POVESTEA „ACADEMIEI INFRACTORILOR“: oase rupte și execuții pentru trădători. Cât de periculoși erau recruții lui ȚÂȚĂ. MOTIVAREA INSTANȚEI

POVESTEA „ACADEMIEI INFRACTORILOR“: oase rupte și execuții pentru trădători. Cât de periculoși erau recruții lui ȚÂȚĂ. MOTIVAREA INSTANȚEI

Fiecare palier al grupării „Academia Infractorilor Români“, condusă și înființată de interlopul Adrian Marin Botez, zis Țâță, era specializat şi condus de persoane de încredere, ultimul eşalon fiind cel de execuţie, format din tineri, care erau plătiţi cu sume modice, arată instanţa Tribunalului Bucureşti, în motivarea deciziei de arestare a 14 membri ai grupării. În 24 aprilie, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a 14 membri ai grupării "Academia Infractorilor Români". Alţi trei membri ai grupării sunt cercetaţi sub control judiciar, în urma unei decizii luate atunci de procurorii DIICOT.

Codul lui Țâță, structurat pe capitole, era respectat cu sfințenie de toții recruții din Academia Infractorilor Români. În caz contrar, pedepsele se reduceau la bătăi și oase rupte. Cei 14 membri ai rețelei de hoţi coordonate de interlopul Adrian Marin Botez au fost arestați preventiv de magistrații Tribunalului București. Țâță este deja condamnat, fiind încarcerat la Penitenciarul Iași pentru tentativă de omor asupra lui Puiu Mironescu, un interlop rival din Neamț.

Periculoși și agresivi

„Inculpaţii sunt deosebit de periculoşi, în condiţiile în care făceau parte dintr-o reţea criminală, ce a fost concepută, iniţiată şi organizată pe criterii militare, având o structură piramidală, cu un lider suprem şi mai multe eşaloane de conducere, subordonate acestuia, fiecare palier fiind specializat şi condus de anumite persoane de încredere, ce au grad de «ofiţer», ultimul eşalon fiind cel de execuţie, în cadrul acestuia fiind recrutaţi tineri dispuşi să se alăture grupării şi să comită jafuri armate la magazine de lux din vestul Europei, primind sume modice în raport de sumele de bani câştigate prin comiterea infracţiunilor", a scris instanţa, în motivarea deciziei de arestare.

Ne puteți urmări și pe Google News

În luarea deciziei, instanţa Tribunalului Bucureşti a ţinut cont şi de "gravitatea deosebită" a faptelor pentru care sunt cercetaţi inculpaţii, având în vedere modalitatea de săvârşire a presupuselor infracţiuni, caracterul organizat, dar şi contribuţia mai multor persoane la săvârşirea faptelor, sub diferite forme.

„Modalitatea de comitere a presupuselor infracţiuni pentru care sunt cercetaţi inculpaţii denotă o anumită înclinaţie a acestora spre ignorarea normelor de drept, dând dovadă de îndrăzneală infracţională, de abilitate şi de o oarecare lejeritate în comiterea unor fapte de acest gen. Se mai observă totodată că această grupare şi-a cristalizat modul de acţiune şi organizare, ajungând chiar la «codificarea» scrisă a regulilor acesteia, denumită «Academia Infractorilor Români», cu prescurtarea A.I.R., într-un aşa numit «Regulament al A.I.R.», având capitole distincte cu privire la profilul viitorului membru al academiei, un model de «contract secret de muncă», precum şi capitole referitoare la pregătirea fizică, psihică, teoretică, practică şi de anchetă, prin care trebuia să treacă fiecare membru, precum şi un capitol distinct referitor la «judecata» la care trebuie să se supună fiecare membru ce greşeşte ori trădează“, se menţionează în documentul citat de Mediafax.

De asemenea, în urma analizării actelor depuse la dosar, judecătorii au stabilit că există motive suficiente pentru a considera drept plauzibil riscul de perpetuare a activităţilor infracţionale de către cei implicaţi în această reţea.

"Faţă de vârsta inculpaţilor şi gradul de instrucţie al acestora, judecătorul apreciază că inculpaţii ar fi trebuit să conştientizeze urmările unui comportament antisocial, raportat atât la valorile comunităţii din care fac parte, cât şi la propria persoana, prin adoptarea unei conduite corespunzătoare, de conformare şi respect al normelor legale", mai arată instanţa Tribunalului Bucureşti.

Interpolul Țâță, în atenția anchetatorilor din 2007

Interlopul Adrian Botez, zis Țâță, a ajuns în atenția anchetatorilor în 2007, atunci când își purta războaiele cu diverse clanuri rivale din Piatre Neamț. Deși momentan este închis la Penitenciarul Iași pentru tentativă de asasinat împotriva lui Puiu Mironescu, interlopul Botez a ridicat - cu reguli, coduri și regulamente clare - ,,Academia Infractorilor Români", iar oamenii săi pe care îi ghidona de după gratii au dat spargeri în valoare de 10 milioane de euro în magazine de lux din Europa.

Primele zece porunci respectate de cei din A.I.R.

1. În Academie trebuie seriozitate, disciplină, onoare, curaj, renunțarea la vicii (Membru complet ).         2. Puterea trebuie folosită doar împotriva dușmanilor. Puterea necontrolată distruge.         3. Suntem la academie nu la discotecă!         4. Ordinele se execută nu se discută!         5. După primirea unui ordin se răspune cu ,,am înțeles’’ și se trece la executarea lui. Salutul este un semn de respect, de politețe și onoare. (M) este obligat să salute în orice împrejurare (exceptând atunci când e în misiune)       6. Când cineva intră într-o încăpere toată lumea se ridică în picioare, și salută!       7. Niciun membru nu avea  voie să se țină mâinile în buzunar, să se așeze sau să fumeze în prezența sau fără permisiunea comandantului suprem!      8. Nu ai voie să atingi niciun bun care nu-ți aparține (telefon, laptop, tv. bani)      9.Atenție la tot ce se întâmplă în jurul tău, memorează totul!     10. Gustă toate plăcerile vieții cu limită. Tot ce e mult dăunează sănătății tale.