De la NEATENȚIE la TRAGEDIE! O femeie din Iași a fost STRIVITĂ, din cauza unui ȘOFER de autobuz. A început ANCHETA!
- Codrin Dobrescu
- 17 iunie 2018, 20:39
Un accident oribil s-a produs, duminică seară, în muncipiul Iași. O femeie a fost lovită grav de o autoutilitară. Se pare că totul s-a produs din cauza unui carambol, pornit de la un autobuz care nu avea frâna de mână trasă.
O femeie în vârstă de 44 de ani a fost transportată la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi după ce a fost strivită de un autoutilitară care a fost lovită la rândul său de un autobuz ce staţiona la capăt de linie şi nu avea frânele trase.
Accidentul s-a produs în Piaţa CUG din Iaşi, la capăt de linie. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie pentru a ancheta cazul.
„Un autobuz nu ar fi fost asigurat, motiv pentru care a mers înapoi, a acroşat cu spatele o autoutilitară care a fost proiectată în lateral şi a surprins şi rănit o femeie. Ea a fost prinsă între autoutilitară şi un palet de pepeni”, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vâjiac.
Reprezentanţii Companiei de Transport Public Iaşi au declanşat la rândul lor o anchetă internă pentru a afla cum s-au petrecut lucrurile.
„Şoferul de pe autobuzul 1985 a coborât pentru a-şi viza foaia de parcurs, nu a asigurat cu frâna staţionarea vehiculului, care se afla într-o pantă. Mijlocul de transport a luat-o la vale şi s-a oprit într-o autoutilitară, care din ricoşeu a dat peste o ladă şi a lovit o femeie. Ea a fost luată cu salvarea. Se pare că avea politrautism”, a declarat purtătorul de cuvânt al CTP Iaşi, Adrian Mihai.
Femeia a fost dusă la spital după ce a fost preluată de un echipaj de prim-ajutor.
„Pacienta a suferit multiple traumatisme prin strivire după ce a fost prinsă între un autobuz şi un palet. Ea prezintă traumatism la nivelul umărului stâng, traumatism toraco-abdominal, traumatism la şold. Echipele medicale au fost direcţionate spre UPU”, a declarat dr Diana Cimpoeşu, coordonatorul SMURD Iaşi.