traian băsescu

Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.

Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.

Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.

În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.

Scandal imens cu Elena Băsescu. ACUZAŢII GRELE, concediere furtunoasă şi DETALII PICANTE

Scandal imens cu Elena Băsescu. ACUZAŢII GRELE, concediere furtunoasă şi DETALII PICANTE

Elena, fiica cea mică a fostului preşedinte Traian Băsescu, şi-a acuzat antrenorul de fitness că ar fi hărţuit-o sexual. Aceasta a făcut plângere la conducerea sălii de sport. Antrenorul de...

Elena Udrea: În loc să cerem actualei PUTERI să OPREASCĂ ABUZURILE, noi vorbim tot de Băsescu

Elena Udrea: În loc să cerem actualei PUTERI să OPREASCĂ ABUZURILE, noi vorbim tot de Băsescu

Într-o intervenţie telefonică a Elenei Udrea la un post de televiziune, a făcut câteva declaraţii despre tot ceea ce se întâmplă astăzi spunând că: din laşitate se tot dă vina...

Fost secretar de stat adus sub ESCORTĂ la audieri

Fost secretar de stat adus sub ESCORTĂ la audieri

Fost secretar de stat în Ministerul Justiției, condamnat la cinci ani de închisoare pentru fapte de corupție, este audiat miercuri, în jurul orelor 16.00 la Comisia parlamentară pentru controlul activităţii...

Anunț BOMBĂ de la Traian Băsescu. Mișcare de ULTIMĂ oră al fostului PREȘEDINTE

Anunț BOMBĂ de la Traian Băsescu. Mișcare de ULTIMĂ oră al fostului PREȘEDINTE

Traian Băsescu a confirmat că se va prezenta la Comisia de control al activităţii SRI, urmând ca audierea lui să aibă loc săptămâna viitoare. Informația a fost dată de preşedintele...

Băsescu, RĂSPUNS SAVUROS la invitația de a fi AUDIAT de către Comisia SRI

Băsescu, RĂSPUNS SAVUROS la invitația de a fi AUDIAT de către Comisia SRI

Senatorul PMP, Traian Băsescu, a răspuns ironic cu privire la invitația, la o audiere joia aceasta, în Comisia parlamentară de Control al SRI, susținând că nu a primit nicio invitație...

Băsescu, DECLARAȚII INCEDIARE la Chișinău. CÂND va adera Republica Moldova la UE

Băsescu, DECLARAȚII INCEDIARE la Chișinău. CÂND va adera Republica Moldova la UE

Traian Băsescu a făcut o serie de afirmații surprinzătoare, într-un interviu acordat unui publicații din Chișinău. Implicat în viața politică de peste Prut și deținând președinția de onoare a Partidului...

DEZVĂLUIRILE lui Voronin. Ce NEGOCIERE a încercat Băsescu peste Prut

DEZVĂLUIRILE lui Voronin. Ce NEGOCIERE a încercat Băsescu peste Prut

Traian Băsescu, a încercat să poarte negocieri, în perioada cât era președinte al României, cu liderul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Vladimir Voronin, în vederea unirii celor două țări,...

Dodon cere AUTORITĂȚILOR să-l declare PERSONA NON-GRATA pe Băsescu peste Prut

Dodon cere AUTORITĂȚILOR să-l declare PERSONA NON-GRATA pe Băsescu peste Prut

După ce i-a retras cetățenia moldovenească, formațiunea politică a președintelui moldovean Igor Dodon, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), a solicitat autorităților republicii să-l declare pe fostul șef al statului,...

Tudorel Toader, invitat la AUDIERE de către comisia parlamentară SIPA

Tudorel Toader, invitat la AUDIERE de către comisia parlamentară SIPA

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, va fi chemat joia viitoare, la ora 10.00, la audiere în Comisia parlamentară a arhivei SIPA, pentru a lămuri demersurile pe care le-a avut în ceea...

Scenariu halucinant în politică! NEGOCIERI PENTRU SALVAREA CODRUŢEI Kovesi. Sunt semne din ce în ce mai clare

Scenariu halucinant în politică! NEGOCIERI PENTRU SALVAREA CODRUŢEI Kovesi. Sunt semne din ce în ce mai clare

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, are zilele numărate la cârma Direcției Naționale Anticorupției. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, susținătorii lui Kovesi au intrat la negocieri cu PSD pentru a...

