Tot mai multe focare noi de COVID-19 printre muncitorii sezonieri

Tot mai multe focare noi de COVID-19 printre muncitorii sezonieri

Tot mai multe focare noi de COVID-19 au inceput să apară printre muncitorii sezonieri din Spania.

Tot mai multe focare noi de COVID-19 au început să apară printre muncitorii sezonieri din Spania. În ultimele două săptămâni au fost confirmate peste 300 de cazuri, iar în câteva localități au fost reintroduse restricțiile din faza a doua.

Pe această plantație de nectarine, din regiunea Catalonia, muncitorii sezonieri culeg tone de fructe pentru piața germană. Chiar dacă păstrează distanța și poartă masca, mulți s-au infectat cu noul coronavirus șiau fost izolați în două hoteluri din localitate.

Cererea mare de sezonieri i-a făcut pe mulți imigranți, care și-au pierdut locul de muncă în timpul carantinei, să vină spre zonele cu plantații mari de fructe și legume. Mulți însă nu au acte, iar amenda pentru muncă la negru în Spania este de 6.000 de euro. Așa că proprietarii fermelor se tem să ii ia la cules și ajung să doarmă sub cerul liber. Localnicii și autoritățile se tem că lipsa de igienă ar putea duce la răspândirea virusului. De aceea au fost amenajate 250 de spații de cazare în câteva depozite, dotate cu termoscanere pentru măsurarea temperaturii.

Autoritățile sanitare au hotărât ca 200.000 de persoane, din 38 de municipii, să între din nou în carantină pentru a opri răspândirea virusului și circulația sezonierilor care se plimbă dintr-o localitate în alta, în căutarea unui loc de muncă.

Ne puteți urmări și pe Google News