Deși contestată mult timp de experți și clasificată drept o conspirație, președintele american Joe Biden a cerut serviciilor secrete un raport privind originea virusului în 90 de zile.

Pandemia de Covid-19 a alimentat teoriile conspirației deja existente, o parte dintre acestea făcând referire la scenariul potrivit căruia virusul ar fi scăpat în urma unei erori din Laboratorul din Wuhan, China. Altele spun chiar că virusul a fost „trimis” intenționat în lume, pentru a omorî cât mai mulți oameni.

Deși părea că lumea nu se mai gândește la astfel de opțiuni legate de originea coronavirusului, diverse rapoarte făcute publice, dar și declarațiile experților în sănătate care contestă faptul că pandemia a apărut în mod natural, a readus subiectul pe tapet.

În acest fel, în ultimele luni, ideea coronavirusului produs în laborator, catalogată inițial ca fiind o teorie ridicolă, a început să recâștige teren.

Noi dezvăluiri despre originile coronavirusului

Potrivit unui raport de informații al SUA citat de Wall Street Journal, în care sunt dezvoltate informații publicate sumar de Departamentul de Stat, într-o fișă emisă în ultimele zile ale administrației Trump, trei cercetători de la Institutul de Virologie din Wuhan s-ar fi îmbolnăvit în noiembrie 2019 și ar fi solicitat internarea pentru a primi îngrijiri medicale. În document este precizat faptul că pacienții manifestau „simptome compatibile atât cu Covid-19, cât și cu o boală sezonieră obișnuită”.

Noile dezvăluiri, între care numărul de cercetători, momentul îmbolnăvirii lor sau date legate de internare, au fost făcute publice înaintea unei reuniuni a organismului decizional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). În cadrul întrunirii va fi discutată, cel mai probabil, următoarea fază a investigației asupra originilor Covid-19.

Datele publicate de Wall Street Journal au fost contestate de autoritățile chineze și clasificate ca fiind „total false”.

Noul raport vine la câteva luni după ce, la sfârșitul lunii martie, echipa Organizației Mondiale a Sănătății care a investigat originile coronavirusului și-a publicat raportul final asupra descoperirilor, concluzionând că ipoteza unui accident de laborator este „extrem de improbabilă” și că explicația cea mai plauzibilă este o transmitere naturală de la lilieci la om. Pe de altă parte, aceiași experți OMS au criticat autoritățile de la Beijing pentru că nu le-au pus la dispoziție toate datele privind pandemia, mai ales cele de la început.

Biden așteaptă în 90 de zile o concluzie definitivă

Președintele american Joe Biden a cerut miercuri comunității serviciilor de informații să-și „dubleze” eforturile pentru a putea stabili o concluzie definitivă privind originea coronaviruslui, având în vedere că acum ambele ipoteze – virus dezvoltat pe cale naturală sau virus creat în laborator – sunt pe masă, fără a putea fi favorizată vreuna din ele.

„Am cerut Comunității de Informații să-și dubleze eforturile în colectarea și analiza datelor care ne-ar putea aduce mai aproape de o concluzie definitivă și să-mi prezinte un raport în 90 de zile”, a spus Joe Biden miercuri, într-o declarație prezentată de Casa Albă.

Liderul de la Washington a adăugat că a cerut inclusiv implicarea laboratoarelor și a altor agenții din SUA, dacă este nevoie.

El a mai spus că, dacă trebuie, vor fi adresate noi întrebări Chinei și a cerut, de asemenea, Comunității de Informații să informeze și Congresul asupra evoluțiilor investigației.

Fauci atacat de chinezi

După luni întregi în care s-a confruntat cu atacuri acerbe din partea republicanilor, directorul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase (NIAID), medicul Anthony Fauci, are acum un nou critic: mass-media de stat chineză, scrie CNN.

„Elitele SUA degenerează din ce în ce mai mult în ceea ce privește moralitatea, iar Fauci face parte dintre ele”, este titlul unui articol de opinie scris de Hu Xijin, redactor-șef al Global Times. În articol, Hu l-a acuzat pe expertul american în boli infecțioase că „aruncă o minciună uriașă împotriva Chinei”, susținând teoria conform căreia coronavirusul ar fi pornit dintr-un laborator din Wuhan.

Totodată, într-un alt articol scrie că Fauci a „trădat oamenii de știință chinezi”. Toate aceste critici au apărut la câteva zile după ce Fauci a declarat că nu mai este convins de faptul că pandemia a apărut în mod natural.

Întrebat de un jurnalist dacă este sigur că pandemia s-a dezvoltat natural, Fauci a răspuns: „Nu, de fapt. Nu sunt convins de asta, cred că ar trebui să investigăm în continuare ce s-a întâmplat în China până când vom afla în continuare ceea ce s-a întâmplat în măsura posibilităților noastre”.

„Cu siguranță, oamenii care l-au investigat spun că probabil a apărut la animale, care ulterior au infectat indivizi, dar ar fi putut fi orice altceva și trebuie să aflăm acest lucru. Deci, știți, acesta este motivul pentru care am spus că sunt perfect în favoarea oricărei investigații care analizează originea virusului ”, a explicat el.

Declarațiile i-au înfuriat pe chinezi, care au început să îl atace pe Fauci, deși în urmă cu un an, când medicul se opunea măsurilor antiepidemice luate de Trump, îl susțineau și îl lăudau pentru „curajul de a spune adevărul”.

„ Pentru persoanele inteligente este evident că virusul provine dintr-un laborator din Wuhan”

Alături de rapoartele evazive care ridică semne de întrebări cu privire la originea pandemiei, și declarațiile oficialilor reușesc să readucă în discuții teoria potrivit căreia virusul SARS-CoV-2 provine din laboratorul chinezesc.

Printre cei care susțin această idee se numără și fostul președinte american Donald Trump, însă acest lucru nu este o noutate. Trump a declarat recent că este ”evident pentru persoanele inteligente” că virusul SARS-CoV-2 a provenit dintr-un laborator din Wuhan, oraşul din China considerat epicentrul pandemiei de coronavirus.