Tranzacțiile imobiliare s-au prăbușit la începutul anului 2026. Orașul în care s-au vândut cele mai multe proprietăți

Tranzacțiile imobiliare s-au prăbușit la începutul anului 2026. Orașul în care s-au vândut cele mai multe proprietățiChirie. Sursa foto: mastersenaiper/ Pixabay

În prima lună a anului 2026, piața imobiliară din România a înregistrat o scădere semnificativă, cu 24.598 de tranzacții încheiate la nivel național, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Aceasta reprezintă o reducere de 31.605 vânzări comparativ cu luna decembrie 2025 și cu 6.236 mai puține decât în ianuarie 2025.

Schimbări pe piața imobiliară. Mai puține tranzacții imobiliare la început de an

Cele mai multe proprietăți au fost vândute în București – 4.159, urmat de Ilfov cu 1.799 și Brașov cu 1.273. La polul opus se află județele Teleorman – 41, Călărași – 121 și Sălaj – 169.

În ceea ce privește reședințele de județ, Brașovul a condus clasamentul cu 696 de tranzacții, Constanța a urmat cu 365, iar Suceava cu 360. Cele mai puține vânzări s-au înregistrat în Alexandria – 3, Miercurea-Ciuc – 10 și Giurgiu – 19.

Apartamente la bloc

Apartamente la bloc. Sursa foto: Pixabay

Situația ipotecilor

Scăderi au existat și în sfera ipotecilor: în ianuarie 2026 au fost încheiate 14.830 de operațiuni, cu 5.855 mai puține decât în aceeași lună a anului trecut. Bucureștiul a rămas în frunte cu 2.564 de ipoteci, urmat de Ilfov – 1.336 și Timiș – 823. La polul opus, cele mai puține ipoteci au fost în județele Harghita – 27, Teleorman – 39 și Gorj – 46.

În sectorul agricol, cele mai multe terenuri vândute au fost în Buzău – 436, Dolj – 312 și Tulcea – 275. Scăderea generală a tranzacțiilor imobiliare în luna ianuarie reflectă o perioadă mai lentă pentru piața de profil, după activitatea intensă din ultimele luni ale anului trecut, mai arată sursa.

Piața imobiliară în 2026. Chirii mai mari pentru locuințe și spații comerciale în 2026

Cererea pentru închirierea locuințelor rămâne ridicată, în special pentru intervalul de preț 500–800 de euro, arată specialiștii imobiliari. Majoritatea solicitărilor, aproximativ 80%, vizează locuințe temporare, în timp ce restul de 20% se concentrează pe spații comerciale sau industriale mici, de 18–20 metri pătrați, destinate micilor afaceri.

„La început de an există o efervescență în ceea ce privește clienții ce caută chiriiîn intervalul 500–800 de euro, cel puțin în București, cererea fiind destul de ridicată. Se caută studiouri, apartamente cu două camere sau trei camere, dar ceea ce este foarte interesant este că majoritatea clienților au cerințe cu standarde foarte ridicate, în sensul că vor locuințe moderne, renovate, poziționate bine, aproape de parcuri, centre universitare și guri de metrou.”, explica recent Marion Stanca, exclusiv pentru EVZ.