Turcia pare că propune un compromis SUA în legătură cu sistemele S-400 cumpărate de la Putin

Rusia și Turcia au confirmat că iau în considerare un nou acord pentru ca Ankara să cumpere mai multe sisteme de rachete S-400, în ciuda amenințării sancțiunilor americane.

„Sperăm că în prima jumătate a anului viitor să semnăm documentele contractuale”, a declarat , la sfârșitul lunii trecute, Alexandr Miheiev, directorul exportatorului rus de armament Rosoboronexport.

După declarațiile lui Miheiev, ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a reiterat declarațiile președintelui Turciei, Recep Erdogan, potrivit cărora Ankara ar putea cumpăra și sisteme americane Patriot.

În paralel, secretarul american de Stat Mike Pompeo, a încercat să tempereze controversele din jurul achiziției S-400 de către Turcia de la ruși și să întârzie aplicarea noilor sancțiuni împotriva Turciei.

Mai mulți experți militari ruși au declarat pentru ziarul Kommersant că, în situația actuală, Ankara încearcă să folosească mai mult decât o simplă retorică pentru a-și oferi loc de manevră.

Experții concluzionează că declarația ministrului turc al Apărării, Hulusi Akar, potrivit căreia S-400 ar funcționa autonom, fără a fi integrat în sistemul de apărare aeriană al NATO, reprezintă primul compromis al Turciei cu aliații săi occidentali.

NATO consideră integrarea S-400 în structura Alianței ca o amenințare pentru securitate. Washington-ul se teme că specialiștii ruși nu vor accede astfel la informații sensibile referitor la avionul de luptă american F-35. Pe de altă parte, integrarea unui sistem S-400 în sistemele NATO reprezintă o provocare tehnică și politică dificilă.

Potrivit specialiștilor citați de Al-Monitor, este posibil, tehnic vorbind, posibilă alinierea controalelor S-400 la sistemele de control automat de luptă ale echipamentelor de apărare aeriană ale NATO, dar că depinde de timp și de costurile asociate.

Pentru a realiza o astfel de integrare, specialiștii ar trebui să rezolve probleme precum alinierea frecvenței, compatibilitatea echipamentelor de comunicare, instalarea și codarea sistemului de identificare a țintei.

Aceasta ar însemna o cooperare între dezvoltatorii ruși și NATO, ceea ce, politici vorbind, este imposibil. Astfel, nevoia unei mentenențe tehnice costisitoare și complexă limitează în mod inerent funcționalitatea S-400.

Fără integrare, un radar de identificare rus poate înlocui un radar turc pentru a garanta independența forțelor turce în raport cu furnizorul S-400 atunci când se utilizează sisteme de apărare aeriană NATO.

Un exercițiu militar de două zile la baza aeriană turcă Murted reflectă cum nu se poate mai bine relațiile paradoxale existente în triunghiul Rusia-Turcia -NATO.

În 2015, Moscova a desfășurat componente ale sistemelor S-400 în Siria, după ce Turcia a doborât un avion de vânătoare rusesc la frontiera turco-siriană.

Desfășurarea de S-400 în Siria, nu numai pentru a restricționa acțiunile Turciei în această țară, a avut și alt scop: supravegherea acțiunilor forțelor aeriene NATO de la baza aeriană turcă Incirlik.

Iar acum, ofițerii turci testează radarele rusești de pe S-400 cu avioane americane F-16 Viper și F-4 Phantom.

Pe de altă parte, achiziția de S-400 a fost declanșată și de tentativa de lovitură de stat din Turcia, în 2016.

Cei care s-au ridicat împotriva lui Erdogan au folosit avioane americane F-16 și elicoptere AH-1 Super Cobra pentru a ataca clădirile guvernului, hotelul unde se afla Erdogan în momentul declanșării puciului și zona de rezidență prezidențială.

Acordul pentru S-400 a ajutat Ankara să-și creeze sisteme de apărare aeriană independente, un domeniu în care Turcia este în conflict cu Statele Unite, dar un domeniu pe care Erdogan l-ar fi atins cu mare greutate fără Moscova.

În același timp, utilizarea limitată a sistemelor S-400 este cartea pe care liderul de la Ankara va trebui să o joace cu Washington-ul, mai ales că președintele Donald Trump pare pregătit să închidă ochii la pașii făcuți de Turcia dincolo de „linia roșie”.