Trecutul pe care îl au Nicușor Dan și George Simion îi urmărește și în prezent. Ce se întâmpla la doi pași de instituții importante ale statului
- Bianca Ion
- 19 februarie 2026, 19:59
George Simion și Nicușor Dan. Sursa foto: INQUAM/Mălina NoroceaTensiunile din interiorul AUR și discuțiile despre viitorul lui George Simion au fost analizate pe larg în podcastul „Contrapunct”, realizat de Dan Andronic, alături de Bogdan Comaroni și Octavian Hoandră.
Într-un dialog dens, invitații au vorbit despre dependența partidului de imaginea liderului său, despre traiectoria acestuia și despre legăturile din trecut cu Nicușor Dan, pe vremea când ambii activau în zona civică, la doi pași de instituții-cheie ale statului.
AUR, partidul construit în jurul lui George Simion
În prima parte a discuției, Bogdan Comaroni a explicat de ce, în opinia sa, AUR nu poate fi separat de figura lui George Simion și de modul în care acesta și-a construit capitalul de imagine. El a subliniat dependența structurală a formațiunii de liderul său:
„Eu sunt fix de aceeași părere că aur e direct legat de imaginea lui Simion. El este printre ultimii lideri sau în momentul de față liderii locomotivă aia cum știam noi de mult, adică un lider de partid în care în rest aproape că nu contează este un lider care și-a făcut imaginea până la urmă scoțându-i din jur”
La această observație, Dan Andronic a intervenit, amintind de stilul direct și conflictual care i-a adus notorietate: „Da, da, da, bullyingul ăla cu telefonul.”
Comaroni a continuat, explicând mecanismul prin care acest tip de confruntare publică a atras susținători: „Da, și a intrat pe lungimea de undă al unor fani care au apreciat foarte mult. reacția asta de a te duce peste politicieni, de a căuta, de a intra peste ei cu întrebări, adică de tip Marian Ceaușescu sau cum îl cheamă.”
În aceeași cheie, jurnalistul a arătat că Simion a reușit să coaguleze și un electorat dezamăgit de oferta politică tradițională: „Pe de altă parte a reușit să și strângă într-un bazin și pe cei care au venit dintr-un spirit de front efectiv, pur și simplu cei care nu au venit. Nu s-au regăsit nicăieri nici în zona neoliberală, nici în zona neomarxistă, nici în zona progresistă și care au zis, domne, trebuie să facem ceva.”

Nicușor Dan (sursă foto: Facebook / Nicușor Dan)
Absența lui Călin Georgescu și blocajul politic
Discuția s-a îndreptat apoi spre rolul lui Călin Georgescu și impactul absenței sale din prim-planul politic. Comaroni a sugerat că lipsa acestuia creează un gol greu de acoperit. „Păi în lipsa lui Călin Georgescu ca să aibă o legitimitate... Păi nu, lipsa lui de pe scena politică activă. Da, eu, din punctul meu de vedere, e clar că e gata dus plecat. E ținut în acea cușcă asta a justiției deocamdată din care el a înțeles că nu mișcă., dar cu discursuri..”
Revenind la ideea principală, Comaroni a concluzionat că lipsa unei validări directe prin vot îl blochează pe Georgescu în decorul politic actual: „Da, dar revenind la treaba asta că neavând Georgescu în partid, neavând acces direct prin votare, prin zona să ai o legitimitate la vot prin el direct, e clar că e blocat în peisaj, în decor. S-au regăsit în partea lui George Simeon.”
Legătura din trecut dintre Nicușor Dan și George Simion
Cea mai interesantă parte a dialogului a vizat trecutul comun al lui Nicușor Dan și George Simion, într-o perioadă în care ambii activau în zona civică și contestatară. Bogdan Comaroni a susținut că traiectoria lui Simion ar fi fost, încă de la început, atent construită și că aceasta s-a intersectat strâns cu cea a actualului primar al Capitalei:
„Pe de altă parte, deci George Simion, eu am spus-o asta de foarte multă vreme și n-am cum să nu observ ca jurnalist, el a avut o traiectorie de la început programată și a fost strâns legată de cea a lui Nicușor Dan, care după ce a fost un mare olimpic și un mare matematician și a obținut și studiile peste tot, el nu s-a gândit să intre în cercetarea matematică ca toți alții și s-a gândit primul rând să salveze Bucureștiul, după care cu același spirit matematic intrând în ecuații și analize și derivate și integrale, s-a gândit să salveze și întreaga Românie alături de USR. Mă rog, a fost la un moment dat înlăturat, a revenit, dar ceea ce știm sigur este că traiectoria lui este, încă de la începuturi, traiectoria lui de activist și revoluționar e strâns legată de cea lui George Simion”
În final, discuția a ajuns la un detaliu concret din acea perioadă: faptul că cei doi ar fi împărțit spațiu de lucru în apropierea unor instituții importante ale statului. „La un moment dat erau chiar împreună și aveau și birou împreună și aproape locuiau la Doru Mărieș, acolo lângă, în sediul de lângă CC, unde era SIE, SIE parcă era, nu? Acolo lângă CC, unde era garajul partidului.”