TRAGEDIA din MINA URICANI nu s-a TERMINAT. Un al doilea MINER a MURIT

TRAGEDIA din MINA URICANI nu s-a TERMINAT. Un al doilea MINER a MURIT

Se pare că explozia din mină face încă o victimă. Un al doilea miner de la Uricani, a murit joi dimineață la Spitalul de Arşi din Capitală.

Minerul era șeful de schimb al ortacilor care pe 30 octombrie au intrat în șut și au fost surprinși de o aprindere de metan. Alţi doi mineri sunt internaţi la Spitalul Bagdasar - Arseni din Bucureşti.

Minerul fusese transportat pe 31 octombrie, la București, cu arsuri pe o mare suprafaţă a corpului și la nivelul căilor respiratorii.

Acesta a murit joi dimineaţaîn jurul orei 6, scrie B1.

În 30 octombrie, patru mineri au fost surprinsi în subteran de o explozie. Trei dintre aceştia au reuşit să se salveze singuri şi au fost duşi la spital. Al patrulea miner a fost a fost găsit mort după mai mult ore de căutari. Deflagraţia a avut loc din cauza unei aprinderi de metan.

„În primul rând vreau să transmit condoleanţe familiei, ştiam de câteva zile că situaţia s-a agravat şi aici vorbim de căile respiratorii, păcat, asta este viaţa, Dumnezeu să-l odihnească, sperăm să nu fie un sacrificiu, ştim bine situația din exploatările miniere, pentru că nu se fac investiții de zeci de ani, mă rog la Dumnezeu să se oprească aici accidentele, dar fără investiţii viitorul arată sumbru”, a afirmat primarul din Uricani, Dănuț Buhăescu.