Transportatorii mai dau guvernului 30 de zile răgaz înainte de organizarea unor noi proteste, deşi anunţaseră iniţial că vor relua marşurile vineri.
„Manifestaţiile vor continua în funcţie de răspunsul guvernului. Poate că data viitoare nu vor mai fi 18 oraşe implicate, ci 24“, a declarat, ieri, Ion Lixandru, vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri (UNTRR). Reprezentanţii celor peste 15.000 de firme de transport care fac parte din Consiliul Naţional Rutier au declarat că în momentul de faţă breasla se află în pragul falimentului deoarece tarifele de transport sunt sub costurile suportate. Scoaterea rovinietei, discriminatorie Înlăturarea obligaţiei privind plata rovinietei pentru drumurile naţionale rămâne un subiect sensibil în negocierile dintre transportatori şi reprezentanţii guvernului. Ludovic Orban, ministrul transporturilor, a declarat ferm că nici nu se poate pune problema scoaterii rovinietei.
Pe de altă parte, Varujan Vosganian, ministrul economiei şi finanţelor, a spus ieri că includerea rovinietei în preţul carburanţilor, soluţia propusă de reprezentanţii transportatorilor rutieri, ar duce implicit la majorarea preţurilor la combustibil şi a tarifelor la transportul în comun, precum şi la taxarea nejustificată a proprietarilor de maşini care nu ies frecvent din oraşe. Rovinieta cu valabilitate de 12 luni pentru camioanele care au o capacitate de peste 12 tone costă 1.210 euro, cu peste 400 de euro mai mult decât în Ungaria şi Bulgaria. Preţul unei roviniete a crescut de la începutul anului cu 40%.