Topul liceelor după media de admitere. Notele elevilor, mai mari ca anul trecut
- Emma Cristescu
- 21 iulie 2023, 10:17
Topul celor mai bune licee la nivel național este asemănător cu cel de anii trecuți. Există mai multe licee care s-au menținut pe primele locuri și care au fost în preferințele elevilor.
Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti ocupă primul loc în topul liceelor pe țară. Aici se intră cu cea mai mare medie. Colegiul ocupă și locul al treilea în topul național și pe București la profilul Ştiinţele naturii, unde s-a intrat anul acesta cu o medie mai mică față de cea de anul trecut, respectiv 9,85, faţă de 9,87. La specializarea Matematică-Informatică, ultima medie a fost 9,75, în scădere, faţă de 9,77, anul trecut.
„Se instalează o competiție în aceste licee, iar elevii cu note mari vor să intre la acestea pentru că vor colegi care au un nivel asemănător și știu astfel că vor fi obligați să învețe mai mult. Să nu uităm că, de cele mai multe ori, ei pleacă în străinătate după ce dau Bacalaureatul, nu rămân în țară. Profesorii predau la un nivel înalt și se face performanță și ăsta este interesul”, susține expertul în educație Ștefan Vlaston.
Al doilea cel mai bun liceu din țară și din București după media de intrare la profilul Real, specializarea Matematică-Informatică, este Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, unde s-a intrat cu 9,90, faţă de 9,84, în 2022. La profilul Ştiinţele naturii, liceul s-a clasat pe locul trei la nivel național cu ultima medie de admitere de 9,85, în creștere faţă de anul trecut (9,80). Media cea mai mică s-a înregistrat la specializarea Filologie – 9,65.
Pe locul al treilea în topul preferinţelor elevilor bucureşteni și pe al cincilea loc la nivel național privind media de admitere s-a clasat Colegiul Naţional „Spiru Haret”. La specializarea Matematică-Informatică, bilingv engleză, ultima medie a fost de 9,89, faţă de 9,79, anul trecut, în timp ce la Matematică-Informatică, ultima medie a fost anul acesta 9,77, faţă de 9,73, anul trecut, liceul aflându-se la nivel național pe locul opt la această specializare.
Mediile de intrare la alte licee de top din Bucureşti, la specializarea Matematică-Informatică, au fost: la Colegiul Național „Tudor Vianu” – 9,70 și la Colegiul Naţional „I.L. Caragiale”, Colegiul Naţional „George Coșbuc” și Colegiul Național „Grigore Moisil” – 9,67.
Cea mai mică medie de admitere din Bucureşti a fost la Liceul particular „Onicescu-Mihoc”, profilul economic – 2,75.
Un alt profesor a declarat că cei care aleg profilul Real au șanse mai mari să meargă la o facultate bună. „Acest profil te duce către joburi care îți oferă un câștig mare, precum inginer, medic, economist. Elevii știu că au mai multe oportunități cu aceste specializări și știu că au o șansă mai mare să ajungă la o universitate din străinătate. Plus că, pe piața muncii se caută foarte mulți ingineri și economiști”, a explicat acesta.
Top 20 licee din Bucureşti
1. Colegiul Naţional „Sf. Sava” mate-info/engl. - 9,95
2. Colegiul Naţional „Gh. Lazăr” mate-info - 9,90
3. Colegiul Naţional „Sf. Sava” şt. naturii - 9,85
4. Colegiul Naţional „Spiru Haret” mate-info/engl. - 9,85
5. Colegiul Naţional „Gh. Lazăr” şt. naturii - 9,85
6. Colegiul Naţional „Spiru Haret” mate-info - 9,77
7. Colegiul Naţional „Sf. Sava” mate-info - 9,75
8. Colegiul Naţional „Spiru Haret” şt. naturii - 9,75
9. Colegiul Naţional „Spiru Haret” mate-info - 9,73
10. Colegiul Naţional „Gh.Lazăr” şt. sociale - 9,72
11. Colegiul Naţional „Tudor Vianu” mate-info - 9,70
12. Colegiul Naţional „I.L. Caragiale” mate-info/engl. - 9,67
13. Colegiul Naţional „Sf. Sava” filologie - 9,67
14. Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” șt. naturii - 9,67
15. Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” mate-info/engl. - 9,67
16. Colegiul Național „Grigore Moisil” mate-info - 9,67
17. Colegiul Național „Grigore Moisil” șt. naturii - 9,67
18. Colegiul Naţional „Gh. Lazăr” filologie - 9,65
19. Colegiul Naţional „I.L. Caragiale” mate-info/ger - 9,60
20. Colegiul Național „Mihai Viteazul” șt naturii - 9,60