Evenimentul Zilei > Actualitate > Triplu campion la internaţionala de geografie: educaţia e piciorul bolnav al societăţii
Triplu campion la internaţionala de geografie: educaţia e piciorul bolnav al societăţii

Triplu campion la internaţionala de geografie: educaţia e piciorul bolnav al societăţii

Alexandru Barbu este pasionat de geografie din copilărie. Bunicul era profesor de geografie şi, înainte să înveţe să citească, Alex folosea atlasul.

De aici şi până la cele trei medalii de aur pe care le-a câştigat în ultimii trei ani de liceu, drumul n-a fost uşor. Dar pe Alex l-au ajutat pasiunea şi calităţile antreprenoriale.
Totul a început în clasa a noua, când Alex –  care a terminat Colegiul Naţional Ion Minulescu din Slatina anul acesta – a ajuns la olimpiada naţională de geografie şi apoi la un concurs de cultură generală sponsorizat de National Geographic. Aşa a pus pentru prima dată piciorul pe continentul american, unde a luat contact cu alţi tineri de vârsta lui, interacţiune care l-a motivat să devină mai bun.
Aşa că, întors acasă, împreună cu profesoara de geografie a început o pregătire temeinică, cu materiale comandate de pe Internet, care nu erau disponibile în România.
„Am învăţat cot la cot cu profesoara mea”, spune Alex. Apoi, în clasa a X-a, a ajuns la Olimpiada Internaţională de Geografie şi s-a întors cu medalia de aur. Au urmat alte pregătiri îndelungi şi alte două medalii de aur, în următorii doi ani.
Un concurs de gândire şi analiză
Olimpiada internaţională de geografie nu este doar un concurs de geografie, ci unul de cultură generală, care presupune noţiuni solide de istorie, economie, sociologie, dar şi o vastă cultură generală şi spirit de analiză, dar şi de echipă.
„Prima dată când am luat aurul a fost o surpriză totală, aveam 16 ani. A fost o senzaţie extraordinară, părinţii s-au bucurat mult”. În clasa a X-a a mers în Tunisia, apoi în Polonia şi, anul acesta, în Taiwan.
Mai departe, însă, Alex nu vrea să se axeze pe geografie, ci pe economie. Deocamdată, va merge la două facultăţi, şi anume Relaţii Internaţionale la ASE şi Ştiinţe Politice la Universitatea din Bucureşti, la ambele alegând secţia de engleză. Dar planul lui este să plece din ţară la studii, deşi nu s-a decis încă unde.
Profil de lider
Alex a terminat liceul ca şef de promoţie, anul acesta, când a fost ales şi Mister la Balul Absolvenţilor. A fost, timp de patru ani, unul dintre cei mai populari elevi, mai ales pentru spiritul său de lider şi pentru proiectele pe care le-a realizat în şcoală, după cum explică directoarea liceului, Aurelia Cotoşman.
„E un copil performant. Orice îşi propune să facă, face de nota 10”, spune directoarea, subliniind că a adus cele mai importante distincţii pentru liceu.
„El este un model activ pentru orice elev, foarte mulţi tineri vor să îl urmeze pentru că se gândesc că, dacă Alex a făcut atât de multe -un băiat de provincie, fără sprijinul nimănui – şi ei pot”, mai spune aceasta.
Odată cu experienţa internaţională câştigată, Alex şi-a propus să le transmită şi celor din jur ce a învăţat. Aşa a organizat şedinţe cu colegii, a derulat proiecte şi le-a arătat cum să fie o voce puternică. Totul pentru a schimba mentalitatea de ambele părţi. Asta nu înseamnă că toţi colegii au aderat la ideile lui. „Sunt 1.300 de elevi acolo, nu poţi să vorbeşti cu fiecare în parte, iar unii nici nu sunt interesaţi”.

„Eu încerc să schimb mentalităţi, dar pentru asta trebuie să fii deschis schimbării. Am fost în Taiwan la ultima olimpiadă. Acolo puteai să îţi laşi laptopul pe stradă şi nu ţi-l lua nimeni”, Alexandru Barbu, triplu medaliat cu aur la Olimpiada Internaţională de Geografie
„Educaţia este piciorul bolnav al societăţii. De aici vin toate problemele noastre şi cele economice, înjurăturile, cele de moralitate, lipsa de respect. Totul pleacă din familie şi din şcoală”.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News