Regele Felipe și Regina Letizia a Spaniei se află într-o vizită de stat în Italia

Regele Felipe și Regina Letizia a Spaniei se află într-o vizită de stat în ItaliaRegina Letizia și Regele Felipe. Sursa foto Instagram

Regele Felipe și Regina Letizia a Spaniei se află într-o vizită de stat în Italia. „Este ceva cu totul special, nu este o vizită oarecare, țările noastre au relații intense și sunt foarte buni prieteni”, a spus Regele Felipe, care a fost primit la Quirinale de președintele Sergio Mattarella.

Vizită în Italia, la scurt timp după dezastrul din Valencia

A trecut puțin peste o lună de la inundațiile catastrofale din Valencia și acele imagini care arătaseră toată disperarea reginei, cu regele prins de guler de oamenii disperați au făcut înconjurul lumii.

Înainte de a pleca în Italia, suveranul spaniol s-a întors la Valencia, de data aceasta în catedrală, pentru o liturghie în memoria victimelor, fiind aplaudat la sosirea sa în biserică alături de Letizia: un omagiu adus curajului manifestat în noiembrie în timpul întâlnirii cu mulțimea exasperată.

Între Italia și Spania „există un sentiment comun asupra efectelor schimbărilor climatice, ale căror consecințe sunt binecunoscute: am transmis din nou condoleanțe Italiei pentru victimele regiunii Valencia, lovite de un dezastru pe care îl cunoaște și Italia.

Trebuie să lucrăm împreună la atenuarea și accelerarea esențială a schimbărilor climatice, spre o tranziție eficientă și globală”, a spus Președintele Republicii la finalul întâlnirii de la palatul Quirinale cu Regele Felipe al VI-lea și Regina Letizia a Spaniei.

Ce face cuplul regal spaniol în Italia

„Am împărtășit reflecții asupra viitorului UE într-un context global din ce în ce mai perfid. Noua legislatură, noua Comisie sunt chemate la o sarcină care pare a fi de mare angajament și inevitabilă: o reformă generală a Uniunii care privește metodele de luare a deciziilor, relansarea competitivității și o adevărată apărare comună europeană”, a adăugat președintele Mattarella.

Cuplul regal spaniol a aterizat marți la Roma, unde au fost întâmpinați de ambasadorul Italiei în Spania, Giuseppe Buccino Grimaldi, și de ambasadorul Spaniei în Italia.

Regele Felipe s-a întâlnit ieri cu comunitatea spaniolă din Italia și a vizitat Real Academia de Espana din Roma. Institutul Cervantes îi va oferi președintelui Sergio Mattarella Colar de la Real y Distinguida Orden Española de Carlos III, cea mai înaltă distincţie spaniolă care este acordată membrilor Casei Regale și extrem de rar personalităților străine, deoarece a fost creată pentru a recompensa eforturile și meritele excepționale ale cetățenilor spanioli.

O mare onoare care confirmă legătura strânsă dintre cele două țări și legătura personală a regelui (fiul unui suveran, Juan Carlos, care s-a născut la Roma) cu Italia și președintele Mattarella.

Sergio Mattarella

Sursa foto: Arhiva EVZ

Regele Felipe, Lectio magistralis la Universitatea Federico II

După Roma, regele Felipe va merge și la Napoli unde va ține o Lectio magistralis la Universitatea Federico II, şi unde– în mod excepțional – Felipe al VI-lea și Letizia vor avea drept ghid al oraşului de la poalele Vezuviului pe însuși președintele Mattarella. Va urma summit-ul economic care va reuni la Palatul Colonna excelența antreprenoriatului italian și spaniol.

În context european, vizita de stat a Familiei Regale Spaniole în Italia, ţări care reprezintă cea de-a treia şi cea de-a patra economie europeană, are o semnificație profundă pentru relațiile Italia-Spania, într-un moment de fragilitate a economiilor Franței și Germaniei.

O vizită care pentru Familia Regală Spaniolă se încadrează într-un an cu totul special, cel în care sunt aniversaţi primii zece ani de domnie. Nu întâmplător, în luna iunie publicaţia El Mundo titra: „El gran año de Felipe e Letizia”: zece ani de la jurământul ca nou rege al Spaniei şi douăzeci de ani de la nunta regală, din 2004.

În acești zece ani, înțelepciunea și echilibrul instituțional demonstrate de regele Felipe al VI-lea, care a gestionat și spinoasa chestiune catalană, completat de o regină, Letizia, care este mai aproape de sentimentul republican, au reușit să consolideze consensul pentru o monarhie moștenită de Felipe după abdicarea tatălui său Juan Carlos.

Cum e văzută monarhia spaniolă în Italia

„Monarhia trece printr-o perioadă foarte complicată din cauza situației politice spaniole și mai ales a scandalurilor regelui emerit, Juan Carlos, care a abdicat în favoarea fiului său Felipe al II-lea.

Însă noul rege Felipe, bine sfătuit și cu o soție care cunoaște de la sine mecanismele societăților în care trăim, a reușit totuși să-și construiască o imagine de fermitate în momentele cele mai grave, așa cum s-a văzut și în timpul încercării de secesiune a unei părţi minoritare a societății catalane, o situaţie care i-a sporit popularitatea”, a declarat pentru Corriere Luis de Leon Barga, scriitor și jurnalist istoric al agenției Efe, omul care acum douăzeci de ani, înainte de căsătoria cu Felipe, a învăţat-o pe tânăra Letizia meseria de jurnalist.

Iar în timpul dezastrului de la Valencia, imaginea regelui și a reginei murdari de noroi, îndurând mânia cetățenilor, a făcut ca inimile multor spanioli să reînceapă să bată pentru monarhie.

(Articol de Enrica Roddolo, Corriere della Sera; Traducerea: Cătălina Păunel, RADOR RADIO ROMÂNIA)

Ne puteți urmări și pe Google News