Tartine cu fasole albă şi roșii uscate la soare. Cum preparăm rețeta şi ce ingrediente mai sunt necesare

Tartine cu fasole albă şi roșii uscate la soare. Cum preparăm rețeta şi ce ingrediente mai sunt necesare Iahnie de fasole de post ca la Mănăstirea Agapia. O rețetă simplă și gustoasă. Sursa foto. Pixabay

Roşiile uscate se pot servi ca aperitiv alături de brânzeturi, salamuri, pizza, salate, paste sau diverse sosuri. De data acesta vă prezentăm o rețetă inedită de tartine cu fasole albă şi roșii uscate la soare.

Această rețetă îmbină beneficiile roșiilor uscate cu cele ale boabelor de fasole, oferind, totodată, un meniu aparte. Înainte de a vă apuca de rețetă, rețineți faptul că puteți le prepara și fără un aparat special aceste roșii uscate. Dacă alegeți să le ţineţi la soare este nevoie de ceva timp până devin aşa cum trebuie pentru această rețetă. Iar dacă nu aveţi răbdare le puteţi usca în cuptor, la foc mic, timp îndelungat accelerându-le uscarea.

Este ştiut faptul că fasolea este foarte săracă în grăsimi și plină în nutrienți, vitamine și minerale, şi poate fi consumată într-o varietate de rețete culinare, deoarece este bogată în fibre solubile și insolubile și conține cea mai mare cantitate de fibre dintre toate legumele.

Ingredientele necesare pentru mâncare de fasole cu roșii uscate

Pentru sos: 50 g de caju, înmuiat (sau fiert timp de 15 minute),100g roșii uscate, 2 căței de usturoi, 3 linguri de drojdie nutritivă, 1/2 lingură de miso ( sau alte condimente, după plac), 2 linguri de piure de roșii, 1/2 linguriță de fulgi de ardei iute, 1 linguriță de paprika afumată, 200 ml lapte de soia neîndulcit

Ne puteți urmări și pe Google News

Mâncare: 1 cutie de 400 g de fasole albă mare, 1 conservă de 400 g de fasole cannellini, 100 g de spanac, tocat grosier, sucul de la 1/2 lămâie

Pentru servire: fulgi de ardei iute şi pătrunjel tocat mărunt.

Mâncare de fasole cu roșii uscate. Se mănâncă pe pâine

Cum se prepară fasolea cu roşii uscate

Scurgeți nucile caju și adăugați-le într-un blender împreună cu toate celelalte ingrediente pentru sos. Se amestecă bine, până la omogenizare, adăugând încă un strop de lapte dacă este necesar.

Separat, scurgeți și clătiți ambele cutii de fasole și adăugați-le într-o tigaie mare. Se condimentează cu sare și piper. Turnați sosul în tigaie și amestecați la foc mediu până când este fierbinte.

Adăugați spanacul și continuați să amestecați până când acesta se ofilește. Asezonați mâncarea după gust și apoi stoarceți sucul de la 1/2 lămâie. Serviți după ce adăugați fulgi de ardei iute și pătrunjel deasupra.

Sursa: retetesivedete.ro