Terenurile agricole sunt arendate străinilor pentru 49 de ani. Profesorul Avram Fițiu: “Nu prea mai avem nimic scump pe lume”
- Sabina Popescu
- 16 iulie 2021, 07:19
„Să-ți faci vara sanie și iarna plug”, spune un vechi proverb românesc. Numai că, pentru a avea ce ara, trebuie să deții și terenuri, iar România devine campioana Uniunii Europene când vine vorba de înstrăinarea pământului.
Până în anul 2025, vom vinde și ultima parte a terenurilor agricole. Nu este nicio tragedie - pământul va rămâne tot pe teritoriul țării, numai că va avea alți stăpâni, iar limba vorbită pe aceste plaiuri va fi alta decât cea românească, semnalează profesorul doctor Avram Fițiu de la Universitatea de Științe Agricole din Cluj-Napoca, colaborator al universităților și federațiilor agricole vest-europene.
Deși țărănimea ar trebui apărată de guvernare, se pare că politicienii consideră că aceasta este depășită de istorie. Omul politic nu se preocupă să-i apere interesele. “Incult şi lipsit total de patriotism, acest politruc habar nu are de importanţa şi rolul istoric al ţărănimii, nu e în stare să înţeleagă satul şi catastrofa care-l paşte”, s-a exprimat specialistul.
România își trădează strămoșii
Unele generații construiesc, altele apără ceea ce au acumulat strămoșii, însă, în prezent, pământul României se vinde fără niciun fel de remușcare străinilor. “Noi suntem generaţia care ne-am trădat strămoşii - prin vânzarea pământului ţării”, semnalează profesorul Avram Fițiu.
“În decursul ultimilor 2.000 de ani, Europa nu a mai cunoscut un popor care să-şi vândă pământul pe timp de pace, cum au făcut românii! Suntem unici în această privinţă şi înspăimântăm de-a dreptul alte popoare vecine din Uniunea Europeană.
Dacă în ultimele milenii am avut generaţii statornice, care s-au încăpăţânat să lucreze şi să apere acest pământ, generaţiile de după 1990 sunt complet dezrădăcinate de glia acestei ţări, din punct de vedere sufletesc şi fizic", a declarat profesorul Fițiu.
50% dintre terenuri, arendate străinilor
Pe lângă terenurile cumpărate de la proprietarii români, companiile străine dețin 50% dintre pământurile Agenției Domeniilor Statului în arendă, iar contractele din perioada anilor 2003-2004 au fost semnate pentru 49 de ani, potrivit președintelui Federației Naționale Pro Agro.
”Dacă facem o analiză, o să vedeți că 50% din terenurile ADS-ului sunt arendate străinilor. Uitați-vă la Insula Mare a Brăilei, unde acționari sunt cetățeni din Emiratele Arabe Unite. Avem Maria Trading, cu acționari libanezi, Agricover, cu acționari iranieni. După care avem europenii, cu olandezii, care sunt cei mai mulți, și danezii, iarăși foarte mulți. Toți au terenuri de la ADS.
În anii 2003-2004, ADS a concesionat terenuri pe 49 de ani, cu arendă de 300 de kg de grâu la hectar (contravaloarea acestei cantități, că nimeni nu plătește în grâu), și nu li se pot modifica contractele, care sunt mai dure decât Constituția. Statul român nu-și poate renegocia redevențele la intervale de timp optime, la 5-7 ani, este inadmisibil să lași la nesfârșit un bun în folosința unor oameni care înmagazinează toată subvenția, toate contractele de finanțare și, în final, toate aceste produse nu rămân în România. Ba mai mult, am creat și enclave, pentru că unii dintre ei aduc lucrători străini, nu mai angajează români”, a declarat Ionel Arion, președintele Federației Naționale Pro Agro.
Statul a îngropat fermierii români
Statul român a avut grijă să taie calea fermierului care vrea să capitalizeze. Potrivit reprezentantului federației amintite, ”legislația românească îi protejează pe cei care dețin o proprietate care, cândva, a aparținut ADS-ului, adică statului, un fost sediu IAS, un teren, orice. Vă dau un exemplu, dacă un IAS a avut o fermă la Slobozia și un cetățean sirian deține acel sediu de fermă, dacă ADS are teren de arendat în Slobozia, acel cetățean sirian are drept de preempțiune la arendă, prin atribuire directă. Adică nu se face licitație, nu se face nimic. Pur și simplu i se dă terenul, că așa prevede legea de funcționare a ADS-ului și de concesionare a terenurilor”.
Libanezii dețin aproape 50.000 de hectare de teren agricol
Compania Maria Trading, parte a grupului Maria deţinut de mai mulţi oameni de afaceri de origine libaneză, deține aproape 50.000 de hectare de teren agricol, potrivit șefului Federației Pro Agro. Dintre primii zece beneficiari de subvenții afișați pe site-ul APIA, opt sunt reprezentanți de companii străine în timp ce doar două sunt firme românești.
