traian băsescu

Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Basarabi, Constanța, România) este un politician român, fost președinte al României între 2004 și 2014. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD. Traian Băsescu a fost în regimul comunist colaborator cu Securitatea ca Poliție politică sub numele de cod Petrov, fapt dovedit la Înalta Curte de Justiție a României, care a admis cererea CNSAS de constatare a calității de colaborator pentru fostul președinte al României.

Traian Băsescu este un politician și fost președinte al României, care a servit în acest post între anii 2004-2014. El a câștigat alegerile prezidențiale în 2004, ca candidat al Partidului Democrat Liberal și a fost reales în 2009. Înainte de a fi ales președinte, Băsescu a servit ca primar al orașului București și ca ministru al transporturilor.

Băsescu este cunoscut pentru reformele sale anti-corupție și pentru înțelegerea sa cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. El a încurajat reformarea justiției, luptat împotriva corupției și a înțeles să modernizeze economia României.

În timpul mandatului său a avut conflicte cu parlamentul și a fost suspendat de două ori din funcție, dar a fost reinstalat dupa refrendum. După mandatul său el a rămas un important lider al Partidului Democrat Liberal și un critic al unor decizii luate de guvernul de după el.

Politica ASCUNSĂ a lui Mugur Isărescu l-a înfuriat pe Băsescu. Vorbe GRELE adresate de fostul ȘEF al STATULUI

Politica ASCUNSĂ a lui Mugur Isărescu l-a înfuriat pe Băsescu. Vorbe GRELE adresate de fostul ȘEF al STATULUI

Mugur Isărescu este unul dintre cei mai controversați oameni din România, deciziile sale și susținerea față de bănci fiind aspru criticate. Pe lista numelor „grele” care îl critică pe Isărescu...

UN NOU SCANDAL maghiaro-român. Benzinăriile Mol distribuie HĂRŢILE ŢINUTULUI SECUIESC. Băsescu şi Tomac au reacţionat primii

UN NOU SCANDAL maghiaro-român. Benzinăriile Mol distribuie HĂRŢILE ŢINUTULUI SECUIESC. Băsescu şi Tomac au reacţionat primii

La puţin timp după ce fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a atras atenţia asupra faptului că în benzinăriile Mol se desfăşoară o campanie cu hărţi ale Ţinutului Secuiesc autonom,...

Băsescu, prima reacție după ce a fost ACUZAT de FRAUDAREA alegerilor: Sunt atât de ridicoli....

Băsescu, prima reacție după ce a fost ACUZAT de FRAUDAREA alegerilor: Sunt atât de ridicoli....

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a oferit prima reacție după raportul Comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009. Acuzat de fraudarea alegerilor din 2009, Traian Băsescu afirmă că nu...

Băsescu l-a ridiculizat pe Hunor după MESAJUL DESPRE ZIUA NAŢIONALĂ a României: „Nu am să uit…”

Băsescu l-a ridiculizat pe Hunor după MESAJUL DESPRE ZIUA NAŢIONALĂ a României: „Nu am să uit…”

Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a făcut un apel către toţi românii, în care le cere să nu-şi mai alimenteze maşinile folosind carburant de la benzinăriile companiei ungare Mol,...

Oana Florea, ATAC la liberali:  „PNL nu a făcut nicio propunere şi nu a cerut detalii cu privire la raportul Comisiei”

Oana Florea, ATAC la liberali: „PNL nu a făcut nicio propunere şi nu a cerut detalii cu privire la raportul Comisiei”

Președintele Comisiei de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009, Oana Florea, vine cu o serie de precizări, după ce liberalii au părăsit, în semn de protest, sala de ședință la...

După ce a recunoscut că nu poate verifica DNA și SRI, COMISIA DE ANCHETA A ALEGERILOR DIN 2009 a ratat misiunea

După ce a recunoscut că nu poate verifica DNA și SRI, COMISIA DE ANCHETA A ALEGERILOR DIN 2009 a ratat misiunea

Comisia de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009 și-a recunoscut, prin raportul prezentat ieri, neputința de a merge pe urmele SRI și DNA pentru a dovedi că aceste instituții s-au...

SESIZARE INCENDIARĂ! Traian Băsescu, Emil Boc și Hillary Clinton, vor fi audiați de procurorii DNA

SESIZARE INCENDIARĂ! Traian Băsescu, Emil Boc și Hillary Clinton, vor fi audiați de procurorii DNA

Procurorii anticorupție au pe masă un dosar care ar putea să o aducă pe domna Clinton în fața anchetatorilor români. Igrid Mocanu, fosta șefă ANPR, a depus astăzi o plângere...

VICTOR PONTA, REPLICĂ DURĂ din partea unui lider PSD: „Să ne povestească despre PACTUL cu Băsescu...”

VICTOR PONTA, REPLICĂ DURĂ din partea unui lider PSD: „Să ne povestească despre PACTUL cu Băsescu...”

Fostul premier Victor Ponta ar trebui să povestească, înainte să critice partidul pe care l-a condus, despre pactul de coabitare încheiat cu fostul preşedinte Traian Băsescu, precum şi despre "şpriţurile...

PONTA, atac MULTIPLU: „De la Băsescu la Dragnea – din lac în puţ”

PONTA, atac MULTIPLU: „De la Băsescu la Dragnea – din lac în puţ”

Victor Ponta a comentat, marţi, modificările propuse de ministrul finanţelor privind plata defalcată a TVA-ului, dar nu s-a putut abţine să nu-l „ia la rost” şi pe Liviu Dragnea. Fostul...

