Rinocerii, în urmă cu milioane de ani, aveau un habitat mult mai mare care cuprindea America de Nord şi Europa. În prezent, cele cinci specii de rinocer care mai există pot fi găsite în Africa şi Asia

Paleontologii au ajuns la concluzia că prima specie de rinocer care a apărut a trăit în urmă cu 50 de milioane de ani şi, conform specialiştilor, această specie era acoperită cu lână. Dar iată celemmai fascinante lucruri despre rinoceri:

1. Rinocerii cânttăresc d la 700 de kilograme până a trei tone

Înălţimea medie a rinocerilor este de aproximativ 1,80 m, totuşi, există şi rinoceri „pitici” care a o înălţime de doar 1,3 metri. Aceeaşi variaţie poate fi întâlnită şi în cazul greutăţii: rinocerul de Sumatra, cea mai mică specie din famlia Rhinocerotidae, cântăreşte 700 de kilograme. În contrast, rinocerul indian poate ajunge şi la 2.500-3.200 de kilograme în condiţii ideale.

2. Pot avea un corn sau două

Rinocerii albi, negri şi de Sumatra au câte două coarne, în timp ce rinocerii indieni şi de Java au doar unul. În unele cazuri pot exista rinoceri fără coarne, adesea fiind cazul femelelor din specia rinocerilor de Java. În comparaţie cu elefanţii, ai căror colţi sunt oase şi sunt goi la interior, coarnele rinocerilor sunt pline şi cresc încontinuu de-a lungul vieţii.

3. Puii sunt sub protecța mamei până la trei ani

O femelă rinocer are o perioadă de gestaţie de 15-16 luni şi după ce dau naştere tind să fie extrem de protective cu puii lor. Observaţiile asupra comportamentului rinocerilor şi a modului în care mamele îşi cresc progeniturile au arătat că aceştia se află sub protecţia maternă până la vârsta de trei ani.

4. coarnele pot valora greutatea lor în aur

Coarnele lor sunt cele care îi pun în pericol. Mai exact, ca în cazul multor alte specii, singurul al acestor specii este omul pentru că, ăn mod eronat, în anumite culturi de pe glob se crede că coarnele de rinocer au propietăţi miraculoase, putând chiar trata cancerul.

Din această cauză, preţul coarnelor de rinocer poate greutatea lor în aur. Trebuie precizat faptul că nu există studii care să susţină proprietăţile medicinale ale acestor coarne.

5. Rinocerii sunt „înrudiți” cu cu cai și zebrele

Cele cinci specii de rinocer care mai există în prezent formează familia Rhinocerotidae, o familie relativ restrânsă în comparaţie cu alte ramuri ale evoluţiei vieţii biologice. În mod surpinzător, rinocerii sunt înrudiţi cu caii şi zebrele; toate aceste animale făcând parte din Ordinul Perissodactyla.

6. Rinocerii văd doar ce-i în fața lor

Biologii care au studiat rinocerii au ajuns la concluzia că aceştia nu văd foarte bine la depărtare, ceea ce se dovedeşte a fi o problemă pentru o specie care este vânată pentru coarne. Rinocerii nu pot vedea la distanţă, diferitele observaţii ale zoologilor au arătat că aceştia văd doar ceea ce se află în faţa lor, neavând vedere periferică.

7. Pot alerga cu peste 60 fe kilomentri pe oră

Rinocerii pot atinge viteze care se plasează în intervalul 48-64 km/h. Ţinând cont că viteza medie cu care poate alerga un om este undeva pe la jumătate, atunci când te aleargă un rinocer, cea mai bună soluţie pentru a-ţi salva viaţa este de a te căţăra.

8. Pielea sensibilă

Rinocerii sunt animale ale contrastelor, astfel, ai crede că un animal atât de mare are o piele groasă care să îl protejeze de factorii de mediu. Din nefericire, pielea rinocerilor este asemănătoare celei a oamenilor şi poate fi sensibilă la arsurile solare şi la muşcăturile insectelor. Din această cauză, rinocerii pot fi văzuţi adesea tăvălindu-se prin noroi, acesta acţionând ca un strat protector împotriva razelor solare şi a insectelor.

9. Au relaţii simbiotice cu o anumită păsăre

Relațiile simmbioticenu sunt un lucru neobişnuit în lumea vegetală sau cea animală; în această situaţie, speciile implicate dau şi primesc ceva la schimb, situaţia dovedindu-se benefică pentru cei implicaţi. Într-o situaţie asemănătoare se află şi rinocerii cu păsările Buphagus. Păsările consumă insectele de pe spatele rinocerului, care îi pun pielea în pericol. În plus pasărea reprezintă o „pereche de ochi” suplimentară pentru rinoceri, semnalându-i potenţialele pericole.