Sunt date reale, extrem de ingrijorătoare. Categoric nu este alarmism, nici terorism psihologic, ci o stare de fapt pe care forţele de securitate şi intelligence din toate Statele trebuie s-o abordeze în mod extrem de serios. Este un proces de înţelegere şi care trebuie să pună în strânsă corelare prevenţia prin represiune, deci securitatea cu justiţia. Pentru a face aceasta, e necesar să se plece de la câteva date relevante de la National Bureau of Economic Research (NBER), instituţie privată cu sediul în Massachusetts.

Cercetările conduse de institutul nord american iau în considerare ţările de unde au plecat aşa-zişii ''foreign fighters'', Siria şi Iraq. Sunt, prin urmare, ţări care nu erau implicare direct în scenariul războiului pentru Califat. Din datele aflate în posesia institutului, ţara de unde au ajuns cei mai mulţi membri ai miliţiilor în ultimii ani a fost Tunisia. Ţara, care a fost la originea aşa-numitelor  primăveri arabe, a exportat un număr calculat la circa 7.000 jihadişti, plecaţi să îngroaşe rândurile Daesh în războiul lor pentru Damasc.   După Tunisia, ţările cele mai implicate în exportul de jihadişti sunt Arabia Saudită, Rusia, Turcia şi Iordania. Cazul rusesc, în mod sigur, e cel mai interesant, fiindcă demonstrează importanţa rolului asumat de lupta cu terorismul internaţional din agenda Kremlinului. Zone precum Cecenia şi Daghestan şi nu numai, au devenit în timp o resursă enormă de miliţieni islamişti.

Potrivit NBER, din Rusia au plecat cel puţin 2.000 de jihadişti în Siria, un număr care, evident, preocupă inleligence rusă, mai ales în cazul când aceşti cetăţeni se vor întoarce în patrie după terminarea conflictului.

Arabia Saudită şi Turcia sunt cazuri la fel de interesante, fiindcă demonstrează că aceste state au tratat problema jihadismului fără prea multe obstacole. Cele două state au livrat iniţial circa 2.500 de miliţieni. Oricum numai din Turcia şi Iraq au plecat sub arme, fără dubii, cel puţin 4.600 jihadişti. Dacă mai adăugam şi aproximativ 2.000 de iordanieni, ne dăm seama de amploarea fenomenului.   Chiar şi China nu este imună la acest fenomen. Etnia turcofonă care polpulează regiunea Xinjiang a fost o generatoare de jihadişti gata să plece în Orientul Mijlociu. S-a calculat o cifră de 300 de chinezi în trupele lui Al Baghdadi.   În ceea ce priveşte Europa, datele sunt la fel de grave

Din Franţa, tot potrivit cercetării americane, au plecat circa 1.700 de foreign fighters. Din Germania 750, Belgia şi Suedia au livrat un număr de 350 de oameni fiecare. Cercetarea NBER vede Italia ca bază de plecare, apoi Spania.

Asistăm neputincioşi la internaţionalizarea fenomenului

O internaţionalizare care, pe de altă parte, merge pe căi neomogene. În ea se încadrează profile etnice, motivaţii religioase şi politice pentru ţările meridionale şi profile religioase şi sociale în ceea ce priveşte Europa.

Sunt atât de eterogeni încât sunt oameni care combat contra terorismului internaţional, unii consideră lupta ca pe o chestiune proprie, alţii diplonatică.

Mai există şi luptători care fac uz de armă pentru a doborî duşmani incomozi. Este o luptă probabil pentru diferenţele de perspective asupra terorismului care se înrădăcinează şi  care pare a fi într-o continuă evoluţie şi imposibil de oprit.