Nae Ionescu, abordînd situația a două personalități ale vieții publice de la momentul respectiv – C. Rădulescu-Motru și Ion Simionescu – aprecia în tableta Candidații universităților din Cuvîntul, 13 iulie 1927, activitatea acestora în departamentele administrate prin raportare la politica partidelor din care au făcut parte:

„Au făcut parte şi din partide politice. Poate mai fac şi acum. Fără a fi însă întrebuinţaţi după putere. Partidele nu au nevoie de asemenea oameni – cari se simt întotdeauna solidari cu treaba care e de făcut şi niciodată cu partidul. Şi nici ei nu ştiu – sau nu vor – să folosească vadurile sterpe ale acestor organizaţii politice.” L-am considerat pe Tudorel Toader, în succesiunea guvernelor PSD-iste de după decembrie 2016, ca întruchiparea acestei sintagme naeionesciene – „solidar cu treaba care e de făcut și niciodată cu partidul”.

Afacerea cu Ordonanța mi-a dezvăluit însă un alt Tudorel Toader, poate chiar cel adevărat. Un șmecheraș. Să mă explic.

Sîmbătă, 25 august 2018, Tudorel Toader anunța pe pagina sa de Facebook că declanșează procedura de evaluare a „activității manageriale” a procurorului general.

Textul justificativ se referea în exclusivitate la Protocolul dintre SRI și Parchetul General, semnat de Augustin Lazăr în decembrie 2016. Protocolul fusese publicat de Darius Vâlcov pe contul său de Facebook cu două zile înainte de anunțul iscălit de Tudorel Toader. Dezvăluirea avusese efectele unei bombe de presă. Prin același anunț, ministrul Justiției dădea drept termen de final al procesului de evaluare 30 de zile. Așadar, pe 25 septembrie urma să aflăm rezultatele evaluării. Pe 24 octombrie 2018, cu o lună întîrziere, Tudorel Toader prezintă Raportul de evaluare. După cum era de așteptat, Raportul nu e o evaluare a lui Augustin Lazăr, ci o sumă de argumente privind revocarea procurorului general. Ministrul n-a folosit cele două luni pentru o evaluare cu bune și cu rele, urmînd ca, prin punerea în balanță a celor două părți, să tragă concluzia revocării, ci pentru a găsi argumente în favoarea revocării. Așa se explică bizareria că în cele peste 60 de pagini nu vei găsi un singur rînd, unul măcar, favorabil lui Augustin Lazăr. Tendențiozitatea evaluării sare în ochi prin introducerea între argumentele revocării a temei Probleme de legalitate a numirii în funcția de procuror general a domnului Augustin Lazăr. Chiar dacă ar fi fost probleme de legalitate în numirea lui Augustin Lazăr ele n-aveau ce căuta în Raportul care poartă titlul Raport privind activitatea manegerială a procurorului general al României, domnul Augustin Lazăr. Concluzia părții consacrate felului în care Augustin Lazăr a fost numit procuror general sună astfel:

„Apare evident, așadar, că ministrul Justiției de la acea dată a făcut propunerea de numire în funcția de Procuror General a domnului Augustin Lazăr cu nerespectarea criteriilor anunțate și a prevederilor legale. Tot atît de evident este că președintele de la acea dată al României, în funcție și la acest moment, nu a verificat regularitatea procedurii de numire.”

În acest punct Raportul iese din sfera documentului menit prin lege a prezenta concluziile unei verificări a activității manageriale a procurorului general pentru a deveni un document politic. Ministrul de Justiție Raluca Prună e atacat, pentru că n-a respectat legea în procedura de propunere, iar președintele României, că n-a respectat îndatorirea de a verifica regularitatea procedurii. Accentul pus pe felul în care a fost numit Augustin Lazăr pune la îndoială propunerea de revocare:

1. Evaluarea are drept principal scop analiza corectă, scutită de partizanat, după criterii strict obiective, a activității manageriale a procurorului general. Accentul pus de Tudorel Toader nu numai în Raport, dar și în intervențiile ulterioare menite a convinge opinia publică de la noi că procurorul general trebuie revocat a deplasat atenția de la activitatea lui Augustin Lazăr ca procuror general, la felul în care el a fost numit. Firește, dacă a fost numit cu nerespectarea procedurilor, Augustin Lazăr are o responsabilitate. Numai că în privința numirii, responsabilitatea majoră e a Ralucăi Prună și a lui Klaus Iohannis. Evaluarea nu vizează însă din punct de vedere procedural activitatea fostului ministru al Justiției și al președintelui. Ca să nu mai spunem că, aducînd drept argumente pentru revocare ilegalitățile comise la numire, Tudorel Toader recunoaște c-a lucrat pînă acum cu un procuror general despre care știa că e ilegal. Dacă știa aceste lucruri, de ce nu le-a făcut publice încă din februarie 2017, cînd a fost desemnat ministru al Justiției? Insistînd pe ilegalitatea numirii, Tudorel Toader merge mai departe cu atacurile. Faptul că președintele n-a verificat regularitatea procedurii de numire nu e pusă pe seama unei neglijențe, ci lucru grav, extrem de grav, pe seama unei complicități a lui Klaus Iohannis cu Augustin Lazăr: „Nu cunoaștem dacă motivul acestei scăpări are vreo legătură cu faptul că în dosarul de candidatură al actualului procuror general era tocmai o rezoluție de clasare care privea președintele României în funcție.”

