tarife

Se ieftineşte telefonia mobilă! Primele reacţii ale giganţilor din industrie

Se ieftineşte telefonia mobilă! Primele reacţii ale giganţilor din industrie

Începând din 15 iunie 2017 vor fi eliminate tarifele de roaming. Această decizie a fost luată de Comisia Europeană (CE), după mai multe discuţii cu operatorii de telefonie mobilă. “Comisia...

Cât costă să închiriezi stadionul Naţional Arena

Cât costă să închiriezi stadionul Naţional Arena

Edilii Capitalei au stabilit tarifele privin închirierea gazonului de pe stadionul Naţional Arena, dar şi a tribunelor sau a altor spaţii din cadrul stadionului. Şi tariful pentru parcarea maşinii ar...

Taxe mai mici din 2017. Şoferii ar trebui să achite mai puţin pentru combustibil. Consumatorii casnici beneficiază de ieftinirea energiei electrice cu 2%, iar pensionarii vor avea venituri mai mari

Taxe mai mici din 2017. Şoferii ar trebui să achite mai puţin pentru combustibil. Consumatorii casnici beneficiază de ieftinirea energiei electrice cu 2%, iar pensionarii vor avea venituri mai mari

Anul 2017 aduce încă o serie de relaxări fiscale pentru români, prevăzute în Codul Fiscal pentru a intra în vigoare de la 1 ianuarie, precum reducerea TVA de la 20%...

Iohannis RETRIMITE în Parlament o LEGE IMPORTANTĂ referitoare la ELIMINAREA unor taxe și tarife

Iohannis RETRIMITE în Parlament o LEGE IMPORTANTĂ referitoare la ELIMINAREA unor taxe și tarife

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind eliminarea unor taxe şi tarife, cât şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, informează Administraţia Prezidenţială. "Legea privind...

UBER devine cea mai IEFTINĂ opţiune de a te DEPLASA în CAPITALĂ

UBER devine cea mai IEFTINĂ opţiune de a te DEPLASA în CAPITALĂ

Uber a anunţat că va face o serie de schimbări pentru a face serviciul mai accesibil pentru cât mai mulţi pasageri şi şoferi parteneri în Bucureşti. "Începand de astăzi, marţi,...

Administrarea sistemului de apă din București. Marile provocări ca să menții în funcțiune o rețea veche și de 100 de ani

Administrarea sistemului de apă din București. Marile provocări ca să menții în funcțiune o rețea veche și de 100 de ani

Rețelele vechi de transport ale apei, felul în care românul înțelege să folosească sistemul de canalizare, deversând substanțe care erodează puternic țevile prin care curge apa astfel poluată sunt principalele...

Apa Nova începe modernizarea rețelei de apă din București

Apa Nova începe modernizarea rețelei de apă din București

Bucureștiul va intra într-un plan de modernizare a rețelei de apă, mai întâi cu două artere importante: Calea Floreasca și Știrbei Vodă. Dincolo de infrastructura stradală, compania Apa Nova ar...

Circul Globus se mută pe LITORAL. ARTIŞTII şi ANIMALELE vor face SPECTACOLl pe nisipul fierbinte al staţiunii MAMAIA

Circul Globus se mută pe LITORAL. ARTIŞTII şi ANIMALELE vor face SPECTACOLl pe nisipul fierbinte al staţiunii MAMAIA

Jonglerii, acrobaţii, dresuri, numere de magie interesante şi multe momente inedite. Acestea sunt ingredientele unui spectacol inedit oferit de Circ&Variete Globus. Râsetele celor mici şi bucuria părinţilor se vor muta...

Scădere  ACUTĂ a prețurilor în prima lună a anului, potrivit INS. IATĂ cum se justifică

Scădere ACUTĂ a prețurilor în prima lună a anului, potrivit INS. IATĂ cum se justifică

Inflația anuală a fost de 2,1% în prima lună a anului, față de ianuarie 2015, potrivit datelor prezentate astăzi de Institutul Național de Statisitică. Astfel, prețurile alimentare au indicat o...

