Simpla enumerare a denumirilor pe care le-a avut de-a lungul anilor evenimentul de la 23 august 1944 demonstrează importanța pe care conducătorii care s-au perindat la conducerea României i-au intuit-o în manipularea maselor.

Trăiască 23 August. Folosită timp de 44 de ani drept actul de ieșire a Partidului Comunist Român din ilegalitate, ziua de 23 august a fost un mijloc de propagandă acerbă. ”Insurecția armată”, ”Marea revoluție de eliberare social și națională, antiimperialistă și antifascistă”, iar acum este ”Lovitura de Stat din 1944”, dar, indiferent de denumirea primită de-a lungul anilor de communism sau democrație, evenimentul din 1944 merită amintit și de oficialii români de după 1989, pentru că, indiferent de ce convingeri intime avem, 23 august 1944 rămâne o zi istorică. Din păcate acest lucru nu prea se mai întâmplă.

De teama posibilelor similititudini cu aparatul de fanfară din 1945-1989, politicienii români de după Revoluție s-au ferit de a îl aminti.

Până la 1 decembrie 1989, 23 august a fost Ziua Națională a României.

Noi îl marcăm astăzi printr-un fragment dintr-un document inedit din care reiese un fapt trecut cu vederea în ”istoria fast-food” pentru publicul larg: pierzând bătăliile alături de aliatul nazist și în fața iminentei cuceriri a teritoriului României de către armata rusă, toate taberele din România își negociau soarta de după război și ofereau două lucruri: Basarabia și întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.

Mărturia pe care v-o aduc azi în atenție este a lui Eugen Cristescu, șeful Serviciului Special de Informațiuni, cel mai bine informat personaj din perioada în care România a fost condusă de Ion Antonescu.,

E și un experiment inedit, pentru cei mai tineri, de a scăpa de interminabilele amintiri ale martalogilor, de vârsta mea și peste, despre cum mergeau ei la manifestații!

23 august. Ultima noapte de libertate a lui Antonescu povestită de șeful serviciului său secret

Iată cum descrie cel mai informat om al momentului 1944 ultima noapte de libertate a lui Ion Antonescu.

Două lucruri trebuie amintite, țărăniștii și liberalii negociau aceleași lucruri și cu Mareșalul și cu Regele Mihai, chestie de oportunitate. Și, al doilea, Emil Bodnăraș, cu un detașament de ”gărzi patriotice” i-au ”furat” pe arestații Ion și Mihai Antonescu și i-au ascuns în casa amantei lui Bodnăraș, până pe 31 august, când i-au predate rușilor. Acest gest a permis propagandei comuniste să ”fure” întregul eveniment, ștergând restul personajelor din relatările de până în 1989. Până au ajuns partidele istorice la împărțeala de după Lovitua de Stat, primul guvern era făcut!

  ”Prin aceasta, Dl. Maniu cât și Dl. Dinu Brătianu urmăreau ca să nu-și pună ei semnătura pe un act de cesiune de teritorii, deoarece ei fuseseră aceia care făcuseră atâta propagandă în contra lui Gh. Tătărăscu pe trecerea Basarabiei și a Bucovinei.”

În legătură cu semnarea armistițiului, mai relatez următoarele: Cu ocazia convorbirii avute în seara de 22 august cu Dl. Mihai Antonescu (vice-prim-ministru și ministru de Externe în guvernul Ion Antonescu, executat tot pe 1 iunie 1946, la Jilava n.n.) , D-sa mi-a comunicat că dăduse deja un ultimatum de trei zile lui Clodius ( Karl August Clodius a fost președintele Comisiei ecocomice româno-germane, arestat la București, moare în detenție în URSS, în 1952 n.n.) și Killinger ( Manfred baron de Killinger, ambasadorul Germaniei hitleriste la București, se sinucide pe 2 septembrie, după ce trupele sovietice ocupă Capitala României n.n.) ca armata germană să aducă forțe suficiente pentru refacerea frontului. Că Killinger i-a afirmat că, dacă și linia Focșani ar fi fost trecută, zona petroliferă fiind pierdută și poarta Balcanilor deschisă, Germania a pierdut războiul.

