Tragedii în comunismul românesc. Zeci de morți s-au înregistrat la mai multe incidente petrecute pe apă sau pe calea ferată.

Auzim frecvent printre oamenii ajunși la senectute, adică aceia care aveau 40-50 de ani la Revoluție că „pe vremea ailaltă” era disciplină și nu erau accidente. Oare așa să fi stat treaba?

Tragedii pe apă: tragedia de pe Lacul Tei din Capitală

Suntem în ziua de 6 august 1967 la București. Este o zi de duminică și mare sărbătoare pentru creștini. Cum oficial nu se spunea nimic de asta, doar bătrânii cu școala în interbeloc știau că era Schimbarea la Față. Cum era o zi de duminică, singura liberă din săptămână, tinerii și cei de vârstă mijlocie mergeau la ștrand, la berării, în parcuri.

Așa se face că în acea zi, mulți au ales Lacul Tei, care era traversat atunci cu ambarcațiuni improvizate. O astfel de ambarcațiune era un fel de bac-catamaran. Pe doi cilindri mari de tablă, se sudase o platformă, iar acolo se amplasaseră locuri pentru călători. Sub platformă era un motor care propulsa o elice, iar pe platformă era o cabină de timonier. Bacul botezat Haiducul făcea curse de agrement între două mici debarcadere, intern și extern ale Lacului Tei.

Schimbarea bruscă a vremii a dus la alarmarea celor ce traversaseră lacul, S-au îmbarcat pe bac, peste capacitate, iar din motive necunoscute, se pare amenințat de niște „băieți de cartier”, comandantul navei a ridicat ancora cum se zice. Când mai aveau câțiva metri, din cauza apei învolburate și a lipsei de stabilitate a bacului, cauzată de cei de pe platformă, bacul s-a răsturnat.

Securitatea și Miliția au mușamalizat cazul, dar informațiile au ajuns la Viena, pentru că diplomații străini de la București au transmis ce auziseră. Ar fi murit 100 de oameni susțineau sursele de la Viena. Realitatea, aflată după Revoluție a fost că s-ar fi înecat peste 50 de persoane, deși comuniștii au dat cifra de 24, evident în raportările interne.

Tragedii pe calea ferată: Bucerdea, 7 octombrie 1968

Ardealul la finalul anilor 60 era o uzină vie.Trenurile cu navetiști brăzdau magistraele feroviare. CFR era „a doua armată a țării”, cel puțin oficial. Marii ilegaliști fuseseră de la CFR, deci a fi CFR -ist era o mândrie. Nu toți funcționarii însă erau atenți. Astfel, în stația CFR Bucerdea, Alba, s-a produs cea mai mare tragedie feroviară din comunism. Sau cel puțin, singura de care s-a știut.

Impiegatul de mișcare Petrișor și acarul Cristea au comis o eroare care s-a dovedit tragică. În stație, personalul 33 40, plin peste limită cu muncitori, navetiști dar și cu elevi, doar începuse practica de toamnă, o dată cu școlile, era staționat. O dispoziție radio primită de impiegat preciza că personalul trebuia să aștepte trecerea de la Blaj, venind dinspre Cluj a acceleratului 340. Fiind restricții din cauza lucrărilor pe linii, regula impunea trecerea trenurilor de rang superior pe liniile deschise iar celelalte, de rang inferior să le aștepte în stațiile de traseu cele mai apropiate,

Petrișor a arătat paleta verde personalului, deși știa că avea ordin să îl rețină la linia 2 în stație. Între timp, așa cum a spus la procesul care i-a adus condamnarea la moarte, transmis la TVR și ținut în stația CFR Teius, impiegatul și-a părăsit postul și a cinstit vin într-un sat din apropiere cu socrul lui. Și-a amintit de eroare dar era prea târziu. Nici acarul Cristea nu a sesizat, deși trebuia să știe care tren trebuia să aibă cale liberă. Așa se face că între Bucerdea și Crăciunel, cele două trenuri s-au ciocnit în plin. Au murti 22 pasageri, au fost răniți 72. Au fost distrugeri de material rulant.

Epilog

Regimul comunist a impus după aceste nenorociri controale psihologice ale personalului deservent pe bacuri și locomotive ori angajații IDM și acarii din  stații CFR. Evident, cu timpul, comuniștii considerând că erau cazuri izolate, au interzis știrile care implicau oameni ai  muncii, așa cum solicitase Ceaușescu din 1971, când întors din Coreea de Nord și China a dat faimoasele „teze din iulie”.

Sursa foto: Arhivă