Tragedie în aviație. Peste 200 de aeroporturi, lovite cumplit

Tragedie în aviație. Peste 200 de aeroporturi, lovite cumplit

Consiliul Internaţional al Aeroporturilor din regiunea Europa (ACI Europe) a anunțat, marți, că aproape 200 de aeroporturi din Europa ar fi în pericol de a intra în insolvență.

Potrivit ACI Europe singura salvare a acestei situații este ca traficul de pasageri să-și revină până la sfârșitul acestui an.

Aeroporturi în pericol de insolvență

Un număr estimat de 193 de hub-uri europene sunt considerate "aeroporturi în pericol de insolvenţă", susţine ACI Europe, adăugând că acestea contribuie la o activitate economică care creează 277.000 de locuri de muncă şi 12,4 miliarde de euro din PIB-ul european.

Aeroporturile în pericol de insolvenţă sunt în principal mici aeroporturi regionale, cu mai puţin de cinci milioane de călători pe an, a căror închidere ar avea un impact mult mai mare asupra locurilor de muncă locale, a precizat un purtător de cuvânt de la ACI Europe.

Ne puteți urmări și pe Google News

În paralel, marile aeroporturi europene consumă şi ele lichidităţi într-un ritm nesustenabil, în condiţiile în care primele 20 de aeroporturi europene au acumulat datorii de 16 miliarde de euro, echivalentul a aproape 60% din veniturile lor dintr-un an normal, subliniază ACI.

Declarația lui Olivier Jankovec, directorul general de la ACI Europe

„Cifrele publicate astăzi oferă o imagine deosebit de sumbră. La opt luni de la începutul crizei, aeroporturile europene îşi consumă lichidităţile pentru a rămâne deschise, iar veniturile sunt departe să acopere costul operaţiunilor, ca să nu mai vorbim de costurile de capital", a declarat directorul general de la ACI Europe, Olivier Jankovec.

Datele ACI arată că traficul de pasageri la aeroporturile europene a scăzut cu 73% în ritm anual în septembrie, cu 172,5 milioane de pasageri pierduţi. Numărul total de pasageri pierduţi începând din luna ianuarie 2020 a ajuns în prezent la 1,29 miliarde.

„La mijlocul lunii octombrie, traficul de pasageri era cu 75% sub nivelul din aceiaşi perioadă a anului trecut, ajungând la o scădere de 80% în cazul aeroporturilor din UE, EEA, Elveţia, Marea Britanie, o traiectorie descrescătoare clară", a spus Jankovec.

ACI Europe reprezintă peste 500 de aeroporturi din numărul total de 740 de aeroporturi din Europa care au pasageri plătitori, potrivit agerpres.ro