Victor Ponta

Victor Viorel Ponta, politician român, născut la 20 septembrie 1972.

Ultima funcție: prim-ministru (7 mai 2012 – 22 iunie 2015; 9 – 29 iulie 2015; 10 august 2015 – 5 noiembrie 2015).

A mai fost membru al Guvernului ca ministru al Relației cu Parlamentul sau șef al Corpului de Control.

A fost președinte al PSD, acum este președintele Pro România.

Crin Antonescu: Ponta a început să facă greşeli foarte mari şi e pe cale să piardă Preşedinţia României

Crin Antonescu: Ponta a început să facă greşeli foarte mari şi e pe cale să piardă Preşedinţia României

Crin Antonescu consideră că ordonanţa de urgenţă privind migrația aleşilor locali este ”o greşeală uriaşă” şi că Victor Ponta este pe cale să piardă Preşedinţia României. ”Ce l-a determinat pe...

Subvenţii pentru trei milioane de fermieri

Subvenţii pentru trei milioane de fermieri

Premierul României, Victor Ponta, a anunţat joi în şedinţa de Guvern, că va adopta ordonanţa privind subvenţiile acordate celor trei milioane de agricultori de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie...

Ambasada Marii Britanii, despre ordonanţa care legalizează traseismul politic: "Modificările legislative intră în competenţa parlamentului ales democratic"

Ambasada Marii Britanii, despre ordonanţa care legalizează traseismul politic: "Modificările legislative intră în competenţa parlamentului ales democratic"

Ambasada Marii Britanii a răspuns unei întrebări adresate de Hotnews, despre ordonanţa de urgenţă care le dă libertate aleşilor locali să-şi schimbe partidul fără să îşi piardă mandatul. "Legislaţia privind...

„Pomeni electorale” de la Radu Mazăre

„Pomeni electorale” de la Radu Mazăre

Consilierii locali constănţeni au aprobat astăzi, la propunerea primarului Radu Mazăre, acordarea de facilităţi la transportul în comun pentru pensionarii care au venituri până în 1000 de lei. În plus,...

Victor Ponta și migrația aleșilor locali

Victor Ponta și migrația aleșilor locali

„Îmi asum ordonanța cu aleșii locali. Primarii nu sunt sclavi pe moșia lui Blaga sau Johannis, pot să fie liberi”. Cuvintele rostite de Victor Ponta la începutul ședinței de guvern...

JURNAL DE CAMPANIE: Ponta în Turcia, după ce a fost în Moldova;​ Iohannis a prins glas şi ia judeţele la picior, în căutarea activului ACL; Elena Udrea, alături de românii obişnuiţi; Cristi Diaconescu se plânge că nu are semnături.

Întors din Republica Moldova, candidatul Ponta merge în Turcia cu ocazia depunerii jurământului noului preşedinte, Recep Tayyip Erdoğan. Iohannis a fost împins în prima linie la acţiunea ACL din faţa...

PMP organizează un protest în fața instituției Avocatului Poporului

PMP organizează un protest în fața instituției Avocatului Poporului

Partidul Mișcarea Populară organizează un protest, astăzi, începând cu ora 15.00 în fața instituției Avocatului Poporului. ”Partidul Mişcarea Populară condamnă Ordonanţă privind migraţia aleşilor locali pe care o consideră profund...

Ponta: Îmi asum ordonanța cu aleșii locali. Vor avea la dispoziție 45 de zile să fie independenți sau să-și aleagă un partid. "Primarii nu sunt scalvi pe moșia lui Blaga și Iohannis, pot să fie liberi"

Premierul Victor Ponta a declarat la începutul şedinţei Guvernului, că îşi asumă OUG privind migraţia primarilor, pentru că trebuie făcută dreptate, el precizând şi că termenul în care aleşii locali...

Victor Ponta: SUA felicita România şi Republica Moldova pentru inaugurarea gazoductului Iași-Ungheni

Victor Ponta: SUA felicita România şi Republica Moldova pentru inaugurarea gazoductului Iași-Ungheni

Premierul Victor Ponta a anunțat într-o postare pe pagina sa de Facebook că Statele Unite ale Americii a felicitat România, Republica Moldova și Uniunea Europeană pentru finalizarea proiectului gazoductului Iași-Ungheni....

Ceremonia de învestire a lui Darius Vâlcov în funcția de ministru al Bugetului va avea loc mâine

Ceremonia de învestire a lui Darius Vâlcov în funcția de ministru al Bugetului va avea loc mâine

Ceremonia de învestire a lui Darius Vâlcov în funcția de ministru al Bugetului va avea loc mâine la ora 11.00, la Palatul Cotroceni, a anunțat Administrația Prezidențială. Învestirea în funcția...

Ponta i-a transmis lui Ashton că este esenţial ca Ucraina să-şi asigure graniţa cu Federaţia Rusă

Ponta i-a transmis lui Ashton că este esenţial ca Ucraina să-şi asigure graniţa cu Federaţia Rusă

La întrevederea cu Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Catherine Ashton, premierul Ponta i-a transmis că România susţine sancţiunile impuse Federaţiei Ruse şi că este esenţial...

Președintele Traian Băsescu susține o declarație de presă la 19.30

Președintele Traian Băsescu susține o declarație de presă la 19.30

Preşedintele Traian Băsescu susţine o declaraţie de presă în această seară, de la ora 19.30, la Palatul Cotroceni. Rămâneți pe EVZ.RO pentru a urmări principalele declarații ale președintelui.

Ponta, la inagurarea gazoductului Iaşi-Ungheni: Moldova nu va mai sta cu teama că rămâne fără energie

Ponta, la inagurarea gazoductului Iaşi-Ungheni: Moldova nu va mai sta cu teama că rămâne fără energie

Premierul Victor Ponta, omologul său moldovean, Iurie Leancă, şi comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger, au inaugurat astăzi gazoductul Iaşi-Ungheni. Cu această ocazie, Victor Ponta a subliniat Moldova nu va...

JURNAL DE CAMPANIE: Ponta aleargă după voturile moldovenilor; Iohannis "s-a dat lovit" după gafa comisă; Elena Udrea se opune categoric OUG-ului lui Dragnea; Macovei – donează în campania Ice Bucket Challenge pentru bolnavii din SUA, nu din România

Pentru candidatul Victor Ponta, campania pentru alegerile prezidenţiale s-a mutat peste hotare. Premierul Ponta a fost prezent astăzi la Chişinău, unde a marcat Ziua Independenţei Republicii Moldova, precum şi finalizarea...

Proiect OUG: Primarii, şefii de Consilii Judeţene şi consilierii vor avea un termen 10 zile pentru a-şi alege partidul

Proiect OUG: Primarii, şefii de Consilii Judeţene şi consilierii vor avea un termen 10 zile pentru a-şi alege partidul

Primarii, preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, precum şi candidaţii declaraţi supleanţi vor avea la dispoziţie zece zile pentru a-şi exprima în scris opţiunea cu privire la partidul...

Ponta: Este prima dată când Republica Moldova îş aniversează independenţa ca stat asociat la UE

Ponta: Este prima dată când Republica Moldova îş aniversează independenţa ca stat asociat la UE

Premierul Victor Ponta a transmis un mesaj cu prilejul aniversării Zilei Independenţei Republicii Moldova, subliniind că este pentru prima dată când ţara vecină marchează acest eveniment ca stat asociat la...

Cele 5 reguli de campanie ale lui Iohannis. Toate încep cu "Nu"

Cele 5 reguli de campanie ale lui Iohannis. Toate încep cu "Nu"

Jurnalistul Bogdan Stoica este de părere că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, va pierde cursa pentru şefia statului în acest an din cauza regulilor nepotrivite de campanie pe care le-a impus....

Un preşedinte care să ne aducă trenurile la fix, se poate?

Un preşedinte care să ne aducă trenurile la fix, se poate?

Am avut candidaţi care ne promiteau că trimit români în spaţiu, alţii că fac autostrăzi suspendate, acum sunt unii care ne doresc printre cele mai puternice ţări din Europa. Ni...

Eleana Udrea: Voi intra în turul doi. Sunt un candidat mai bun decât Iohannis, decât toţi ceilalţi

Eleana Udrea: Voi intra în turul doi. Sunt un candidat mai bun decât Iohannis, decât toţi ceilalţi

Candidatul Partidului Mişcarea Populară (PMP), Elena Udrea, și-a exprimat convingerea, la România TV, că va ajunge în turul doi pentru că este un candidat mai bun decât oricare altul. Elena...

Elena Udrea: Se încearcă deturnarea campaniei electorale prin implicarea preşedintelui Traian Băsescu

Elena Udrea: Se încearcă deturnarea campaniei electorale prin implicarea preşedintelui Traian Băsescu

Elena Udrea, candidatul PMP la alegerile prezidențiale, a declarat că Victor Ponta încearcă să deturneze campania electorală pentru alegerile prezidenţiale. „Se încearcă atragerea preşedintelui în campanie, pentru a se crea...