Tu știi ce măsline să alegi din galantar? Sortimentele toxice de care să te ferești

Tu știi ce măsline să alegi din galantar? Sortimentele toxice de care să te fereștiSursa: Pixabay

Măslinele sunt produse extrem de cumpărate din supermarketurile românești, iar în galantare avem o gamă largă de unde putem alege. Specialiștii au decis să facă o analiză asupra conținutului acestora, însă rezultatele nu sunt în favoarea consumatorilor. Unele sortimente puse în vânzare sunt toxice.

Supermarketurile oferă o gamă largă de sortimente de măsline. Indiferent că vorbim de cele vrac, ambalate în recipiente de sticlă sau tablă, măslinele pot avea diverse culori și gusturi. Specialiștii au analizat produsele comercializate în România și ne prezintă concluziile.

Potrivit acestora, în funcție de culoarea pe care o are măslina, ea a fost culeasă într-o anumită etapă de coacere. Pentru a scăpa de gustul amar natural, ele sunt supuse unei game largi de tratamente, cum ar fi fermentarea. Este greu să deosebim măslinele naturale, sănătoase, de cele tratate pentru a înșela ochii consumatorilor. Totuși, specialiștii vin în ajutorul nostru și ne explică adevărul din spatele culorii măslinelor.

"Se cunoaște că măslina crudă este amară, îndeosebi dacă este verde, fiind necesară fermentarea fructelor (care se face mai repede cu leșie sau mult mai lent cu saramură), pentru îndepărtarea sursei de amar și pentru asigurarea fermității corpului măslinei.

Piața a fost alcătuită treptat din sortimente variate de măsline, realizate din fructe culese în diferite etape ale coacerii lor (cele verzi sunt culese înainte de a intra în pârg, cele roșietice-maronii sunt culese pârguite, cele aproape negre sau negre se culeg la maturitatea deplină) dar și supuse unei game foarte largi de tratamente (saramurare uscată ori umedă, uscare, uleiere etc.) care sunt costisitoare și solicitante.

Este evident că tentația inducerii în eroare a consumatorilor este mare, iar un consumator neavizat nu va face diferența dintre măslinele negre obținute prin tehnici de înnegrire și cele care au căpătat această culoare la încheierea ciclului de coacere.

Măslinele au de patru ori mai multă substanță grasă decât substanță dulce. În termeni de specialitate, grăsimile din măsline au o pondere de peste 15% și sunt deosebit de valoroase – binefăcătoarele grăsimi nesaturate sunt în cantitate de șase ori mai mare față de grăsimile saturate, motiv pentru care lumea medicală, nutriționiștii și în general consumatorii informați nu contenesc să laude virtuțile măslinelor și să încurajeze consumul lor", spune prof. Univ. Dr. Ion Schileru – Departamentul de Business, Științele Consumatorului și Managementul Calității, ASE București.

Cum ne ferim de măslinele toxice?

În urma analizei mai multor sortimente de măsline, specialiștii au constat că acestea sunt intens procesate, iar conținutul de sare și oțet este unul extrem de ridicat. Produsele comercializate în România dau peste cap recomandările Asociaţiei Americane a Inimii. Potrivit acestora, este recomandat consumul a aproximativ 1.500 mg de măsline pe zi pentru a preveni afecțiunile vasculare. Dacă ținem cont de conținutul ridicat de sare al celor comercializate la noi în țară, este necesar să consumi 15 - 20 bucăți pentru a depăși cantitatea admisă zilnic.

Măslinele negru sunt printre cele mai căutate sortimente, așa că producătorii folosesc diverse tratamente pentru colorarea acestora. Lactatul feros (E585) şi gluconatul feros (E579) sunt doar doi dintre stabilizatorii utilizați de producători. Aceștia nu ar trebui să depășească în dieta zilnică cantitatea de 0,8 mg/ kg corp. Lactatul feros este un supliment din fier care nu are nicio legătură cu lactatele.

Aditivii prezenți în majoritatea sortimentelor de măsline:

  • 65% din sortimentele de măsline analizate conțin acid lactic;
  • 60% din sortimentele de măsline analizate conțin acid citric;
  • 45% din sortimentele de măsline analizate conțin acid ascorbic;
  • 35% din sortimentele de măsline analizate conțin gluconat feros;
  • 20% din sortimentele de măsline analizate conțin alginat de sodiu;
  • 15% din sortimentele de măsline analizate conțin glutamat de sodiu;
  • 5% din sortimentele de măsline analizate conțin lactat feros;
  • 5% din sortimentele de măsline analizate conțin sorbat de potasiu;
  • 5% din sortimentele de măsline analizate conțin benzoat de sodiu.

Ne puteți urmări și pe Google News