Băsescu despre Dodon: ”Ar da mâine ţara ruşilor. Noroc că nu se grăbeşte Putin”

Băsescu despre Dodon: ”Ar da mâine ţara ruşilor. Noroc că nu se grăbeşte Putin”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a iscat valuri în timpul ultimei sale apariții la o emisiune televizată din Chişinău, când a spus că este o diferenţă radicală între fostul şi actualul...

Băsescu ATACĂ CSM pentru avizul negativ la modificarea Legilor Justiției: „A acționat la ordinul...”

Băsescu ATACĂ CSM pentru avizul negativ la modificarea Legilor Justiției: „A acționat la ordinul...”

Liderul PMP, Traian Băsescu, sare în apărarea ministrului Justiției, Tudorel Toader și critică CSM pentru avizul negativ dat la modificarea legilor Justiției. Pe de altă, parte, fostul șef al statului...

Băsescu SE DEZLĂNȚUIE împotriva COALIȚIEI: „Dragnea ”

Băsescu SE DEZLĂNȚUIE împotriva COALIȚIEI: „Dragnea ”

Președintele PMP, Traian Băsescu, a criticat foarte dur coaliția de guvernare și în special pe liderul PSD, Liviu Dragnea, pe care l-a catalogat „un analfabet economic”. Fostul șef al statului...

Băsescu intră în campanie electorală în Republica Moldova

Băsescu intră în campanie electorală în Republica Moldova

Fostul președinte Traian Băsescu va participa săptămâna viitoare, în două raioane din Republica Moldova, la mitinguri și întâlniri electorale organizate de Partidul Unității Naționale (PUN) de peste Prut, al cărui...

Traian Băsescu despre LEGILE JUSTIŢIEI. „Publicului i s-a lăsat impresia că justiția se face în parchete, că acolo vezi oamenii în cătuşe”

Traian Băsescu despre LEGILE JUSTIŢIEI. „Publicului i s-a lăsat impresia că justiția se face în parchete, că acolo vezi oamenii în cătuşe”

Traian Băsescu a vorbit despre controversatele Legi ale Justiţiei, mărturisind însă că ele au şi părţi bune. Mai exact,fostul preşedinte a menţionat că proiectul privind modificarea legilor justiției propus de...

Traian Băsescu: „Acum PROCURORII lucrează cu POLIŢIA, SRI”

Traian Băsescu: „Acum PROCURORII lucrează cu POLIŢIA, SRI”

Traian Băsescu a declarat, în această seară, că cei patru judecători din CSM, care au votat împotriva modificarilor legilor justiţiei, şi-au trădat credinţa de judecători. Fostul preşedinte al României, Traian...

Elena Udrea şi Elena Băsescu, APARIŢIE INCENDIARĂ! Cum s-au fotografiat cele două la NUNTA UNUI MILIONAR- Galerie Foto

Elena Udrea şi Elena Băsescu, APARIŢIE INCENDIARĂ! Cum s-au fotografiat cele două la NUNTA UNUI MILIONAR- Galerie Foto

Fosta șefă de la Turism, Elena Udrea, și-a surprins fanii cu o nouă apariție incendiară, de această dată alături de nimeni alta decât Elena Băsescu, fiica fostului președinte. „Casă de...

Tribunalul a decis. UNPR nu mai există

Tribunalul a decis. UNPR nu mai există

Fostul senator UNPR, Marian Vasiliev, care a contestat în instanță fuziunea partidului cu PMP, a pierdut procesul. Curtea de Apel București a dat, pe 28 septembrie, o hotârâre definitivă în...

Traian Băsescu, IPOTEZĂ-ŞOC! Cine este ADEVĂRATA ŢINTĂ din DOSARUL BELINA

Traian Băsescu, IPOTEZĂ-ŞOC! Cine este ADEVĂRATA ŢINTĂ din DOSARUL BELINA

Fostul președinte Traian Băsescu a lansat o ipoteză suprinzătoare cu privire la dosarul „Belina” în care sunt anchetate Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, miniștri în guvernul Tudose. Băsescu susține că...

Traian Băsescu despre RĂZBOIUL DESCHIS din justiţie. „Inspecţia Judiciară trebuie scoasă de sub controlul CSM”. Mesajul acestuia pentru IOHANNIS

Traian Băsescu despre RĂZBOIUL DESCHIS din justiţie. „Inspecţia Judiciară trebuie scoasă de sub controlul CSM”. Mesajul acestuia pentru IOHANNIS

Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a vorbit, în această seară la B1tv despre conflictul deschis, din ultimele săptămâni, din peisajul justiţiei din România. Băsescu a vorbit despre protejarea judecătorilor...