Cine ar putea plăti tarife mai mici pentru consumul de gaze

Cine ar putea plăti tarife mai mici pentru consumul de gaze

Consumatorii de gaze casnici cu venituri mici şi cei care din motive de vârstă sau sănătate necesită continuarea în alimentarea cu gaze naturale vor fi consideraţi clienţi vulnerabili, potrivit unui...

Premieră în România: 2015, primul an în care prețurile au scăzut, datorită alimentelor

Premieră în România: 2015, primul an în care prețurile au scăzut, datorită alimentelor

Inflația anuală a scăzut în 2015, respective în perioada decembrie 2015 – decembrie 2014 la minus 0,9%, un minim al ultimilor 25 de ani. Scăderea de TVA dar și alți...

Apa Nova: Am respectat reglementările în vigoare!

Apa Nova: Am respectat reglementările în vigoare!

Oficialii Apa Nova consideră că firma a respectat reglementările referitoare la calitatea şi continuitatea serviciilor oferite. Trei afaceriști, printre care consilierul lui Sorin Oprescu și fostul trezorier al PNL, Costin...

CRESC prețurile pe LITORAL: VEZI aici cât costă o noapte de cazare

CRESC prețurile pe LITORAL: VEZI aici cât costă o noapte de cazare

Tarifele pentru cazare percepute în hotelurile de pe litoral cresc de astăzi, acestea urmând să varieze de la 60 la 260 de lei pe zi de persoană, în funcţie de...

De astăzi SCADE factura la electricitate. VEZI detalii

De astăzi SCADE factura la electricitate. VEZI detalii

Tariful pentru transportul energiei electrice scade, începând de miercuri, cu 6,8%, de la 22,5 lei/MWh la 20,97 lei/MWh, conform unui Ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei publicat...

Premieră. Brașovul introduce biletele cu valabilitate de 50 de minute

Premieră. Brașovul introduce biletele cu valabilitate de 50 de minute

Regia Autonomă de Transport Braşov a anunţat călătorii că, din 1 iulie, un bilet de doi lei va fi valabil timp de 50 de minute, pe toate mijloacele de transport...

ELIMINAREA tarifelor de ROAMING: CÂND ar putea fi realizată

ELIMINAREA tarifelor de ROAMING: CÂND ar putea fi realizată

Tarifele de roaming în interiorul Uniunii Europene ar putea fi eliminate în 2017, a declarat ieri comisarul european pentru economia şi societatea digitală, Günther Oettinger. „Începând din al doilea trimestru...

Doar turismul de weekend ce mai salvează Litoralul

Doar turismul de weekend ce mai salvează Litoralul

Lipsa banilor și aspectul dezolant al stațiunilor îi țin pe români departe de Litoral, în această perioadă. Tarifele din stațiunile vedetă le depășesc cu mult pe cele ale bulgarilor, în...

Atenție, nu se mai închid ușile!

Atenție, nu se mai închid ușile!

Călătoria cu metroul devine, pe zi ce trece, insuportabilă! Ieri, a fost „revoluție” la Piața Unirii 2, iar Metrorex vrea să majoreze tarifele! Merită să plătim mai mult și să...

Reorganizarea spitalelor publice a creat panică în rândul pacienților și dezbateri între medici

Reorganizarea spitalelor publice a creat panică în rândul pacienților și dezbateri între medici

Posibilitatea introducerii unei formule de servicii medicale private în spitalele de stat, prin proiectul inițiat de ministrul Sănătății pentru a rezolva o parte din problemele sistemului sanitar românesc, a stârnit...

SCADE RCA-ul! VEZI ce companii au deja tarife mai mici

SCADE RCA-ul! VEZI ce companii au deja tarife mai mici

Jumătate dintre societăţile de asigurări autorizate să practice asigurări de răspundere civilă auto (RCA) au transmis Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) notificări privind tarifele de primă RCA, care vizează în...