”De la Giurgiu, Călărași până în coasta Ialomiței, Maria Trading are terenuri de aproape 50.000 de hectare. Câteva localități din Giurgiu, câteva localități din Călărași, câteva localități din apropierea Sloboziei sunt ale libanezilor. Mai mult, noi dăm sprijin cuplat la lucernă, cu subvenție suplimentară, pusă pe 12.000 de hectare pe Insula Mare a Brăilei, și lucerna pleacă la export. Dar nu numai ei fac acest lucru, ci și celelalte firme străine”, a declarat Ionel Arion, președintele Federației Naționale Pro Agro, pentru national.ro.
“Nu prea mai avem nimic scump pe lume”
Deși țărănimea ar trebui sprijinită de guvernanți, contribuția acestora s-a remarcat în transformarea poporului din stăpân în slugă, în mai puțin de zece ani de zile. “Să faci, în aşa de puţin timp, milioane de slugi, presupune o tehnică de lucru de invidiat şi un popor pulverizat sufleteşte, emoţional şi economic”, a subliniat Avram Fițiu.
"Nu prea mai avem nimic scump pe lume. Ne părăsim cu uşurinţă familiile, pământul şi mormintele strămoşilor. Un popor construit pe o astfel de generaţie nu are cum să supravieţuiască.
Din punct de vedere fizic, pe trendul actual de vânzare a pământului către străini, până în anul 2025, românii vor vinde ultima palmă de pământ (din cele 9 milioane de hectare de terenuri agricole cu care a mai rămas România- n.r.). Nu este, evident, nicio tragedie, pământul ţării nu se mută în alte zări, ci se schimbă doar stăpânii, slugile şi limba vorbită pe aceste plaiuri”, a spus profesorul Fițiu.
Poporul român este supus terapiei de șoc
“Una este să pierzi programat un milion de ferme, în 60 de ani, în cazul Franţei sau Germaniei, pe o abordare graduală, care lasă timp individului şi industriei să găsească soluţii de tampon, şi alta este să-ţi supui propriul popor la terapie de şoc.
Actuala clasă politică iresponsabilă, pe care poporul a votat-o cu ochii închişi, consideră că pulverizarea unei clase sociale milenare este un act de bravură şi mare progres. Să faci milogi ai statului milioane de români, care primesc din 4 în 4 ani, câţiva litri de ulei şi o căldare de plastic, în campanii electorale, reprezintă un act de trădare naţională, ce trebuie pedepsit, măcar moraliceşte. Să duci la disperare şi deznădejde milioane de români, care îşi pierd un loc de muncă autonom, de stăpân, în numai 10-15 ani, înseamnă atentat la siguranţa naţională a României!”, s-a exprimat profesorul Avram Fițiu.
România ce face? Fermierii protestează
Amintim că Senatul României, prima cameră sesizată, a adoptat tacit proiectul de lege care facilitează vânzarea de teren agricol către străini. Tranzacțiile cu terenuri agricole au fost blocate la începutul anului 2021, după apariția normelor metodologice ale Legii 175/2020, iar politicieni ai USR-PLUS, UDMR și PNL au propus un proiect legislativ care permite vânzarea de teren agricol către străini. Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a susținut inițiativa, care ar fi fost promovată de notari pe motiv că a scăzut numărul tranzacțiilor.
"Prin aprobarea în formă tacită a acestui proiect legislativ se vor elimina toate măsurile de protecție în favoarea statului român, vom ajunge la 7 milioane de ha arabil, din 9.4 milioane de ha, deținute de străini, fapt atenționat deja anterior de către noi.
Ne manifestăm profunda dezamăgire și indignare față de această decizie. Vânzarea terenului străinilor, constituie un atentat la caracterul național, la unitatea și indivizibilitatea teritoriului României, la suveranitatea, independența și securitatea României ca țară, a poporului român ca națiune.
Vânzarea terenurilor către străini, un atentat la suveranitatea, independența și securitatea României
Creșterea în continuare a suprafețelor vândute la străini din teritoriul României (ritmul de până acum confirmă acest lucru) pune în pericol însăși EXISTENȚA ROMÂNIEI CA ȚARĂ și a POPORULUI ROMÂN CA NAȚIUNE.
Aceasta, deoarece o țară, o națiune există dacă are și atâta vreme cât are un teritoriu propriu, teritoriul fiind unul din elementele componente necesare, definitorii și inseparabile ale oricărei țări și națiuni, inclusiv ale țării România și națiunii române (exemple: evreii, palestinienii de-a lungul istoriei lor).
Țările dezvoltate din vestul și nordul Europei sunt protejate împotriva acestui fenomen de nivelul de dezvoltare economică și socială ridicat și stabil, de prețurile mari și relativ egale ale terenurilor, condiții la care au mai adăugat și alte restricții. Țările central și est-europene: Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Țările Baltice, au adoptat măsuri de restricționare severe.
România ce face? Scoate măsurile de protecție pentru ca fondurile de investiții să vândă către alte fonduri de investiții cca. 500.000 ha. PROTESTĂM ÎMPOTRIVA ADOPTĂRII TACITE! Trecerea tacită a legii vânzării terenurilor este în avantajul fondurilor de investiții!!!", se arată într-un comunicat emis de către Federația Națională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară și Servicii Conexe din România Pro Agro și Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal UNCSV.