Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, trebuia să solicite, imediat, în instanță suspendarea grevei de la Metrou. Fostul președinte Traian Băsescu a explicat cum trebuia să rezolve ministrul Drulă conflictul care a paralizat, vineri, circulația metroului. În opinia sa, soluția ar fi fost o întâmpinare adresată instanței.

„Inteligent ar fi fost dacă ar fi făcut o întâmpinare în instanță ca să suspende greva. Era imperios necesar să meargă la tribunal. Eu mergeam la tribunal de la prima oră. În primele 30 de minute. Pe vremea mea, la compartimentul juridic al Ministerului Transporturilor erau astfel de întâmpinări standardizate. Cei de la juridic completau doar numele sindicatului care declanșa conflictual și mergeau la instanță”, a declarat Traian Băsescu.

Fostul președinte, care a ocupat și funcția de ministru al Transporturilor, în guvernele CDR, a precizat că o astfel de grevă se rezolvă imediat în justiție. Chiar și în aceeași zi, dacă este o situație de urgență ca aceasta.

Potrivit spuselor sale, al doilea lucru pe care l-ar fi avut de făcut Cătălin Drulă era să înceapă dialogul cu sindicatele.

„În astfel de momente atitudinea ministrului este fundamental. Dacă stai să te plângi de trecut, nu te bagă nici un sindicalist în seamă. Într-o astfel de situație ai de făcut două lucruri. Primul este să trimiți la tribunal juriștii, iar apoi începi dialogul”, a mai spus Traian Băsescu.


„Război” între călători și greviștii de la metrou. ”Intrăm și noi în grevă”


Traian Basescu despre protestul de la metrou

Sindicaliștii de la Metrou au declanșat în această dimineață un protest spontan. Mai multe sute de lucrători au blocat stațiile de metrou, iar transportul a fost suspendat. Pentru mulți bucureșteni a fost o surpriză neplăcută, dat fiind că au fost nevoiți să apeleze la mijloace de transport alternative.

Liderii sindicatului lucrătorilor de la metrou, USML au justificat protestul printr-o așa zisă intenție a conducerii Metrorex de a tăia salariile și de a face concedieri.

Ministrul a depus plângeri penale împotriva greviștilor

La câteva ore după declanșarea protestului, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că a depus mai multe plângeri penale împotriva celor care au declanșat protestul. Ministrul Transporturilor a avut o poziție publică oficială, legată de greva sindicaliștilor de la Metrorex.

„În acest caz, Statul nu va ceda niciun milimetru. Aici, despre Mafie vorbim. Ion Rădoi, lider de cartel, a decis că bucureștenii nu contează. Că singurul lucru care contează sunt banii firmei pe care o controlează. Rădoi, s-a terminat! Ceea ce ai făcut zeci de ani nu mai merge. Este inadmisibil ca o infrastructură națională să fie blocată. Am făcut plângere.

Ati dat un oraș peste cap. Păi voi unde vă credeți? V-a mers până acum, nu vă mai merge. Am făcut plângere la DNA. Printre acuzațiile formulate sunt zădărnicirea combaterii epidemiei, trafic de influență, șantaj. Am convingerea că justiția își va face datoria. Sunt pagube de milioane de lei produse în urma aceste greve. Vor fi evaluate, iar cei vinovați vor plăti. Autoritățile să-și facă datoria, că doar ei pot elibera șinele”, a declarat Cătălin Drulă.

Citește și: 

Ministrul Cătălin Drulă: „Păi voi unde vă credeți? V-a mers până acum, nu vă mai merge!”

Participanții la protestul de la metrou vor răspunde penal. Bode: “Legea este lege pentru toți”