Testul bulei de aer. Cum se deosebește mierea naturală de cea artificială
- Ionel Sclavone
- 19 septembrie 2021, 12:02
Mierea de albine este un produs foarte căutat, dat fiind calitățile sale, însă nu întotdeauna este 100% naturală. Piața este invadată de miere „îmbunătățită” cu zahăr sau divești alți compuși chimici.
Anul trecut, România a produs peste 30.000 de tone de miere, însă anul acesta cantitatea de miere culeasă din stupi va fi mult mai mică. Din acest motiv, producătorii spun că mierea va fi mai scumpă.
Preţurile pentru un borcan cu miere pornesc de la 20 de lei şi pot ajunge până la 50 de lei, în funcție de soiul scos la vânzare.
În aceste condiții, cantitate mică și prețuri mai mari, este de așteptat să apară și falsificatorii care vor căuta să facă bani de pe urma cumpărătorilor. Pentru consumatori este destul de dificil să distingă dacă mierea pe care o achiziționează din magazine sau de pe piață este naturală sau miere artificială. Iar de multe ori, cumpărătorii sunt păcăliți.
Testul bulei de aer pentru depistarea mierii contrafăcute
Cu toate acestea, apicultorii susțin că mierea curată este destul de ușor de identificat, în baza unui test simplu, la îndemâna oricui.
„Se foloseşte testul bulei de aer, care urcă încet şi coboară. Datorită vâscozităţii pe care o are mierea”, susține un apicultor, citat de știrileprotv.ro.
Borcanul cu miere se răstoarnă cu capacul în jos, apoi invers, pentru a vedea cum se formează bula de aer și cât de rapid ajunge ea de jos în sus. Când sfera de aer este aproape perfect rotundă sau apropiată de această formă, este un indicator că mierea este naturală. În acest test al densității, bulă de aer trebuie să se ridice încet în sus.
De asemenea, o miere care cristalizează (se zaharisește) este naturală. Procesul de cristalizare este natural. Mierea artificială are capacitatea de a se păstra mai fluidă și se va cristaliza într-un timp foarte lung sau aproape deloc.
Consumatorii caută doar apicultori autorizați
Pentru a evita contactul cu falsificatorii de miere de albine, mulți consumatori o achiziționează de la furnizorii pe care îi cunosc sau din târgurile de profil.
„Încerc să iau de la producători întotdeauna, deci aproape niciodată din magazine sau supermarketuri. Am chiar şi furnizorul meu, care e producător de ani de zile”, a precizat unul dintre consumatorii de miere.
Producția de miere românească a scăzut
Vremea din acest an, înghețul din primăvară și seceta din vară au făcut ca producția de miere să fie mai mică decât în anii trecuți. Apicultorii au crescut prețurile cu aproximativ 10% ca să-și acopere investiția ca să-și poată acoperi investițiile.
Chiar și așa, cea mai mare parte din mierea românească merge la export, pentru că în țară consumul este încă mic. Aceasta deși mierea este un aliment care aduce multe beneficii sănătății umane.
„Din păcate românii consumă mai mult miere amestec UE şi non-UE, decât miere românească, şi nu ştim ce amestec este. Preţurile bineînţeles că au crescut la mierea românească, pentru că e foarte puţină miere şi apicultorul nu reuşeşte să îşi scoată nici cheltuielile”, a precizat Ida Suta, vicepreședinte Asociația Crescătorilor de Albine Timiș pentru stirileprotv.ro
Producția se vinde la export în UE
Din datele statistice, reiese că un român consumă lunar, în medie, 92 de grame de miere, jumătate din cât consumă locuitori din celelalte state europene.
„Majoritatea producţiei merge la export, o vindem prin Asociaţia Apicolă în Germania sau Spania, unde găsesc ei comenzile. Din păcate în România nu consumăm atât de mult”, a precizat apicultorul Gabriel Alin Cozma, conform sursei citate.