Traian Băsescu revine în prim-plan, la câteva ore după înmormântarea lui Ion Iliescu. Ce urmează să anunțe Guvernul
- Andreea Răzmeriță
- 7 august 2025, 18:08
Traian Băsescu. Sursa foto: Facebook Traian Băsescu va beneficia din nou de locuință de stat, după ce Curtea Constituțională a decis că retragerea acestor privilegii este neconstituțională. Guvernul urmează să aprobe în ședința de vineri, 8 august, o hotărâre care îi restabilește fostului președinte drepturile și accesul la imobilul de protocol, reflectând o revenire importantă în statutul său oficial.
Proiectul de hotărâre se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de vineri, 8 iulue. „Proiect de Hotărâre de Guvern privind schimbarea destinaţiei unui imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" din locuinţă de protocol în reşedinţa oficială şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.60/ 2015 privind schimbarea regimului juridic al unui imobil şi pentru atribuirea destinaţiei acestuia ca reşedinţă oficială pentru persoanele care au avut calitatea de şef al statului român”.
Traian Băsescu și locuința de stat
Retragerea locuinței de stat acordate fostului președinte Traian Băsescu a fost anulată printr-o decizie recentă a Curții Constituționale (CCR), care a considerat neconstituțională măsura prin care i-au fost suspendate aceste drepturi. Decizia CCR, pronunțată la începutul lunii iulie, a creat premisele pentru revenirea lui Băsescu la beneficiile specifice poziției sale de fost șef al statului.
Locuința de protocol, o vilă, va include un spațiu amenajat ca cabinet de lucru, iar fostul președinte va putea angaja un consilier și un secretar, conform prerogativelor ce îi revin în această calitate.
Detalii despre măsurile luate
Hotărârea de Guvern ce urmează să fie adoptată va permite lui Traian Băsescu să revină în posesia locuinței de stat, alături de alte beneficii precum indemnizația lunară echivalentă cu 75% din salariul actual al Președintelui României, pază personală și autoturism asigurat de Serviciul de Pază și Protecție (SPP). Aceste măsuri sunt prevăzute prin lege pentru foștii președinți ai României.

Palatul Victoria.Sursa foto: Facebook/Guvernul României
Traian Băsescu și drepturile pierdute
Măsura vine după o perioadă în care Băsescu a fost privat de aceste drepturi, ca urmare a unei hotărâri judiciare din 2022, când Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că fostul președinte a colaborat cu Securitatea comunistă, fapt ce a condus la decăderea sa din anumite drepturi.
În martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a emis o decizie definitivă prin care Traian Băsescu a fost declarat colaborator al Securității comuniste. Hotărârea a venit după ce instanța a respins recursul fostului președinte împotriva unei decizii anterioare a Curții de Apel București din 2019, care stabilea aceeași concluzie.
Ca urmare a acestei decizii, Băsescu a fost decăzut din drepturile conferite foștilor președinți, inclusiv dreptul la locuința de stat, indemnizația lunară și protecția asigurată de Serviciul de Pază și Protecție.