Tribunalul Călărași a pus capăt Dosarului Nana. Toți inculpații au scăpat de acuzații, conform deciziilor CCR

Tribunalul Călărași a pus capăt Dosarului Nana. Toți inculpații au scăpat de acuzații, conform deciziilor CCR Sursa foto: Alexandersikov | Dreamstime.com

Procesul în cazul inculpaților din dosarul Nana a încetat ca urmare a deciziilor CCR privind prescripția. Judecătorii Tribunalului Călărași au luat această decizie, dar i-a obligat pe cei în cauză la plata prejudiciului de trei milioane de lei. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Inculpații din Dosarul Nana au scăpat de acuzații, după ce Tribunalul Călărași a dispus încetarea procesului penal în cazul lor. Este vorba despre 11 inculpați trimiși în judecată pentru mai multe capete de acuzare între care abuz în serviciu, fals, uz de fals și spălare de bani. Judecătorii au constatat că în cazul acestora a intervenit prescripția penală, după ce a aplicat deciziile CCR, așa cum se arată în dispozitivul publicat pe portalul instanțelor.

În această situație se află primarul PSD al comunei Nana, Gheorghe Dobre, dar și mai mulți funcționari precum secretarul, contabilul și casierul primăriei.

Tribunalul Călărași i-a achitat pe inculpați pe fond pentru acuzația de grup infracțional organizat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe de altă parte, instanța i-a obligat pe inculpați să achite fiecare peste 240.000 de lei pentru recuperarea prejudiciului în valoare de peste 3 milioane de lei, stabilit în acest dosar. Judecătorii au menținut sechestrele puse în acest dosar pe bunurile inculpaților. În schimb, a ridicat măsurile asigurătorii pe mai multe terenuri cumpărate de Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu.

De menționat că această decizie a Tribunalului Călărași nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, în termen de zece zile de la data primirii hotărârii.

Dosarul Nana a fost întocmit de Parchetul General

Dosarul Nana a fost trimis în judecată în urmă cu șapte ani, în luna mai a anului 2015. Potrivit procurorilor de la Parchetul General, condus pe atunci de Tiberiu Nițu, în perioada 2005 – 2010, funcționarii primăriei Nana, județul Călărași, ar fi retrocedat ilegal 128 de terenuri agricole. Astfel, comuna ar fi fost prejudiciată, conform documentelor întocmite de procurori, cu suma de 3 milioane de lei. O parte dintre aceste suprafețe au fost achiziționate de fiica președintelui de la acea vreme, Ioana Băsescu, cu un credit de un milion de euro obținut de la CEC Bank.

„În perioada 2005 – 2010, inculpaţii Niculae Tudoriţa, Decu Florian, Neagu Marius Gelu, Dobre Marian şi fostul primar al comunei Nana, Budeşteanu Dumitru (în prezent decedat), au iniţiat, constituit şi sprijinit un grup infracţional organizat, care a avut ca scop retrocedarea de terenuri agricole prin eludarea dispoziţiilor Legii fondului funciar şi a celorlalte reglementări în domeniu. În timp, la grupul infracţional au aderat inculpaţii Preda Simona Alina, Dobre Gheorghe, Preda Vasilica, Enciu Domnica şi Negoiţă Daniela, care au contribuit la realizarea scopului indicat.

Faptele care au constituit obiectul cercetărilor în prezenta cauză vizează un număr de 128 cereri de retrocedare de terenuri agricole, toate soluţionate de Comisia Nana în perioada mai 2006 – decembrie 2010. Trebuie menţionat faptul că aproximativ 44% din cererile de revendicare erau formulate în numele inculpaţilor, soţiilor sau soţilor, părinţilor, bunicilor acestora sau în numele altor rude sau afini”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului General.