Tragedie fără margini în România! Familiile, îngenuncheate de durere. S-a întâmplat în plină iarnă

Tragedie fără margini în România! Familiile, îngenuncheate de durere. S-a întâmplat în plină iarnăSursa foto: ISU Covasna

Un incendiu de proporții a avut loc în Harghita. Opt case s-au făcut scrum, 19 persoane rămânând fără un acoperiș deasupra capului în plină iarnă.

Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă în localitatea Comăndău, județul Harghita. Această zonă este una turistic izolată, aflată la 15 km distanță de drumul forestier.

Flăcările s-au extins la nouă case. Cinci dintre acestea au ars complet, iar celelalte trei au înregistrat pagube la nivelul acoperișului. În cele nouă case afectate de incendiu se aflau 19 persoane care au fost evacuate. Printre acestea se numără și trei minori, de un an, șase și 17 ani.

Întreaga comunitatea s-a mobilizat, iar familiile au fost puse la adăpost pentru o perioadă de timp. Două persoane vor fi cazate la parohia reformată din localitate, iar celelalte 17 vor sta la rude.

Pompierii au deschis o anchetă pentru a se stabili cauzele exacte ale izbucnirii incendiului.

Sursa foto: ISU Covasna

Un bărbat a suferit arsuri grave după ce o butelie a explodat

În urmă cu doar câteva zile, un alt incendiu a avut loc în Harghita, în municipiul Gheorgheni. Explozia unei butelii a produs arsuri grave pe corpul unui bărbat, care a fost transportat de urgență la spital.

"La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta la acoperişul casei de locuit, pe o suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătraţi. Proprietarul, în vârstă de 37 de ani, a suferit arsuri la nivelul membrului superior drept, iar după acordarea primului ajutor calificat la locul evenimentului, a fost preluat şi transportat la Spitalul Municipal din Gheorgheni, pentru îngrijiri medicale de specialitate", se arată în informarea ISU Harghita.

La faţa locului au acţionat trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului Gheorgheni, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

Pompierii au reușit să lichideze flăcările în mai puțin de oră, însă acoperișul casei și al terasei au fost distruse. Aproximativ 20 de metri pătrați au fost distruși de incendiu, inclusiv ușa de acces în locuință, un aragaz și butelia.

Incendiul a fost provocat de explozia buteliei, care se afla amplasată pe terasa de la intrare în casă.