La plecarea de la festivitatea de inaugurare a unei noi clădiri din campusul Universităţii Ovidius din Constanţa, preşedintele Băsescu a fost întrebat dacă va promulga legea privind creşterea salariilor cadrelor didactice. Şeful statului a răspuns din mers: "Cum să nu!".

În cealaltă tabără, şeful Guvernului, prezent la ceremonia de deschidere a anului universitar 2008-2009 organizată de Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, a răspuns astfel unei întrebări a presei privind votul deputaţilor pentru creşterea salariilor în învăţământ.
"Am stat de vorbă cu câţiva foşti colegi ai mei şi i-am întrebat ce părere au. Mi-au spus aşa: primul lucru, creşterea nu a fost dorită de cadrele didactice. Doi: orice om raţional, şi aici sunt oameni cu educaţie care înţeleg mecanismele economice, orice om cu cap îşi dă seama că o astfel de creştere a salariilor nu este sustenabilă", a spus Tăriceanu, citat de Mediafax.

El a arătat că majorările salariale trebuie corelate cu nivelul creşterii economice şi a caracterizat votul deputaţilor ca fiind unul populist.

"Este o atitudine a Parlamentului de un superpopulism cum nu am mai văzut demult, se apropie alegerile. Eu privesc de la distanţă cu multă rezervă aceste decizii şi acest entuziam. I-aş întreba pe parlamentari dacă au stat mult şi s-au gândit când au luat această decizie. Parlamentul trebuia să se fi gândit la fondurile necesare", a adăugat premierul.

CITIŢI ŞI:

Lefuri "de campanie" pentru dascăli