Bogdan Olteanu a fost impus purtător de cuvânt al PNL, deşi Orban, ca vicepreşedinte, se ocupa de imaginea şi comunicarea partidului.
Preşedintele PNL, Călin Popescu- Tăriceanu, a reuşit, ieri, în şedinţa conducerii liberale, să taie din atribuţiile de vicepreşedinte pentru imagine ale unuia dintre adversarii săi la şefia partidului - Ludovic Orban. Tăriceanu l-a instalat ca purtător de cuvânt pe Bogdan Olteanu, un apropiat al său, care va vorbi de acum încolo oficial în numele liberalilor. Pe hârtie, Orban este şeful lui Olteanu, dar acesta din urmă va conduce un „departament al purtătorului de cuvânt“ şi va gestiona, practic, capitolul imagine. Tăriceanu a luat-o pe ocolite Şedinţa de ieri a venit după ce, în weekend, Ludovic Orban şi-a reafirmat dorinţa de a candida la şefia partidului şi a declarat, pentru „Evenimentul zilei“, că Tăriceanu „nu mai poate“ să îmbunătăţească rezultatul electoral al PNL. În timp ce Relu Fenechiu l-a criticat pe Orban pentru interviu, Tăriceanu nu i-a reproşat explicit declaraţiile din presă, comentând doar că sunt unii lideri care spun presei mai mult decât ar trebui când vine vorba despre situaţia din partid. El a preferat strategia învăluirii, afirmând că PNL trebuie să ia măsuri la capitolul comunicare, unde partidul a avut lipsuri serioase. Pentru a ambala plasarea lui Olteanu, Tăriceanu a spus că este nevoie de un grup de lideri politici care să coordoneze capitolul comunicare, între aceştia menţionându- i pe vicepreşedinţii pentru imagine (Orban) şi pentru strategii politice (Crin Antonescu) şi pe liderii grupurilor parlamentare. În plus, Tăriceanu a spus că partidul are nevoie de un purtător de cuvânt în persoana lui Bogdan Olteanu. Crin Antonescu, Ludovic Orban şi Norica Nicolai s-au opus desemnării acestuia. Ei au cerut ca PNL fie să nu desemneze un purtător de cuvânt, fie să aleagă o persoană „cu imagine bună“, avansând numele Adrianei Săftoiu. Aceasta a refuzat pe motiv că a deţinut o funcţie similară la Cotroceni. Olteanu e, oficial, subordonatul lui Orban
În cele din urmă, Olteanu, singurul candidat la funcţia de purtător de cuvânt, a câştigat postul cu 15 voturi „pentru“, nouă „împotrivă“ şi cinci abţineri, urmând ca Adriana Săftoiu să coordoneze „partea tehnică“. Votul de ieri a fost interpretat diferit de liderii partidului. „Sper că ai înţeles că prin această decizie eşti subordonatul lui Ludovic Orban“, i-ar fi spus Antonescu lui Olteanu după vot. Acesta i-a răspuns că este dispus să lucreze cu Orban pentru imaginea partidului. Cu toate acestea, cum Tăriceanu a anunţat că Olteanu va avea în subordine un „departament al purtătorului de cuvânt“ şi în acest fel va fi singurul cu atribuţii executive, alţi lideri ai partidului consideră că el a devenit, practic, înlocuitorul lui Orban. Războiul declaraţiilor
O nouă dispută la vârful PNL va avea loc pe 4 februarie, în cadrul Delegaţiei Permanente, din care fac parte, alături de membrii conducerii centrale, şi şefii filialelor. Delegaţia Permanentă este forul care stabileşte data congresului, iar Tăriceanu vrea un congres în luna iulie, în timp ce Ludovic Orban şi Crin Antonescu pledează pentru organizarea mai rapidă a acestuia.
Până la întâlnirea cu şefii de filiale, cele două tabere încearcă să le transmită acestora că adversarii au răspunderea pentru faptul că rămân în opoziţie. „Nu a existat cu adevărat voinţa de a se constitui un guvern PNL-PDL. Şi din partea negociatorilor noştri, dar şi din partea PDL“, a afirmat Orban în interviul din „Evenimentul zilei“. În replică, Bogdan Olteanu l-a acuzat pe Orban că a blocat negocierile, criticându-l pe Băsescu.
CITIŢI ŞI: