Tragedie îngropată de Colegiul Medicilor

Tragedie îngropată de Colegiul Medicilor

Pe 1 iunie 2007, întreaga ţară a fost şocată de moartea Amaliei Rodica Szabo, care avea doar 21 de ani şi venise să nască la „spitalul-ghetou“ din Satu-Mare. Tânăra s-a stins din viaţă după ce, timp de două zile, cadrele medicale au uitat de ea, potrivit declaraţiilor familiei. Comisia de disciplină a Colegiului Medicilor din România a făcut uitat cazul „Amalia“, la un an după tragedie. Familia Amaliei ne-a trimis săptămâna trecută o scrisoare în care descrie hăţişul birocratic care a îngropat acest caz.

În spital nu exista apă curentă şi era o acută criză de medicamente. Spitalul Judeţean din Satu-Mare a primit atunci eticheta de spital-ghetou pentru că nu avea apă caldă şi nu dispunea de medicamente banale.

Fiica ei, Ianca, a împlinit un an. Este o fetiţă veselă şi jucăuşă care, potrivit vecinilor, gângureşte întruna şi învaţă acum să rostească primele cuvinte.

La un an de la tragicul incident, am primit la redacţie o scrisoare trimisă în numele tinerei, prin care ni se atrage atenţia că nici acum familia nu a reuşit să obţină nişte răspunsuri banale. Cazul, prezentat pe larg în 2007 de EVZ, s-a blocat în hăţişurile birocraţiei. Astfel, plângerea depusă de soţul Amaliei Szabo se judecă încă la Comisia superioară de disciplină a Colegiului Medicilor din România (CMR), iar ancheta poliţiei bate pasul pe loc. „Nimeni nu va plăti pentru moartea ei“

Familia Szabo susţine şi acum că Amalia a decedat din cauza lipsei de anticoagulante din spital şi a neglijenţei personalului medical, care l-au trimis prea târziu pe soţul femeii să cumpere anticoagulante şi care nu s-a ocupat de Amalia după cezariană.

În plus, rudele Amaliei susţin că autopsia nu reflectă adevărata cauză a decesului şi că legiştii, la fel ca şi Colegiul Medicilor, acoperă culpa medicală a angajaţilor spitalului.

„Nu ne-au dat înapoi nici cei trei milioane de lei pe care i-am plătit pentru cezariană. Nu că ne-ar fi trebuit, dar ar fi fost frumos să ni-i dea înapoi dacă au omorât-o. E o ruşine ce se întâmplă şi sunt convinsă că nimeni nu va plăti pentru moartea nurorii mele“, ne-a declarat soacra Amaliei, Szabo Mara. Culpa medicală, sub semnul întrebării

Plângerile soţului Amaliei n-au primit niciun răspuns elocvent. „Din 16 iulie 2007 s-a început urmărirea penală pentru omor din culpă, cu autor necunoscut. Dosarul a fost trimis pentru cercetări la Poliţia Satu-Mare încă din ziua în care a fost depusă plângerea, pe 11 iunie 2007“, spune procurorul Aurica Pauliuc, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu-Mare.

Potrivit poliţiştilor, ancheta stagnează din cauză că nu au primit nici până acum concluziile Comisiei superioare de disciplină a CMR, privind posibila culpă medicală.

„Le-am trimis trei adrese, din septembrie 2007 şi până în prezent, şi am primit răspuns doar la una, pe la începutul anului. Am fost informaţi că, de îndată ce comisia se va pronunţa, vom primi o copie cu decizia lor pe fax. N-avem nici azi un răspuns“, ne-a declarat comisarul-şef Gheorghe Iacoş, şeful Poliţiei Satu-Mare. Cazul „Amalia“

Amalia Szabo a fost internată duminică, 27 mai 2007, la Secţia de obstetrică-ginecologie a Spitalului Judeţean Satu-Mare. Pe 29 mai a născut prin cezariană o fetiţă sănătoasă, după care a început să acuze tulburări respiratorii.

Pusă sub perfuzii, Amalia a fost mutată la Secţia ATI, unde a decedat vineri, 1 iunie 2007, la ora 5.00 dimineaţa. Potrivit autopsiei, Amalia ar fi murit din cauza unui stop cardio-respirator şi a unei embolii pulmonare.

S-A ÎNGROPAT Nicio sancţiune pentru cadrele medicale

Medicul Mircea Dragoş, cel care a operat-o pe Amalia Szabo, lucrează în continuare la Spitalul Judeţean, după ce, în cazul său, Colegiul Medicilor Satu-Mare a exclus culpa medicală. Soţia doctorului Dragoş, Dorina Dragoş Guran, director adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Satu-Mare (DSP) şi responsabil cu spitalele în momentul morţii Amaliei Szabo, ocupă acum funcţia de director al Autorităţii de Sănătate Publică. Gyorgy Agoston, fostul şef al DSP, forţat să demisioneze după scandalul iscat, a revenit la medicină. Fostul director al spitalului, Iuliu Cerneşteanu, a fost înlocuit prin ordin ministerial. Cristian Rusu, directorul medical, şi-a păstrat postul, la fel şi asistentele de la ATI şi de la Secţia obstetrică.

SCRISOARE

SCRISOARE DIN MORMÅNT. Documentul prin care rudele Amaliei Szabo acuză felul în care a făcut ancheta Colegiul Medicilor

Ne puteți urmări și pe Google News