Tot în acea seară, Mihai Antonescu a aranjat cu Generalul Vasiliu (Constantin ”Piki” Vasiliu, comandantul Jandarmeriei, executat în aceeași zi cu Ion și Mihai Antonescu, pe 1 iunie 1946 n.n.) pregătirea lui Chastelain (Alfred de Chastelain, agentul englez prin care Antonescu negociase un armistițiu, era deținut la un sediu al Jandarmerie n.n.) pentru plecarea a doua zi cu avionul la Cairo pentru semnarea armistițiului. Iar în cursul nopții, în întrevederea lungă ce a avut loc între D-nii Mihalache și Mareșalul Antonescu, se aranjase, așa cum mi-a afirmat mai târziu Dl. Mihalache și, așa cum știam și eu din stăruințele D-lui Maniu, ca Dl. Mareșal Antonescu să încheie armistițiul.

Prin aceasta, Dl. Maniu cât și Dl. Dinu Brătianu urmăreau ca să nu-și pună ei semnătura pe un act de cesiune de teritorii, deoarece ei fuseseră aceia care făcuseră atâta propagandă în contra lui Gh. Tătărăscu pe trecerea Basarabiei și a Bucovinei (una dintre condițiile puse de URSS era cedarea teritoriile deținute îână la intervenția din iunie 1941 n.n.).

Și mai urmăreau ca să angajeze tot pe Mareșalul Antonescu în această semnare de armistițiu, ei revenind mai târziu cu forme de guvern salvatoare pentru situațiunea de după armistițiu.

De asemenea, mai menționez că, în ziua de 23 august dimineața, a avut loc la Snagov o întrevedere între Dl. Mareșal Antonescu și Gheorghe Brătianu, iar la ora 3 fără un sfert, am fost chemat de Dl. Mareșal Antonescu, care mi-a spus că, văzând situațiunea frontului în care soluția militară era compromisă, că nu mai era decât soluția politică, a discutat și aranjat cu Gh. Brătianu ca toată lumea să fie de acord pentru încheierea armistițiului;

Însă, pentru ca oamenii noștri politici să nu spună mai târziu că ei nu au fost de acord cu cedarea de teritorii, Mareșalul Antonescu a căutat să-i angajeze și pe ei în această chestiune, în care, după cum se aranjase cu Gh. Brătianu, partidele de opoziție să dea un apel către țară în care să arate că sunt de acord cu Mareșalul Antonescu și susțin încheierea armistițiului de către el și cedarea celor două teritorii;

Că un manifest identic va lansa și el către țară, iar cu textele acestor două apeluri se va prezenta Majestății Sale Regelui, spunând că este înțeles cu oamenii politici ca să facă armistițiul și să cedeze definitiv Basarabia și Bucovina, și, mi-a adăugat Mareșalul Antonescu, am însărcinat pe Mihai Antonescu care a și plecat la București, ca să întocmească cu opoziția textul acestor proclamații, după care mă voi duce la Majestatea Sa Regele.

Hotărârea acestor două partide de a semna această proclamație, cât și precipitarea spre încheierea cât mai rapidă a armistițiului era drept o urmare a înaintării rapide a armatei sovietice, care în acel timp ajunsese aproape de Vaslui, iar armata română se găsea în debandadă.

Reprodusă din cartea ”Arhive secrete – Secretele arhivelor” volumul II, capitolul Serviciile secrete în război și după”. Intertitlurile și notele aparțin redacției. Declarația din care am reprodus un fragment a fost data de Eugen Cristescu în timpul detenției la Jilava, în perioada 13-15 aprilie 1946 și folosită în procesul din 6-17 mai 1946 la sfârșitul căruia Ion Antonescu a fost condamnat la moarte.

Până la 1 iunie, când condamnarea s-a pus în executare, sentința lui Cristescu a fost comutată. În 1950, fostul șef al serviciului secret românesc a murit în detenție. Ca să evite gloanțele plutonului de execuție, Cristescu a denunțat rețele de spioni, refuzând să dea declarații incriminatoare despre Antonescu.