Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EEC
Din cuprinsul articolului
Tradiții mai puțin cunoscute de Paște. Sărbătoarea Paștelui ortodox este asociată, în mod obișnuit, cu tradiții bine cunoscute precum vopsitul ouălor, slujba de Înviere sau masa festivă din prima zi de Paște, potrivit lucrărilor de etnografie.
Totuși, în diferite regiuni ale României și ale lumii ortodoxe există numeroase obiceiuri mai puțin cunoscute, păstrate mai ales în comunități rurale sau în familii care respectă ritualuri vechi transmise din generație în generație.
Tradiții mai puțin cunoscute de Paște
În satele din zona Moldovei, de exemplu, există obiceiul ca în noaptea Învierii oamenii să ducă la biserică nu doar ouă roșii și cozonac, ci și o lumânare specială, păstrată din anul precedent.
ouă de paște / sursa foto: dreamstime.com
Această lumânare este considerată un simbol al protecției casei, iar flacăra ei este folosită ulterior pentru a aprinde candela din locuință. În unele comunități, se crede că lumina adusă de la biserică în această noapte are puterea de a alunga necazurile din gospodărie.
În Maramureș, în anumite zone, există obiceiul „spălatului pe față cu apă neîncepută” în dimineața Paștelui. Tinerii și copiii merg la fântână înainte de răsărit și aduc apă considerată „curată”, pe care o folosesc pentru a se spăla pe față.
Tradiția spune că acest gest aduce sănătate, noroc și purificare pentru tot anul. În unele sate, apa este pusă și într-un vas la icoane, fiind păstrată câteva zile ca simbol al binecuvântării.
În zone din Oltenia, mai puțin cunoscut este obiceiul „ciocnirii ouălor în tăcere”. Spre deosebire de tradiția obișnuită în care oamenii spun „Hristos a Înviat!” și răspund „Adevărat a Înviat!”, există comunități unde prima ciocnire de ouă se face în liniște totală, considerându-se că tăcerea aduce noroc și protecție spirituală. Abia după acest moment se rostește salutul pascal.
Alte obiceiuri
În Transilvania, în unele sate săsești sau mixte, există tradiția „păzirii mesei de Paște”. Înainte ca familia să se așeze la masă, se aprinde o lumânare și se lasă mâncarea descoperită pentru câteva minute, timp în care se spune o rugăciune scurtă.
Se crede că acest gest invită binecuvântarea asupra hranei și protejează casa de lipsuri în anul care urmează. În anumite locuri, masa nu este atinsă până când cel mai vârstnic membru al familiei nu își face semnul crucii de trei ori.
Lumina de Paște. Sursa foto: Arhiva EVZ
În nordul Bucovinei, un obicei mai rar întâlnit este cel al „udatului simbolic al caselor”. În a doua zi de Paște, copiii merg din casă în casă și stropesc ușor cu apă sau parfum ușile și ferestrele. Gestul este considerat un semn de reînnoire și purificare, având rădăcini în ritualuri precreștine de primăvară. În schimb, copiii primesc ouă, prăjituri sau bani, în funcție de posibilitățile fiecărei familii.
În anumite comunități din sudul României, există și tradiția „numărării ouălor sfințite”. După întoarcerea de la biserică, unele familii obișnuiesc să numere ouăle din coș înainte de a le consuma, considerând că numărul acestora poate indica norocul casei în anul respectiv. Deși nu are o bază religioasă oficială, tradiția este încă respectată în gospodării mai vechi.
Tradiții de Paște în alte țări
În Grecia ortodoxă, există un obicei mai puțin cunoscut numit „aprinderea luminii din Ierusalim”, unde lumânarea pascală este aprinsă dintr-o flacără considerată adusă simbolic de la Sfântul Mormânt. Lumina este apoi împărțită credincioșilor și dusă în case, fiind păstrată pentru protecție spirituală. În unele regiuni, această lumină este folosită timp de mai multe săptămâni după Paște.
În Rusia ortodoxă, un obicei vechi este „spălarea cu rouă de Paște”, practicat în dimineața Învierii. Oamenii merg pe câmpuri înainte de răsărit și se spală pe față cu roua de pe iarbă, considerată un simbol al sănătății și tinereții. Tradiția este asociată cu credințe populare precreștine, integrate ulterior în ritualurile pascale ortodoxe.
În Serbia, în unele regiuni, se păstrează obiceiul de a „păstra primul ou roșu ca protector al casei”. Acesta nu este mâncat, ci este ținut tot anul lângă icoane sau la intrarea în locuință, fiind considerat un talisman împotriva necazurilor și bolilor. Oul este înlocuit abia la Paștele următor, când ciclul ritualic se reia.
În comunitățile monahale din Muntele Athos, de Paște există o practică discretă de împărțire a pâinii binecuvântate între călugări, într-un ritual de comuniune care nu este deschis pelerinilor obișnuiți. Acest moment este însoțit de rugăciuni și cântări vechi bizantine, păstrate de secole în aceeași formă.