Raportul e prefațat de o declarație de presă. Spre deosebire de document, în declarație Tudorel Toader aruncă în spațiul public numele Lazăr: „Nu credem faptul că are vreo legătură numirea fără toate documentele cu unul dintre documentele din dosar de candidatură a actualului procuror general în care, și chiar nu înțeleg de ce a pus-o în dosar, apare o rezoluție de clasare emisă de procurorul Lazăr și referitoare la președintele României în funcție”. Ce a înțeles opinia publică din Raport și din declarațiile lui Tudorel Toader? Ne răspunde postarea lui Traian Băsescu de pe Facebook din 29 octombrie 2018: „Tudorel Toader afirmă că în dosarul înaintat de Ministerul Justiției către CSM și către Iohannis în procesul de numire în funcția de Procuror General, s-ar fi aflat și o ordonanță prin care Augustin Lazăr ar fi aprobat un NUP (neînceperea urmăririi penale - n.red.) în favoarea președintelui. Dacă a fost așa, ar semăna a șantaj la Președintele României. Augustin Lazăr afirmă că nu a existat un asemenea document în dosarul său. Este clar că unul din doi, ori Toader ori Lazăr, minte fără rușine, unul pentru a-l demite pe celălalt iar celălalt pentru a se menține pe funcție”.

Această interpretare a referirii e împărtășită de întreaga presă. Se fac comentarii critice la adresa lui Klaus Iohannis pentru părtinire și a lui Augustin Lazăr pentru șantaj. Se țin talk showuri despre consecințele momentului în care Tudorel Toader va publica Ordonanța de la dosar semnată de Augustin Lazăr. Pe 26 octombrie 2018 Tudorel Toader declară Mediafax că „ va publica în următoarele zile rezoluţia de clasare a dosarului care îl viza pe Klaus Iohannis, pe care a găsit-o în dosarul de candidatură a procurorului general, Augustin Lazăr.”

Publicarea e amînată însă de pe o zi pe alta. Tensiunea se păstrează în opinia publică. Toată lumea așteaptă Documentul. Documentul prin care se dovedește că Klaus Iohannis a închis ochii la ilegalitățile din numirea lui Augustin Lazăr, pentru că la Dosar era ordonanța semnată de procurorul Augustin Lazăr în favoarea președintelui.

Pe 31 octombrie 2018, lovitură de teatru. Documentul invocat de Tudorel Toader e publicat. Nu de ministru, ci de presa favorabilă lui Augustin Lazăr. Opinia publică află stupefiată că nu e vorba de Augustin Lazăr, ci de Cristian Lazăr. În replică, Tudorel Toader scrie pe Facebook:

„Simple precizări ! Nu a fost și nu este nici o eroare referitoare la ordonanța de clasare din dosarul de candidatură a lui A. Lazăr. Întrebarea mea era următoarea – cum se justifică o astfel de ordonanță în dosar?”

Prin această reacție Tudorel Toader se înscrie cu brio în categoria politrucilor care ne cred proști. Raportul și precizările cu ocazia Raportului nu se referă la o Ordonanță a altui procuror prezentă în dosarul de la Cotroceni al lui Augustin Lazăr, ci la o ordonanță semnată de Augustin Lazăr. Raportul pune pe seama lui Klaus Iohannis trecerea cu vederea a nerespectării procedurilor de numire din motive ținînd de o ordonanță de clasare semnată de Augustin Lazăr. Deși un moment Tudorel Toader nu spune că e vorba de Augustin Lazăr, întregul context lasă să se înțeleagă că despre procurorul general e vorba. E drept, el se referă la procurorul Lazăr. Numai că ordonanța semnată de acest procuror a fost plasată de Augustin Lazăr în dosarul de candidatură pentru a-l face pe președinte să închidă ochii la neregularitățile din procedurile de numire. E greu de crezut că președintele ar fi închis ochii – așa cum îl acuză Raportul – dacă în dosar era o ordonanță semnată de Cristian Lazăr. A știut Tudorel Toader că ordonanța era semnată de un alt procuror? Firește că da. A întreținut însă ambiguitatea. Apelînd astfel la o șmecherie de iarmaroc. Coincidența de nume propriu. Zicînd procurorul Lazăr, fără a preciza, fie și cînd presa s-a dezlănțuit pe tema complicității președintelui la o ilegalitate, că e vorba de un alt Lazăr, anunțînd că va publica documentul care arată asta, Tudorel Toader a manipulat în mod conștient opinia publică. Astfel de trucuri ieftine erau apanajul șmecherilor din politică. Iată că și Tudorel Toader apelează la ele. Ca dovadă că e și el un șmecher, dacă nu chiar un șmecheraș. De duzină.