„Teorii ale conspirației” care s-au dovedit reale. Mandatul unui fost președinte SUA, printre ele

„Teorii ale conspirației” care s-au dovedit reale. Mandatul unui fost președinte SUA, printre ele Sursa foto: pixabay.com

Teorii conspirative se nasc adesea pentru a suplini lipsa de informații sau explicații publice cu privire la un anume eveniment. Ele apar atunci când adevărul este mai ciudat decât ficțiunea și în multe dintre cazuri nu sunt decât supoziții. Cu toate acestea, de-a lungul timpului au existat și multe astfel de teorii care s-au dovedit a fi realitate. Una dintre acestea este despre mandatul celui de-al 28-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.

Teorii conspirative care prezintă, de fapt, realitatea

„Proiectul Sunshine” face parte din multele teorii conspirative care s-au dovedit a fi realitate. În urma evenimentelor de la Hiroshima și Nagasaki, guvernul american a început un studiu major. Cercetătorii măsurau efectele precipitațiilor nucleare asupra corpului uman. În jurul acestui studiu au fost multe povești, unii susținând că autoritățile fură cadavre pentru a face testele. Adevărul nu este departe de aceste povești.

Cercetătorii aveau nevoie de țesuturi tinere pentru a face studiile. Așa a apărut o rețea de agenți care găseau bebeluși sau copii decedați de curând. Prelevau mostre de țesut sau luat membrele acestora, fără ca familia să fie anunțată. Pentru studiile din „Proiectul Sunshine” au fost folosite peste 1.500 de cadavre.

Teorii conspirative despre Hiroshima

Circa 140.000 de oameni au murit la Hiroshima, pe 6 august 1945. Sursa foto: Twitter

„Experimentul Nobil” este un alt eveniment din America în jurul căruia au fost lansate multe teorii conspirative. Între anii 1920 - 1933, vânzarea, producerea, consumarea și transportarea de alcool și de băuturi alcoolice erau interzise în SUA. În această perioadă, guvernul a încurajat producătorii să folosească otrăvuri mai puternice. Scopul autorităților era de a-i descuraja pe contrabandiști să transforme alcoolul în moonshine, un whisky incolor. Acest lucru nu i-a oprit nici pe contrabandiști, nici pe clienții lor. Până la finalul prohibiției, peste 10.000 de americani au au fost uciși de băutura contaminată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Secretele autorităților americane

În jurul oricărei persoane influente se nasc și o serie de teorii conspirative. Același lucru s-a întâmplat și în cazul lui Woodrow Wilson, cel de-al 28-lea președinte al SUA. Spre sfârșitul președinției, el a suferit un accident vascular cerebral. Guvernul a considerat că acest eveniment trebuie ascuns de popor, așa că statul a fost condus, din umbră, de soția președintelui, Edith Wilson. Când problemele de sănătate ale președintelui au ieșit la iveală, prima doamnă a declarat că a acționat doar ca administrat. Istoricii au analizat mandatul lui Woodrow Wilson și au susținut că, timp de mai bine de un an, doamna Wilson a fost președinte.

Woodrow Wilson

Woodrow Wilson, cel de-al 28-lea președinte al SUA. Sursa foto: Wikipedia

O altă teorie conspirativă care s-a dovedit a fi realitate este legată de un alt experiment secret. Oamenii au început să vorbească despre testarea drogurilor halucinogene de către CIA. Programul a fost cunoscut sub numele de MK-ULTRA și a fost real. CIA a început prin a folosi voluntari, iar romancierul Ken Kesey a fost un subiect notabil. Ulterior oamenii au fost dopați fără acordul lor. În urma acestui experiment, multe persoane au rămas cu handicap mental permanent.

Tenzin Gyatso, al 14-lea Dalai Lama, este o persoană extrem de cunoscută și prin prisma fotografiilor sale în care apare zâmbind. În jurul său s-au născut multe teorii conspirative, însă una este adevărată. Se spunea despre acesta că a fost agent CIA, lucru adevărat. În anii 1960, el a obținut de la guvernul american un salariu de șase cifre. Potrivit unor documente declasificate ale serviciilor de informații, el a câștigat 180.000 de dolari. Rolul său era de a perturba și de a împiedica infrastructura Chinei.

Teorii conspirative despre Illuminati care s-au dovedit a fi reale

Gaydar” este o altă teorie conspirativă care s-a dovedit a fi realitate. Acest termen face referire la capacitatea intuitivă a unei persoane de a evalua orientarea sexuală a altora ca fiind homosexuală, bisexuală sau heterosexuală. Există și un aparat care poartă acest nume, dezvoltat de guvernul Canadei în anii 1960. Autoritățile de la acea vreme au angajat un profesor universitar pentru a dezvolta o modalitate de a detecta homosexualitatea în rândul angajaților federali. Aparatul măsura dilatarea pupilor ca răspuns la imagini erotice cu persoane de același sex. Peste 400 de bărbați din administrația publică, armată și poliție au fost concediați.

Multe teorii conspirative au fost create și în jurul societății Illuminati. Se zvonește că această societate de elită include tone de personalități celebre. Se spune că ei ar conduce lumea și că Agenția Națională de Securitate a SUA (NSA) este implicată. Deși nimeni nu știe adevărul despre societatea secretă, există unele legături cu NSA. Atunci când tastezi cuvântul Illuminati într-un motor de căutare, apar mai multe variante. Printre acestea se află și site-ul itanimulli.com (inversul la Illuminati). Acesta este site-ul Agenției Naționale de Securitate a SUA, potrivit rd.com.