asupra acestei declaraţii a secretarului general NATO. În prima perioadă în care se discuta despre achiziţionarea de către Turcia a sistemului S-400, Stoltenberg folosea un alt limbaj.
Spunea că Turcia poate achiziţiona orice sistem de apărare doreşte dacă acesta nu reprezintă o ameninţare la adresa sistemului NATO. Poate că atunci nu credea că problema va deveni atât de critică, că SUA vor transforma această problemă într-o „problemă de onoare” şi expunea în numele NATO o poziţie de principiu.
Iar în declaraţia de marți, Stoltenberg spunea: „Sistemul de apărare antieriană S-400 nu este compatibil cu sistemul de apărare antiaeriană a NATO”.
Deci Turcia a achiziţionat acest sistem pentru a-l utiliza ca pe un bun propriu şi nu pentru a-l folosi în inventarul NATO. Adică, atunci când Stoltenberg spune ceva, transmite adevărata realitate într-un mod voalat. Dacă sistemul S-400 s-ar fi integrat în sistemul NATO, atunci era de înţeles lamentarea secretarului general.
Dar nu este aşa. Pe de altă parte, încă de la început, pentru a nu reprezenta o ameninţare la adresa sistemului NATO, Turcia a condiţionat achiziţia de definirea „friends or foe”, prieteni/duşmani, a convins Rusia să accepte acest lucru şi acest articol a devenit unul dintre articolele importante din contract.
Întrebat despre această opinie expusă anterior în numele NATO, ministrul industriei de apărare de atunci, Ismail Demir, a răspuns: „Noi am spus de nenumărate ori că acest sistem nu va funcţiona în cadrul sistemului NATO, că vom efectua lucrările necesare conform metodelor. Dacă vor fi adoptate măsurile necesare, cu sigfuranţă sistemul NATO nu va fi pus în pericol. Am precizat că suntem deschişi oricărui dialog pentru a înlătura aceste temeri”. Bineînţeles că această problemă mai are şi o parte de dialog.
Încă de la început, Ankara a propus: „Să înfiinţăm comisii care să discute orice fel de temeri”. Dar partea americană nu a dorit să ia în considerare niciuna dintre aceste propuneri.
De ce?
Pentru că adevărata problemă nu este problema legată de faptul că sistemul S-400 achiziţionat de Turcia ameninţă sistemul NATO.
Dacă din cauza sistemului S-400 sistemul NATO s-ar afla în pericol ar fi spus „Veniţi să vorbim, să discutăm”, ar fi ales să convingă Ankara să renunţe la această achiziţie. Dar aşa ceva nu se întâmplă. (Articol de Mehmet Acet)
Sursa: Rador. Traducerea: Emel - Birgül Mauki