DRAGNEA was telling in 2013 that KOVESI will be named DNA Chief because she was very mad at BASESCU (V)

DRAGNEA was telling in 2013 that KOVESI will be named DNA Chief because she was very mad at BASESCU (V)

Liviu Dragnea returns as a character in this episode also. "We are the State!", disclosed by Evenimentul Zilei, brought in front of public opinion a whole branch of personal relations,...

Mircea BĂSESCU, în RĂZBOI cu DNA. Când va fi eliberat condiționat

Mircea BĂSESCU, în RĂZBOI cu DNA. Când va fi eliberat condiționat

Tribunalul Constanța urmează să se pronunțe în privința eliberării condiționate a lui Mircea Basescu, după ce în această dimineață judecătorul a ascultat pledoariile părților din proces. S-a judecat, de fapt,...

Traian Băsescu REVINE în FORȚĂ! Subiectul SENSIBIL atins de fostul ȘEF al României

Traian Băsescu REVINE în FORȚĂ! Subiectul SENSIBIL atins de fostul ȘEF al României

Traian Băsescu a revenit în spațiul virtual după aproape o lună, fostul președinte având un mesaj sensibil pentru românii din întreaga lume. Fostul șef al statului a făcut apel, cu...

Ciutacu, despre Mihai Tudose: „Experimentul” Securității

Ciutacu, despre Mihai Tudose: „Experimentul” Securității

Jurnalistul Victor Ciutacu susține că premierul Mihai Tudose ar avea „înțelegeri oculte”cu oameni „sus puși”. De asemenea, Ciutacu afirmă că Tudose este „experimentul” Securității, care a venit după altul „nereușit”,...

LUDOVIC ORBAN se CONTRAZICE în problema numirii șefilor din JUSTIȚIE. Ce spunea în urmă cu 4 ani?

LUDOVIC ORBAN se CONTRAZICE în problema numirii șefilor din JUSTIȚIE. Ce spunea în urmă cu 4 ani?

Ludovic Orban este unul din cei mai vocali lideri ai opoziției în problema eliminării președintelui din procedura de numire a șefilor din justiție și a procurorului general. În urmă cu...

Dan Andronic REACȚIONEAZĂ ACID după scrisoarea lui Kovesi: „Martor mincinos. Este un exemplu clasic de comportament infracțional”

Dan Andronic REACȚIONEAZĂ ACID după scrisoarea lui Kovesi: „Martor mincinos. Este un exemplu clasic de comportament infracțional”

Dan Andronic a reacționat acid, pe pagina sa de Facebook, după ce Şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruța Kovesi, a răspuns printr-o scrisoare la întrebările Comisiei de anchetă parlamentară...

Elena Băsescu se distrează în vacanță cu sporturi nautice. Imagini inedite - Galerie foto

Elena Băsescu se distrează în vacanță cu sporturi nautice. Imagini inedite - Galerie foto

Elena Băsescu se distrează în vacanță, în familie, făcând mult sport. Fata cea mică a fostului președinte a publicat pe contul ei de socializare fotografii inedite. Elena Băsescu este într-o...

Cine este bruneta MISTERIOASĂ care apare MEREU lângă Klaus Iohannis?

Cine este bruneta MISTERIOASĂ care apare MEREU lângă Klaus Iohannis?

Nu există eveniment la care să nu fie remarcată o brunetă tunsă scurt care coordonează absolut tot, indiferent de ocazie, îndrumând paşii președintelui României, Klaus Iohannis. Paractic, şi pe parcursul...

Gerea sare la gâtul preşedintelui PNL: „Orban conduce astăzi PDL-ul lui Traian Băsescu!”

Gerea sare la gâtul preşedintelui PNL: „Orban conduce astăzi PDL-ul lui Traian Băsescu!”

Vicepreşedintele ALDE Andrei Gerea susţine că Ludovic Orban conduce fostul PDL al lui Traian Băsescu, "un partid lipsit de valori şi care slujeşte instituţiile de forţă". "PNL condus astăzi de...

Mircea Băsescu, la UN PAS DE ELIBERAREA CONDIŢIONATĂ. Când se vor pronunţa magistraţii Tribunalului Constanţa. DECIZIA VA FI DEFINITIVĂ!

Mircea Băsescu, la UN PAS DE ELIBERAREA CONDIŢIONATĂ. Când se vor pronunţa magistraţii Tribunalului Constanţa. DECIZIA VA FI DEFINITIVĂ!

Magistraţii Tribunalului Constanţa vor judeca în 4 septembrie contestaţia DNA la decizia Judecătoriei Medgidia de eliberare condiţionată a lui Mircea Băsescu, condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de...

Bercea Mondialul s-a DEZLĂNȚUIT din spatele GRATIILOR! AMENINȚĂRI pentru Mircea Băsescu

Bercea Mondialul s-a DEZLĂNȚUIT din spatele GRATIILOR! AMENINȚĂRI pentru Mircea Băsescu

Bercea Mondialul a vorbit, într-un interviu acordat pentru emisiunea „Sinteza zilei”, despre arestarea sa. Întrebat de ce s-a ajuns la situația în care să fie închis, Bercea Mondialul a răspuns...