LA STAMPA (Italia), 2 februarie 2021 – Toată Lombardia va fi vaccinată până la sfârșitul lunii iunie, a anunţat marţi în timpul conferinței de presă în care a fost prezentat oficial, Guido Bertolaso, numit de președintele Attilio Fontana și de vicepreședintele său Letizia Moratti consultant al președintelui pentru implementarea și coordonarea planului de vaccinare COVID-19 în Regiunea Lombardia.

„Până la sfârșitul lunii iunie vom vaccina 10 milioane de lombarzi”, a spus Bertolaso, care a adăugat că a acceptat propunerea lui Fontana și Moratti „cu titlu gratuit”.

Avem nevoie de o mare capacitate și de eficiență

«Sunt mândru de această numire: avem nevoie de o mare capacitate și de eficiență, de profesionalismul celor care știu să ne ofere siguranță. De-a lungul timpului Bertolaso a demonstrat acest lucru și o va face din nou aici, în regiunea Lombardia ”, a spus Fontana.

Multă satisfacție și din partea vicepreședintelui Moratti, care este consilier pentru bunăstare: „Am avut onoarea de a lucra cu el anterior și l-am văzut mereu determinat, corect și precis, chiar dacă gestiona situații de urgență”.

Bertolaso a mai fost consultant pentru regiunea Lombardia în timpul primului val: în acel haos a coordonat echiparea spitalului de la Fiera di Milano, aproximativ 200 de locuri de terapie intensivă finanțate în întregime de persoane private. O operațiune care a dat startul multor controverse.

O misiune care se face în mod voluntar

În acel caz, Bertolaso a primit suma simbolică de un euro. «De data aceasta – a spus el în glumă – am decis să-mi scad din nou salariul: de la un euro la zero. Aceasta este o misiune care se face în mod voluntar și doar pentru că este o misiune importantă ».

În ceea ce privește campania de vaccinare, Moratti, în discursul pe care l-a ţinut marţi dimineață în Consiliul regional, a precizat că „vaccinarea persoanelor de peste 80 de ani va începe la 24 februarie”.

„În Lombardia sunt aproximativ 700.000 de persoane octogenare”, a precizat Moratti, „din care 620.000 sunt bolnavi cronici”.

Etapele vaccinării

În paralel, va începe şi vaccinarea restului populației, inclusiv a persoanelor care suferă de boli cronice (aproximativ un milion) și a celor cu vârste între 60 şi 79 de ani (aproximativ 2 milioane de persoane).

Începând cu 10 februarie, va începe campania numită Faza 1 Bis, care implică aproximativ 107.452 de persoane care fac parte din centre de asistenţă, cămine de bătrâni, prestează muncă de îngrijire la domiciliu, dentiști, clinici acreditate și alți medici independenți şi informatori științifici. Plus profesorii și forțele de ordine.

Portal pentru înregistrare

S-a precizat că persoanele cu vârste de peste 80 de ani vor fi vaccinate de medici generaliști, însă va exista și posibilitatea de a se înregistra printr-un portal (disponibil în două săptămâni).

În ceea ce priveşte vaccinarea în masă, care va implica aproximativ 6,6 milioane de lombarzi, Bertolaso a explicat că vor fi utilizaţi medici de familie, iar vaccinul va fi administrat „într-un pavilion al spitalului amenajat la Târgul de la Milano, precum și în auditorii, centre de congrese și săli de sport» .

Sursa

Traducerea Cătălina Păunel, RADOR