TRAGEDIE în familia lui Gary Barlow. Fiica lui a murit la naştere
- Monica Lungu
- 7 august 2012, 15:30
Fostul membru al trupei Take That trece prin momente grele în această perioadă, după ce Poppy, cea de-a patra fiică a cântăreţului a murit la naştere.
Dawn Barlow, în vârstă de 42 de ani, o fostă dansatoare, a născut-o sâmbătă pe Poppy, iar aseară cuplul a anunţat decesul copilului. "Dawn şi cu mine suntem devastaţi să anunţăm că ne-am pierdut copilul. Poppy Barlow a murit la naştere, pe 4 august, în Londra. Acum, vrem să îi oferim o înmormântare frumoasă şi să ne iubim cei trei copii din toată inima", a declarat Barlow, în vârstă de 41de ani. Încă nu se ştie dacă Gary Barlow va mai concerta la gala de închidere a Jocurilor Olimpice din acest an, ce va avea loc duminică. Cuplul mai are trei copiii: Daniel (11 ani), Emily (nouă ani) şi Daisy (trei ani). Sursa: Daily Mail