Trecerea la ora de iarnă ne poate influența sănătatea. Cum reacționează organismul la această schimbare majoră

Trecerea la ora de iarnă ne poate influența sănătatea. Cum reacționează organismul la această schimbare majorăOra de vară 2024. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Trecerea la ora de iarnă, în noaptea de 30 spre 31 octombrie, va veni cu o serie de influențe asupra stării de sănătate a fiecăruia dintre noi. Unii vor fi afectați mai mult, după cum spun medicii, și se vor confrunta cu stări de oboseală, nervozitate și chiar depresie. Acestea vor persista până la două săptămâni, timp în care organismul se va adapta noilor schimbări. Alții vor fi mai norocoși și se vor adapta mai repede și vor suporta mai ușor schimbarea orei.

Trecerea la ora de iarnă îi va afecta pe mulți dintre noi, dat fiind că organismului îi va lua ceva timp până se va adapta. Specialiștii în sănătate vorbesc despre stări de oboseală, nervozitate și chiar depresie, care se pot întinde pe mai multe zile, până la două săptămâni, de la schimbare.

Conform unor studii, datând încă din 2016, procesul de adaptare ar putea fi mai dificil pentru cei mai sensibili. Iar cercetătorii au ajuns la concluzia că oamenii vor avea simptome asemănătoare cu cele resimțite de cei care călătoresc pe distanțe mai lungi și trebuie să se adapteze diferențelor de fus ora. Aceștia vorbesc despre oboseală accentuată, insomnie, tulburări digestive sau stări de confuzie.

Multe dintre aceste stări neplăcute se manifestă din din cauza modificării rutinei de funcționare a organismului. care se repetă în cicluri de 24 de ore. Ritmul circadian, așa cum este numit, este influențat de mulți factorii de mediu, precum expunerea la lumină și întuneric, și ne ajută să fim în stare de alertă ziua, să simțim când ne este foame și când trebuie să dormim.

Atunci când această rutină se menține neschimbată, organismul funcționează ca un ceas, însă în cazul modificărilor apar perturbări de bioritm.

sursa foto: echilibrultau.ro

Schimbarea obiceiurilor de somn afectează randamentul

Trecerea la ora de iarnă ne schimbă obiceiurile de somn, astfel că o parte dintre noi vom aveam probleme în a ne adapta să dormim mai târziu și să ne trezim devreme pentru muncă sau școală.

Din cauza acestor tulburări, vom înregistra scăderi ale performanței, concentrării și memoriei, precum și stări de oboseală și somnolență în timpul zilei. Expunerea redusă la lumina naturală a soarelui poate duce și la schimbări de dispoziție, din cauza producție scăzute de serotonină, hormonul fericirii. Apare riscul apariției depresiei. Astfel că este important ca în această perioadă a anului să facem plimbări în aer liber, indiferent de starea vremii.

Un studiu din 2014 a arătat că trecerea la ora de iarnă crește nivelul de cortizol, hormonul stresului care atinge cele mai mici niveluri în timpul nopții și care are un nivel ridicat dimineața devreme. În cazul persoanelor cu afecţiuni cardiovasculare, organismul secretă în exces hormoni de stres, fapt ce poate favoriza apariția accidentelor vasculare cerebrale.

Mai multe cercetări arată că persoanele de peste 65 de ani și bolnavii de cancer au un risc crescut de accident vascular cerebral în cele două zile care urmează schimbării orei.

sursa: arhivă EVZ

Schimbarea orei afectează apetitul

Senzația de foame este controlată de trei hormoni, insulina, grelina și leptina. Când nu mâncăm pentru câteva ore, nivelul de insulină din corp se diminuează, iar organismul secretă grelina, care dă senzația de foame. Pe măsură ce mâncăm, este secretată leptina, care dă senzația de sațietate. Atunci când somnul ne este perturbat, avem tendința să consumăm calorii în plus.

Pentru ca trecerea la ora de iarnă să nu ne afecteze foarte tare, este bine ca seara să adormim până la ora 22.00 și să renunțăm la activitățile suprasolicitante. Totodată, este important și să evităm expunerea la lumina albastră emisă de ecranele telefoanelor mobile și să ne trezim la aceeași oră. În plus este nevoie de o dietă echilibrată, bogată în fructe, legume și semințe și alimentele bogate în acizi grași Omega-3 sau Omega-6, conform doc.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News