TREN de CĂLĂTORI DISTRUS în ROMÂNIA. Pagube de peste UN MILION de EURO

TREN de CĂLĂTORI DISTRUS în ROMÂNIA. Pagube de peste UN MILION de EURO

Astăzi în jurul orei 7:30, la intrare în stația Reghin, trenul Regio 4542, Târgu Mureș - Deda, a intrat în coliziune cu un camion al cărui șofer s-a angajat în traversare fără să se asigure la o trecere la nivel semnalizată cu indicatorul "crucea SF Andrei".

Trenul automotor Săgeata Albastră a fost distrus în totalitate în postul de conducere cu care a lovit camionul, la valoarea de 5 milioane de euro a trenului, pagubele depășesc un milion de euro. Conform unui comunicat CFR Călători, „A fost solicitat serviciul de urgență 112. Mecanicul de locomotivă și un pasager au primit îngrijiri medicale. Ceilalți pasageri nu au fost răniți și au continuat călătoria cu mijloace auto. Li se va restitui contravaloarea biletelor pentru parcursul neefectuat conform reglementărilor în vigoare. Echipe feroviare de intervenție vor elibera linia pentru ca trenurile din grafice să circule în condiții de siguranță. De asemenea, un mecanic de ajutor va prelua serviciul celui care a fost implicat în acest accident.”

„Incidente cu mijloace auto ai căror șoferi nu respectă regulile, nu sunt puține! Trag un semnal de ALARMĂ și fac apel către toți conducătorii auto să respecte avertizările/regulile de traversare la trecerile la nivel cu calea ferată și să acorde importanța și atenția cuvenită acestora. Mulțumim și rugăm mass-media să transmită alături de noi acest mesaj. De respectarea regulilor de circulație depind VIEȚI. Viețile oamenilor, ale celor care călătoresc în aceeași mașină cu ei și, nu în ultimul rând, viețile celor care se află în tren”, a declarat Iosif Szentes, Directorul General al CFR Călători.

<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FCFRCalatori.ro%2Fposts%2F2029906127237601&width=500" width="500" height="748" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true"></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News