Am citit pe parcursul unui zbor de avion cartea Adrianei Săftoiu. Nu mi-a plăcut, nici nu mi-a provocat vreo revoltă. Cu alte cuvinte nu aș mai avea impulsul să o recitesc, nici nu aș păstra-o în bibliotecă, dar a meritat să o cumpăr.

 

 Pe parcursul lecturii uneori am zâmbit, alteori mi s-a părut că a exagerat, dar până la urmă trebuie să acceptăm că aceasta este viziunea ei asupra poveștii cu Traian Băsescu. Nu m-a bântuit nici un sentiment, pentru că am citit-o având curiozitatea omului care-i cunoaște personal pe toți cei pomeniți.

Eram curios să văd dacă viziunea ei asupra acestor oameni coincide cu ceea ce văzusem în ultimii 10 ani. De fapt, cred că Adriana Săftoiu a vrut să scrie o carte care să devină bestseller, nu să ne lase un document istoric. Cu alte cuvinte, nu este un volum de memorii, ci o carte care satisface curiozitatea multora (mai ales a celor care sunt împotriva lui Traian Băsescu), dându-le amănunte picante și detalii de culise, mai mult sau mai puțin reale. Episodul cu numirea prin decret prezidențial a lui Florian Coldea și Silviu Predoiu ca directori plini la SRI și SIE, imposibil din punct de vedere constituțional, a ridicat un mare semn de întrebare asupra corectitudinii amintirilor. Dar, repet, cartea Adrianei Săftoiu trebuia să fie o lectură plăcută pentru amatorii de tabloide, nu pentru istorici. Iar acest lucru i-a reușit.

Cred că este dreptul ei să decidă dacă respectă angajamentul de loialitate față de Președinte, dacă omisiunile majore din construcția cărții au vreo importanță, de aceea nu sunt de acord cu cei care o critică. Nu mi se pare nici un document cu valoare filosofică, așa cum au încercat alții să o prezinte. Dacă ar fi să o încadrez undeva, după gustul meu cartea ei seamănă foarte mult cu cea scrisă de Valérie Trierweiler, fosta ziaristă și parteneră a președintelui Franței, Francois Hollande. Motivația cărții este cu totul alta, dar tonul mi s-a părut extrem de asemănător.

Ceea ce m-a surprins este modul în care este prezentat Traian Băsescu. În unele momente m-a făcut să zâmbesc imaginându-mi-l pe post de vampir energetic care își începea ziua degustând câteva fărâme de vitalitate din seva colaboratorilor. În special din Adriana Săftoiu. Am citit despre un președinte al României care în relația cu principalul său consilier are un comportament demn de Dracula, deși vrea să se creadă Mihai Viteazu. Principalele reușite ale primului mandat, ca să dau doar două exemple – relația cu intelectualii și condamnarea comunismului – sunt rodul hazardului și capriciilor sale, în nici un caz nu au la bază vreo strategie. Aici n-am prea înțeles ce fel de Traian Băsescu a cunoscut Adriana Săftoiu.

Am mai spus că am lucrat în campania din 2009 pentru Traian Băsescu. A fost o campanie electorală foarte grea, dar a avut avantajul că nu avea mulți oameni care să creadă în victoria sa, deci am putut observa îndeajuns de aproape comportamentul președintelui României. Câteva lucruri cred că merită spuse.

Traian Băsescu este un tip de conducător cu un comportament instituțional apropiat de zona militară. Formația sa de comandant de navă, dar și educația, l-au plasat într-o zonă în care a devenit extrem de respectat de sistemul de securitate națională, dar nu numai. În privința modului de lucru cu consilierii prezidențiali, știu că se vedea cel puțin o dată pe săptămână cu toți, iar accesul la Președinte era liber, în măsura programului său și conform protocolului. Povestea că se putea da buzna în cabinetul președintelui este cel puțin hilară. Nu are reacții violente, decât atunci când vrea să se enerveze. Ca om politic, are reacții neașteptate, dar trebuie luat în calcul faptul că de cele mai multe ori are în vedere o strategie legată de interlocutor. De fapt, supărarea lui Traian Băsescu cred că se manifestă mai mult prin ignorare decât prin violență. Relația cu mass-media are o altă dimensiune și poate intra fără ezitare la capitolul slăbiciuni.

Traian Băsescu este genul de lider care își asumă deciziile grele având mentalitatea celui care a înțeles că schimbarea unui sistem nu se poate face fără ca cineva să riște, dar dând oamenilor siguranța că sunt acoperiți din punct de vedere legal și instituțional.

Cam atât pot spune despre Traian Băsescu, fără să intru în amănunte. Pentru că nu îmi doresc să fac parte din rândul celor care scriu ce au văzut în preajma unui prim-ministru sau președinte.

Am încercat doar să punctez aspecte pe care nu le-am regăsit în cartea Adrianei Săftoiu. Un mare succes de casă, fără nici un dubiu…

P.S. M-a amuzat contrastul dintre Vasile Blaga, actualul șef politic și Traian Băsescu, fostul șef. Primul nu are nici un defect, nu bea, nu fumează, nu înjură, poate doar mici slăbiciuni – e vertical în relația cu Băsescu și din când în când se îmbracă în blugi. Al doilea este Vampirul. O construcție literară care a avut tot timpul succes.